“Din cand in cand se aprinde si arde cu valvatai de paie, in presa noastra mai mult decat libera, cate un taifas polemic despre pericolul tabloidizarii.
Sustinatorii presei de fapt divers invoca realitatea unei piete care cere texte usurele.
Sustinatorii presei intelectuale recunosc aceasta realitate, dar cred ca e vorba despre un moment trecator, provocat de proasta educatie a publicului.
Se creaza astfel impresia ca gustul pentru faptul divers, in defavoarea celui pentru dezbaterea de idei, ar fi un cusur al publicului cititor de azi. Eroare!
Dupa cum ne dovedeste Caragiale, si pe la finele secolului al XIX-lea publicul cititor nu dorea altceva decat fapt divers. (….)
Asezandu-se ironic in ipostaza consumatorului de gazete, Caragiale scrie: ~Ce-mi pasa mie, public, care ma interesez exclusiv de mersul afacerilor politice; ce-mi pasa mie, public, care vreau sa aflu fapte, accidente si scandaluri , si daca nu intamplate, macar neintamplate – ce-mi pasa mie de ce pareri, de ce idei, de ce ganduri sau de ce inchipuiri e capabila mintea domnilor X sau Y? Pentru mine, caruia mi-e totdeauna degraba, macar ca foarte rar am treaba; pentru mine, care am nevoie de incordare a inchipuirii, coloana dumitale a cincea (n.m. coloana alocata comentariilor literare) este peste masura de lunga. O consider ca o frauda care mi se face.~
Publicistul intuieste astfel o posibila obiectie a publicului la introducerea coloanei a V-a in gazeta. Pe acest public nu-l intereseaza parerile, gandurile, ideile. Vrea fapt divers: accidente, crime, scandaluri.
Vrea altceva publicul de azi, departat de cel al vremii lui Caragiale printr-un secol si ceva? Fireste ca nu. Dar nu numai atat. Publicul vrea texte scurte.”
Cartea lui Ion Cristoiu, “Rolul sanilor in presa libera”, te imbie parca la dezbatere, fiindca ori de cate ori parcurgi unul dintre eseuri simti nevoia sa comentezi opinia autorului sau situatia de la care a plecat si pe care o expune in stilu-i caracteristic. Putin sarcasm, putin umor, multa luciditate in subiectul abordat. Este o trecere prin istoria presei din perioada Regelui Carol I pana azi,ce s-ar putea transforma lesne in niste lectii de jurnalism. De fapt, cartea de eseuri a lui Ion Cristoiu este un manual pentru ziaristii care conduc publicatii si au responsabilitatea comerciala a produsului servit cititorilor. Colegii mei care au asistat la prelegerile consultantilor nemti, adusi de Ringier sa ne invete tainele facerii unei gazete vandabile, pe gustul publicului, vor constata ca atat Caragiale, cat si alti mari jurnalisti cunosteau si aplicau regulile ce garantau succesul.
P.S. Lansarea cartii “Rolul sanilor in presa libera”se va petrece azi, la ora 14.00, la standul Adevarul de la Romexpo, iar de acolo o veti putea cumpara cu 26 de lei, timp de 3 zile, cat va functiona Targul de carte.
Pingback: Simona Ionescu » Ne pacalim singuri ca vrem in ziare articole culturale!
Asta cu sânii e valabilă şi pentru bărbaţi, sau doar pentru femei?
Doamna, nu va suparati pe mine, pe vremea Romei publicul dorea lupte de gladiatori. Sunt convins ca si acum le-ar dori. Haideti sa i le oferim!
Chiar credeti ca asta e criteriul – „Ce doreste publicul”?
Departe de mine ideea ca in ziare ar trebui sa apara discutii despre „Critica ratiunii pure”. Departe de mine si ideea ca sanii n-ar trebui sa apara.
Totusi, de ce trebuie sa alegem intre doua extreme? Nu poate exista o cale de mijloc, un echilibru?
Poate stiti, un sociolog american (David P. Phillips) a facut niste studii si a observat o corelatie intre numarul stirilor despre sinucideri aparute in mass-media americana si numarul sinuciderilor. Mai precis, dupa fiecare stire despre sinucideri, numarul sinuciderilor crestea, de asemenea numarul accidentelor rutiere.
Cu sanii efectul stirilor nu este atat de grav (desi as pune pariu ca exista o corelatie intre asta si violuri), cu sinuciderile si crimele exista insa o corelatie.
Stiri multe despre crime si sinucideri= inmultirea crimelor si a sinuciderilor.
Presa influenteaza in mod major viata noastra, a tuturor.
Si ne intrebam de ce suntem atat de nervosi, de ce ne injuram in trafic, de ce ne omoram pentru un loc de parcare…
In alta ordine idei, felicitari pentru interviul pe care i l-ati dat lui Mihnea Maruta. Cititndu-l, mi-am dat seama ca aveti dreptate acolo (si din cauza asta mi-am schimbat si eu niste prejudecati legate de tabloide), doar ca ati vazut numai partea plina a paharului.
Alex, daca ai sa citesti cartea ai sa vezi ca si Cristoiu are aceeasi viziune a dozajului subiectelor de fapt divers si cele educative. O sa reproduc, la un moment dat, un fragment despre cum a gandit Evenimentul zilei in 1992.
Pentru ca ai citit interviul pe care mi l-a luat Mihnea Maruta, spun in continuarea lui ceva ce are stransa legatura cu ce discutam acum.
Daca nu incepeam „proiectul campaniei umanitare „Din inima pentru copii”in ziarul Click! ci in ziarul Adevarul, nu aveam atat de repede un feedback de la publicul larg. Ideea era apreciata, dar lucrurile nu avansau in constiinta oamenilor. Asa, printre sani, cancanuri si articole de fapt divers din viata romanilor, s-a strecurat spre inima si mintea cititorilor si un segment social serios, fara a perturba succesul comercial al publicatiei de care e interesat patronul si managerul de presa.
Iti multumesc ca ma citesti si ca iti exprimi aici opiniile transant.