Arhive etichetă: pnl

Ramona Manescu – Femeia de la Transporturi care taie și spânzură

Victor s-a speriat de Victoria, și cu asta basta! N-am să scriu despre Victoria Nuland și despre evitarea ei – ca ”o coincidență” – de către premierul României. Au făcut-o și vor continua să o facă alți colegi din presă. Spun doar atât: premierul ne-a arătat că, atunci când vrea, știe să se ascundă și în gaură de șarpe după ce, ca la ”Bâza”, dă și fuge.

Nu vreau să scriu despre asistenta secretarului american de Stat pe afaceri europene și eurasiatice ci despre o româncă. De ceva timp urmăresc evoluția discretă a unei femei liberale, puse în fruntea unui minister greu, unde face exact ce trebuie: așează lucrurile în ordine, încearca să pună stavilă jafului și impulsionează activitatea unităților din subordine în folosul cetățenilor. O cheamă Ramona Mănescu, este ministru Transporturilor din august 2013 și are două mandate de europarlamentar. Cu siguranță, experiența acumulată la Bruxelles și-a pus amprenta asupra personalității sale și a modului de a acționa de la butoanele unui pupitru politic cu mari responsabilități. Continuă să citești

PNL – in prefacere, PSD – conservator!

„Susţinerea candidaturii independente a actualului preşedinte al CJ, Victor Mocanu (n.r. fost PSD), nu se discută, iar varianta candidaturilor USL în judeţul Buzău este exclusă. Sigur, sprijinim USL, dar la alegerile locale fiecare partid trebuie să-şi dovedească adevărata valoare”, a spus Constantin Boşcodeală, liderul PSD Buzău.

Este prima declaratie clara a unui reprezentant important din coalitia USL care arata ca, in teritoriu, lucrurile se involbureaza si ca intelegerile de la Centru se rup inainte de a fi sudate pentru scopul comun: alegerile locale din 10 iunie. La Bucuresti, disensiunile dintre Crin Antonescu si Victor Ponta pentru candidatura de primar al sectorului 6
sunt deja de notorietate si, probabil, ca au dat tonul rebeliunii din judete. Continuă să citești

Crin versus Udrea, in razboiul deciziilor politice

Doua conflicte mari s-au inregistrat pe scena politica, in ultima vreme. Elena Udrea versus Cristian Preda si Crin Antonescu cu Andrei Chiliman. Astazi sau maine, liberalul primar al sectorului 1 si fondator al PNL va anunta daca pleaca sau nu din partid si a afirmat, intr-o emisiune tv, ca nu-si va pune cenusa in cap asa cum i s-a cerut de catre Antonescu. Vor gasi cei doi liberali cale de impacare pentru a nu-si imprastia electoratul, profund nemultumit de decizia presedintelui PNL in ceea ce-l priveste pe unul dintre cei mai respectati liberali? Continuă să citești