Arhive etichetă: victor ponta

Jurnaliști din toata țara uniți-vă și apărați-vă meseria!

500 dintre noi au semnat o petiție de solidaritate, arătând astfel că ne putem uni în jurul unor principii și putem acționa în spiritul deontologiei profesiei de jurnalist. A fost mai mult decât revolta împotriva mitocăniei și în apărarea Andreei Pora.

Ieri, a apărut pe toate ecranele televizoarelor un golan cărunt și semișcolit, Baron de Brăila, care și-a vărsat umorile, urât mirositoare, către o jurnalistă ce-i punea întrebări despre cum și-a făcut el datoria față de cetățenii care l-au ales și pe care i-a abandonat în zăpada cât casa. Tovarășul Bunea Stancu nu era la prima bălăcărire a presei într-un limbaj huliganic, însă atitudinea lui de vataf nu trecuse granițile presei locale. Acum, însă, grație postului B1 și a reporterului Mădălina Poenaru, personajul pe nume Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, s-a înfățișat în toată splendoarea întregii țări.

Victor Ponta, președintele PSD și colegii săi de partid trebuie să fie forte mândri că au un asemenea coleg! Ca și ministrul Mircea Dușa, care a asistat zâmbitor la întreaga scenă, ca o primadonă ce așteaptă primul coș cu flori și aplauzele spectatorilor. Doar el venise cu armata și salvase județul în lipsa prefectului și baronului locali, unul înzăpezit în comuna Gemeni, altul la schi în Austria! Asemenea oameni vor ca presa să scrie că ei și-au făcut datoria, că au acționat în sprijinul comunității și că merită votați ori de câte ori partidul lor îi jumulește de bani și-i pune în fruntea listelor. Grețos! Continuă să citești

Și Victor Ponta îl apreciază pe Mircea Cărtărescu

Primul-ministru a mărturisit aprecierea sa față de scriitor pe blogul său, astăzi, într-un moment de respiro. Cred că nu a vrut să treacă nemarcat și de către el evenimentul decernării Premiului Nobel pentru Literatură. Gestul e extrem de elegant, mai ales că este făcut față de un adversar ideologic, cu opinii politice major diferite. Continuă să citești

Referendumul, un computer tomograf al clasei politice

AFP scrie despre incercarea prin care a trecut presedintele Basescu – al doilea referendum ce a avut ca miza demiterea sa. Iata ce caracterizare ii face jurnalistul AFP:

(…)”Potrivit primelor estimările oficiale, el ar trebui să rămână din nou preşedinte, întrucât rata de participare necesară de peste 50 la sută pentru destituirea lui nu a fost atinsă, duminică.

Pentru cel aflat în fruntea României la intrarea ei în Uniunea Europeană în 2007, modernizarea unei ţări puse la încercare de decenii de dictatură comunistă a constituit o prioritate.

„Reforma statului se face cu tumult, cu opoziţia, cu dispute”, declara el înainte de a fi reales în 2009. Continuă să citești

Vai de capul nostru!

1. Respectarea independenţei Justiţiei;
2. Restabilirea competenţelor Curţii Constituţionale;
3. Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale;

4. Transparenţă în numirea Procurorului General şi a şefului DNA;
5. Numirea unui Avocat al Poporului care să fie sprijinit de toate partidele

6. Integritatea să devină o prioritate politică.

Acestea sunt cele 6 conditii puse Puterii de la Bucuresti de catre UE pentru a se desamorsa „ingrijorarea”. Continuă să citești

Ponta a plecat premier, s-a intors turist

Daca stam sa judecam drept, fara subtilitati la subtilitati prefabricate, Victor Ponta a plecat la Bruxelles premier si s-a intors turist!

Acasa il asteptau capitanii, maiorii, coloneii si generalii facuti la apelul de seara de toti ministri ce s-au perindat pe la MApN. Fara numar, fara numar …cu toate culorile politice. Niste papagali!

http://www.evz.ro/detalii/stiri/evenimentul-zilei-va-prezinta-lista-completa-a-coloneilor-din-politica-989448.html

PNL – in prefacere, PSD – conservator!

„Susţinerea candidaturii independente a actualului preşedinte al CJ, Victor Mocanu (n.r. fost PSD), nu se discută, iar varianta candidaturilor USL în judeţul Buzău este exclusă. Sigur, sprijinim USL, dar la alegerile locale fiecare partid trebuie să-şi dovedească adevărata valoare”, a spus Constantin Boşcodeală, liderul PSD Buzău.

Este prima declaratie clara a unui reprezentant important din coalitia USL care arata ca, in teritoriu, lucrurile se involbureaza si ca intelegerile de la Centru se rup inainte de a fi sudate pentru scopul comun: alegerile locale din 10 iunie. La Bucuresti, disensiunile dintre Crin Antonescu si Victor Ponta pentru candidatura de primar al sectorului 6
sunt deja de notorietate si, probabil, ca au dat tonul rebeliunii din judete. Continuă să citești

Geoana repus la Senat sau in noul cabinet de la Palatul Victoria?

Ceva mai devreme am scris pe facebook, dar acum vreau sa dezvolt subiectul.

Ziceam: L-am ascultat aseara pe Geoana la Cristoiu, l-am ascultat acum (nitel), pe Ponta. Galagie multa, viitor de aur tara noastra are! De pe margine, Basescu chibuteaza (pe TVR): „Geoana e un politician matur”. Poate-l sprijina Puterea sa ramana sef la Senat! Continuă să citești

”Ejacularea” lui Vanghelie va face istorie

…de aceea consemnez și eu pe blog, spre aducere aminte. Despre termenul dintre ghilimele din titlu, nu mai dau explicații, fiindcă deja  a făcut înconjurul țării, după emisiunea de aseară de la B1, cu primarul Vanghelie. Continuă să citești

Duminica de bătut cruci, când duios, președintele Băsescu trecea…

”Cum ai petrecut duminică?” Dacă m-ar întreba cineva asta, i-aș spune că am bătut cruci.

Păi ce naiba să fac, când l-am auzit pe domnul Victor Ponta declarând că președintele Băsescu, la întâlnirea de la Cotroceni, căuta sticla pe sub masă?! Bun, a vrut să șocheze, să provoace și el măcar un ”breaking news”, dacă nu un tocșou despre pasiunea băutului a chiriașului de la Cotroceni sau despre ”alcoolul la români, de sus în jos și invers”. N-a prea reușit, probabil fiindcă e weekend și jurnaliștii de la tv n-au putut să se replieze rapid. Sau poate Ponta s-a gândit să-l insulte pe Băsescu ca de la președinte la președinte, să-i plătească cu aceeași monedă atacul la adresa Regelui. Continuă să citești

Victor Ponta, atac la Robert Turcescu

Aseara, la emisiunea lui Robert Turcescu si Ion Cristoiu de pe B1, am asistat la o noua repriza de furie la adresa jurnalistilor a lui Victor Ponta, unul din importantii lideri ai Opozitiei.

In ultimul timp, sunt tot mai dese aceste iesiri ale unui politician tanar, care tinteste spre varful puterii in stat. L-am vazut atacand-o neelegant, intr-o emisiune de la Realitatea, si pe Corina Dragotescu. Dar si alti moderatori au fost pusi la punct cam in acelasi mod violent. Stiu de presiuni facute de Victor Ponta asupra unor jurnalisti din sfera politica a presei scrise, doar fiindca el nu a fost de acord cu informatiile publicate. Continuă să citești