Mi-a scris domnul europarlamentar Sebastian Bodu. Postarea mea despre niște întrebări născute din mărturia dânsului, târât de Adrian Severin în scandalul șpăgii europarlamentare, a primit azi-noapte răspunsul. Probabil stresat de toată situația, domnul Bodu NU a înțeles corect demersul meu (altfel nu-mi explic malițiozitatea sa în textul remis), dar intervenția lui lămurește aspectele necunoscute. În consecință, ca să fiu bine înțeleasă și de domnul Bodu, nu am crezut și nu cred nici că dânsul a fost mână-n mână cu Adrian Severin, nici că Traian Băsescu ”a sunat la Sunday Times”. Doar că acum, citindu-i răspunsurile la întrebările mele legitime, de jurnalist, mi-e ciudă că n-a ieșit în presa din țară sau pe blogul său și să povestească despre ”lobby-ul” contra 12.000 de euro a lui Severin, ”cu două săptămâni înainte să apară articolul” în ziarul englezesc. Adică atunci când aflaseră ”și portarii din Parlamentul European”! Asta ar fi demonstrat ceva, domnule Bodu!
Urmează textul adresat mie de domnul Bodu:
Stimata doamna, cred ca sunteti singura care nu a inteles postarea mea. Individul de la Sunday Times m-a sunat la telefon, in calitate de jurnalist si nu de pretins lobbist, dupa ce s-a devoalat fata de Adrian Severin. M-a intrebat despre amendamentele mele, a insistat asupra aceluia solicitat lui Severin si m-a intrebat daca Severin mi-a spus ca a luat bani pentru el. Raspunsul meu a fost transant: Severin nu a avut nici o contributie, amendamentul fusese anuntat ca vreau sa il fac cu trei luni inainte iar de bani habar nu aveam nici nu mi-a spus si nici nu am banuit, pt ca era un amendament logic, necesar. De aceea a fost depus si de alte persoane, fara legatura cu scandalul (un german si un bulgar). Ca nu am stiut si ca nu m-a influentat Severin rezulta si din filmuletul cu Severin, daca nu ati bagat de seama.
Despre tarasenia cu reporterii sub acoperire s-a aflat imediat ce acestia s-au devoalat in fata lui Severin. Eu l-am luat pe Sevarin la intrebari dupa ce m-a sunat reporterul ca sa mi-l toarne pe Severin, altii poate pe ceilalti doi incriminati. Si uite asa a aflat tot Parlamentul, cu doua saptamani inante sa apara articolul. Stia deci si Daciana Sarbu, precum si portarii din Parlamentul European.
Sau poate ar trebui sa recunosc faptul ca da, si eu am fost inregistrat, insa a sunat Traian Basescu la Sunday Times si pe mine m-au iertat.
Lamuririle lui Bodu nasc si mai multe intrebari. mai ales finalul. adica sa intelegem ca d-nul Basescu a facut trafic de influenta pentru salvarea d-nului Bodu din scandal? inregistrat cu ce?!! cu faptul ca i s-au cerut lamuriri sau ca a intrat si el in joc?
si daca se stia, ei ce au asteptat. sa dezvaluie presa. in mod normal ar fi trebuit sa ia ei atitudine in privinta asta, chiar in momentul in care au aflat. sa intelegem ca pana nu „pute” se acopera unul pe altul
Vdedeti, acum, la spartul targului, toti suntem nervosi, toti urlam. Eu insumi sunt in pozitia de a vedea lucrurile in toata splendoarea lor.
La momentul ala nu aveam decat o discutie telefonica de 2 min. cu reporterul de la Sunday Times si pozitia lui Severin. Reporterul m-a sunat ca sa vada daca Severin mi-a spus ca a luat bani iar Severin, cand l-am luat la intrebari, a spus ca a semnat un contract de consultanta cu alt obiect. Dupa aia a aparut articolul din Sunday Times plus filmuletul si lucrurile au devenit clare.
Malitiozitatea mea la adresa Dvs. vine pe fondul titlului postarii Dvs. Adica insinuati ca si eu sunt bagat in combinatia asta, din moment ce sustineti ca am fost si eu filmat. Adica o rautate gratuita din partea Dvs. sau o profunda neintelegere a situatiei. Ba se mai gasesc si unii care sa ia de buna ultima parte a raspunsului meu 🙂
Domnule Bodu, fără ofensă! Eu am fost mulţumită că aţi reacţionat şi că aţi răspuns nedumeririlor mele vizavi de un subiect care este de mare interes şi cu multe neclarităţi la acea oră.
Am văzut filmul jurnaliştilor englezi şi nici un moment n-am avut senzatia ca ati fi băgat în combinaţia aia. Ba din contră, ideea era că (scuze!) aţi picat de papagal! De aceea, când am văzut că aţi aflat înainte de publicarea articolului, m-am intrebat de ce nu i-aţi sărit în gât lui Severin?
Am susţinut că aţi fost filmat, pentru că jurnaliştii englezi au spus că au înregistrat toate discuţiile cu persoanele implicate. Pe dv doar v-au inregistrat audio, discuţia fiind telefonică, aşa cum aţi precizat ulterior.
Faceţi bine că veniţi cu aceste precizări pentru public.
Ceea ce nimeni nu vrea să mă lămurească este de ce s-a auto-sesizat DNA? Care este motivul pentru care DNA are jurisdicţie în acest caz? Nu vorbim de o instituţie românească, ci de una europeană, nu vorbim despre o infracţiune care s-a întâmplat în România, ci în una din clădirile Parlamentului European, nu există un prejudiciu patrimonial adus statului român, nu există o sumă de bani care să însemne mită (din moment ce s-a eliberat factură pentru ei, este absurd să gândim că este vorba despre mită), nu există nici serviciul respectiv făcut de euro-parlamentar (nu a depus acel amendament). De ce se auto-sesizează DNA? De ce consideră că are jurisdicţie asupra acestui caz?
Doamnă Simona Ionescu, dumneavoastră ce părere aveţi? Există un principiu în dreptul penal care se numeşte „Aplicarea legii penale în spaţiu”. Cum se ajunge la concluzia că acestui caz i se aplică dreptul penal românesc?
am luat de bun raspunsul pana la capat pentru ca d-nule Bodu in astfel de circumstante nu ma astept la glumite in raspunsul d-voastra. poate d-voastra credeti ca e un joc daca glumiti
Biblio, s-a sesizat ANAF ca sa-i controleze averea. Si e ok. Dar DNA si eu cred ca a facut exces de zel si ca nu-si are cadrul legal un asemenea demers. Daca e vorba despre afacerea cu amendamentul din Parlamentul European… Dar daca nu e?!
Biblio, de la Bruxelles s-a cerut autoritatilor romane, austriece si slovene sa faca ancheta si in tarile lor. Probabil, PE vrea un raport oficial legat de avere, posibile alte acuyatii de coruptie etc
Nu ştiu ce să zic… Eu am înţeles, de la purtătoarea de cuvânt, că DNA s-a auto-sesizat de pe urma ziarelor şi televiziunilor. ANI avea o logică se se auto-sesizeze, pentru că acel control al averilor nu porneşte neapărat de la ceva anume. DNA-ul însă, ca să se auto-sesizeze, trebuie să identifice o infracţiune de la care să pornească cercetarea.
Mai mult, deşi doamna purtător de cuvânt a făcut un comunicat special asupra acestei probleme, nu există nici un fel de comunicat pe site-ul instituţiei.
Ceea ce m-a lăsat perplex a fost că doamna Macovei, fost procuror, a putut face următoarea afirmaţie:
Fiind cetatean roman, Adrian Severin se supune legii penale romane. Directia Nationala Anticoruptie trebuie sa declanseze cercetarea penala in legatura cu acuzatiile de coruptie relatate de The Sunday Times.
În Codul Penal există o secţiune numită „Aplicarea legii penale în spaţiu” care delimitează cazurile în care Legea Penală din România se aplică la infracţiune realizată în străinătate. Cum poate doamna Macovei să spună ce a spus? Mie asta mi se pare o ştire mult mai puternică decât cea a domnului Severin 😆 Din păcate nimeni nu mai investighează astăzi declaraţiile oamenilor politici.