Vizita lui Klaus Iohannis la cireșii înfloriți

Participarea președintelui Klaus Iohannis la Summitul Securității Nucleare de la Washington n-a stârnit vreun mare interes în mediul diplomatic de acolo, însă ne-a arătat nouă că la nivelul Administrației Prezidențiale lucrurile cam scârție când e vorba de pregătirea unei vizite de nivel înalt.
Glumele făcute pe rețelele de socializare sau în presă pe seama ținutelor Primei Doamne sunt doar pentru amuzamentul general! Altceva înseamnă, însă, o vizită prezidențială acasă la cel mai puternic partener, unde șeful statului numit România nu a reușit să obțină nimic altceva decât o porție de mâncare lângă amfitrion și ceilalți 50 de lideri mondiali!

Nu sunt un jurnalist specializat în politică externă, dar experiența în profesie îmi dă posibilitatea să văd cu ochiul liber acolo unde lucrurile sunt alandala, conțin fisuri și merită discutate. Comentariul unui specialist în limbajul non-verbal al președintelui Obama, apărut pe siteul Huffington Post (pe care îl găsiți azi și în pagina de politică a EVZ), mi-a atras atenția și mi-am zis că merită aruncată o privire și dincolo de informarea oficială asupra subiectului legat de vizita președintelui Iohannis în SUA. Mărturisesc că m-a incitat mai ales faptul că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a obținut cam ce a vrut la Summitul de la Washington: s-a văzut și s-a fotografiat cu Barak Obama, a obținut 335 de milioane de dolari de la SUA, convorbiri cu vicepreședintele Joe Biden și secretarul de stat John Kerry și a avut bilaterale cu premierul Olandei și cu președintele Poloniei.

Ca să se ajungă la asemenea întâlniri diplomatice în cadrul unei vizite oficiale, oamenii Administrației prezidențiale își „fac temele” cu multe luni înainte. Așa se întâmpla și pe vremea președinților Iliescu, Constantinescu sau Băsescu. Procedurile sunt proceduri! De îndată ce se primește o invitație, consilierii caută să se informeze despre ce ar putea obține președintele pentru țară dacă ar da curs, care ar putea fi discuțiile și la ce nivel s-ar purta. Se întocmește un dosar de lucru, mi-a explicat, cândva, un consilier prezidențial, și se discută cu președintele. Dacă acesta este de acord, ba chiar completează cu idei personale problemele ce s-ar putea lua în discuție sau solicită anumite întâlniri bilaterale, dosarul este trimis către instituții ale statului capabile să completeze informativ lucrarea. Există o complementaritate între președinte și consilierii săi în acest sens.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Ministerul Economiei sunt principalele instituții care sunt consultate, dar se practică și discuții cu ambasadorii sau consulii, căci au și ei semnalele lor, solicitări sau propuneri. Apoi, MAE face toate diligențele. Cam asta înseamnă o vizită pregătită, iar uzanțele diplomatice permit ca „buzduganul” să fie trimis înainte către statul care a transmis invitația, solicitând fie o întâlnire la nivel înalt, fie bilaterale unde se vor putea discuta teme de interes pentru ambele părți. Consilierii președintelui Iohannis fie nu au făcut lucrul acesta, fie președintele nu a fost interesat de ceva mai mult decât participarea la Summitul pe probleme nucleare și la Festivalul Cireșilor Înfloriți.

Cu siguranță, dacă s-ar fi încercat orice întâlnire, s-ar fi primit răspunsuri din care măcar unul ar fi fost pozitiv. Și poate îl vedeam pe președintele Iohannis la o ceașcă cu ceai cu John Kerry! Mă gândesc că, dacă a reușit Dan Mihalache, șeful cancelariei, să aibă câteva întâlniri oficiale la Washington, pe lângă Micul Dejun cu Rugăciune, sau că Mihai Gâdea și Alina Gorghiu au ajuns în biroul lui Donald Rumsfeld, ba chiar au făcut acolo o ședință foto, cu puțin mai mult efort și insistență obțineau și oamenii lui Klaus Iohannis o bilaterală cu Biden sau Kerry sau cu oricare alt șef de stat sau de guvern, prezent la Summit. E aproape cert că nici președintele nostru nu a cerut întrevederi, căci un refuz ar fi căzut mai greu decât un cireș înflorit lovit de furtună! Treziți-l pe Iohannis, domnilor consilieri! Îndatorirea asta o aveți în fișa postului.

Articolul a apărut și în ziarul EVZ, în 3 aprilie 2016

Lasă un răspuns