L-am vazut aseara pe domnul Ion Cristoiu la ~Conferinta de presa~ a Dianei Munteanu. Spumos, cu umor, afisand o mina de necunoastere smechereasca, platosa dansului impotriva eventualelor agresivitati ale interlocutorilor. Era mult mai dur in urma cu 15 ani, pe vremea cand conducea Evenimentul zilei, dar nu-i lipsea nici atunci umorul. I-am fost adjuncta peste patru ani, alaturi de Dan Andronic, Mirel Curea, Eugenia Cristea, Gica Voicu, Sorin Tapai, Radu Tudor, Daniel Tomescu, cu totii facand un ziar ce a adus mari profituri patronilor Mihai Carciog si Cornel Nistorescu. Aseara, in emisiunea de pe Antena 2, a fost adusa din nou in discutie legenda gainii care a nascut pui vii! Ion Crisoiu n-a lamurit-o nici acum si, uite asa, o stire trasnita (un fonfleu, cum ii ziceam noi pe vremea Bulinei rosii) a devenit emblematica pentru ziarul care a schimbat fata presei romanesti. Fiindca alaturi de campanii de presa, de anchete serioase ce au cutremurat instiutiile statului din perioada 1992-1997, de dezvaluiri picante despre politicieni, acest cotidian promova si faptul divers senzational. De data asta, in emisiunea amintita se vorbea chiar de sase pui! Peste vreo inca 10 ani, probabil ca se va spune ca Evz a scris ca acea nefericita de gaina a nascut sase pui vii pe care i-a hranit cu lapte! De aceea, m-am hotarat sa va povestesc ce si cum a fost. Sa ramana undeva consemnata si demitizarea. Stirea a sosit de la un corespondent din Moldova, de la scoala de presa a lui Daniel Condurache, cel ce conducea Monitorul de Iasi. Reporterul relata ca intr-o comuna gaina unor tarani facuse doua oua fara coaja, in membrana carora se zareau puisorii, si ne asigura ca faptul e perfect real, certificat lui de medicul veterinar din localitate. Cam asa suna stirea, dar pentru acuratete se poate consulta colectia de ziare de la Biblioteca Nationala. S-a dezbatut intens subiectul in sedinta de sumar. Parea clar un fonfleu. Domnul Cristoiu s-a amuzat terbil si a decis sa publice stirea, spunandu-ne ca daca ea a starnit atata dezbatere intre noi, si cititorii o vor comenta aprins si vor rade ca si noi. Ca n-o fi nimeni nebun sa creada suta la suta stirile astea diverse! Cam asta era optica pentru stirea senzationalista, provenita fie din tara, fie preluata din presa straina. Cred ca tot maestrul Cristoiu i-a dat si titlu si a pus-o pe prima pagina. Efectul a fos devastator! Romanii au ras, s-au amuzat, n-au crezut-o, evident, insa confrati din presa au avut grija sa scrie zeci de editoriale si articole, impanate cu invective la adresa ziarului care vindea peste 600.000 de exemplare zilnic si mai ales la adresa lui Cristoiu. Ce mai, i se dusese buhul cu gaina asta! La o perioada de…, agasat de faptul ca e facut mincinos, maestrul i-a cerut lui Daniel Tomescu (el avea in subordine corespondentii Evz) sa-i ceara autorului stirii sa ia o declaratie medicului din sat sau altui specialist veterinar, care sa explice fenomenul. Mi-aduc aminte ca, vreme de vreo saptamana, zi de zi, domnul Cristoiu il intreba pe Daniel daca a venit textul de la corespondent. Si intr-o zi a venit. Cu tot cu numele medicului veterinar care explica anomalia si admitea ca e posibil sa se spuna despre o gaina ca a nascut pui vii. Nu pot sa va relatez exact declaratia, dar ea poate fi gasita tot in colectia ziarului. In mare, ideea specialistului era ca oul ramanea in interiorul gainii, in cloaca, si acolo se dezvolta embrionul pana ce era eliminat intr-o membrana gelatinoasa. Evident, un asemenea pui nu traia. El, insa, mititelu, a trait impreuna cu fratele sau, alt avorton, in memoria colectiva gratie lui Ion Cristoiu.
Up Date
Azi, dupa 4 ani, vin si explicatii de la autorul acestei stiri, devenita celebra. Catalin Stefanescu povesteste:
„Am citit povestea ta despre gaina mea. In mare parte reflecta realitatea. Ce nu se stie, sau se stie dar nu se scrie, este faptul ca in locatia despre care eu am scris la acea vreme a murit ulterior un om. Chiar stapana gainii, stresata de toate televiziunile si toate ziarele care o asaltau. Era o batranica simpla, nevinovata. Gaina despre care s-a facut vorbire chiar a existat. E foarte adevarat ca nu putea sa elimine ouale si era ajutata cu degetul. Treaba cu membrana si cu puii aproape formati e reala. E la fel de real ca titlul m-a socat si pe mine cand l-am vazut pe prima pagina. Ce-a iesit dupa aceea a ramas in istoria presei postdecembriste si am convingerea ca nu peste mult timp va ajunge in cursurile profesorilor de la facultatea de jurnalism. Ca exemplu pozitiv sau negativ. Depinde din ce unghi privesti problema”.