Discutam cu un coleg de breaslă despre actuala stare a presei, dar mai ales de poziționarea jurnalistului și percepția lui de către public. Amândoi avem ani buni de presă în spate, cei mai importanți fiind cei de până în 1998. Spun asta pentru că atunci, începând cu anul 1998, consider că au început primele costrângeri ale mass-media. Le-am simțit după scandalul ”Țigareta 2”, apoi după dezvăluirile privind traficul cu arme. Ambele cu implicații din partea Puterii.
Cu legătură directă sau nu, anul 1998 poate fi nominalizat ca an în care a apărut primul tabloid românesc. Apariția lui marchează deschiderea unei noi pagini a istoriei presei, așa cum s-a produs în momentul lansării de către Ion Cristoiu a ziarului ”Evenimentul zilei”. Succesul tabloidului a tras după sine modificări de concept și la ziarele clasice.
De curând, Radu Popa a scris pe blogul său un text cu titlul ”A înnebunit lupu?”, plecând de la articolul publicat de un jurnalist, remarcat printr-o poziție mai mereu favorabilă pentru un anumit personaj politic. În textul la care făcea referire Radu Popa, de data asta jurnalistul respectiv critica, dar…exprima realitatea! Corect pusă întrebarea “a înnbunit lupu?”, fiindcă ziaristul cu pricina are destul de rar o poziție contra Puterii. În opinia mea, acest lucru miră sau suscită comentarii virulente, deoarece ziariștii nu trebuie să îmbrațișeze ideile unui partid sau ale unui politician și să meargă cu ele până în pânzele albe. Nu înțeleg de ce azi, dacă consideri bune ideile unui politician sau ale unui partid, iar la un moment dat critici, ești etichetat (chiar de colegii de breaslă) ca trădator, om cumpărat, imoral etc. Păi, nu asta e datoria ziaristului? Înainte cu ceva ani, daca scriai și pro și contra erai aplaudat, acum ești hulit. Ți se reproșează că nu ești consecvent. Dar oare, viața în complexitatea ei este consecventă?
Up Date
Starea națiunii în anul 2010, după 20 de ani de exerciții democratice!
http://www.youtube.com/watch?v=ZyvBFE2y4gQ
Nu este oare ciudat că în ziua de astăzi ziaristul, jurnalistul, ştiristul… nu se mai raportează la ştire ci la o poziţie politică?
Oricum ai întoarce această problemă, oricum ai privi-o, numai făuritorul de presă s-a pus în această situaţie. Poate dacă presa scrisă, sau măcar o parte a presei scrisă, nu ar apărea în scopul afacerii, ci în scopul informării, poate (şi subliniez acest „poate”) totul s-ar putea schimba. Este dispus însă măcar un ziarist să ia, în mod voluntar, mai puţini bani şi să muncească mai mult pe teren, pentru a face ziaristică şi nu „codoşeală” politico-entertainment? Am putea avea o presă care se raportează la eveniment fără să comenteze evenimentului, o presă martor, reportofon?
Dacă aş avea bani, aş investi într-un jurnal, pe hârtie sau pe net, cu titlul NEWS – NO COMMENTS care să cuprindă numai fotografii, relatări neutre, interviuri…
Din păcate astăzi jurnalistul a ajuns o prelungire a politicii şi a vandabilului. Trebuie făcut ceva înainte ca presa să se alăture politicii pe banca acuzării.
Sa aveti parte numai de bine, PENTRU OMENIA DE CARE DATI DOVADA !!!
este dureros sa vezi copilasii bolnavi, este cel mai trist lucru pe lumea asta rea,
trebuie sa ai taria sa mergi des in spitalele unde sunt copii bolnavi de cancer, doamne !!!!!! cum rezista parintii acestor copii,
pacat ca nu merg si guvernantii in vizita la spitalele de copii, cel putin o data pe luna, ar trebui sa fie o lege pentru asa ceva, poate s-ar schimba multe in beneficiul copiilor, poate ar deveni mai inimosi si darnici, poate ar face legi mai bune pentru bolnavi.
numai bine va doresc !!!
mariana codrut
Mariana, ai pus un punct pe I. Cred ca fiecare dintre noi, macar o data pe luna ar trebui sa faca o vizita intr-o sectie de copii dintr-un spital. Garantat va deveni mai bun si mai atent cu proprii copii, cu parintii, iar viata lui va capata o alta valoare. Eu as recomanda ca acea bancnota lasata in cutiea milei din biserica sa fie data unui copil bolnav provenit dintr-o familie saraca, fiindca pomana mai mare nu exista. Sunt multe de spus si o sa vi le spun cu timpul…
doamne ce am ajuns !!!!
sa punem in cutia milei la biserica banuti pentru sanatatea copiilor nostri ????????
altfel oare nu vom putea sa ne ajutam copiii ?????
oare nu mai exista putina umanitate in ticalosii care se pun in fata natiunii ???
tot oamenii simpli si sarmani vin in ajutorul celor aflati in nevoie, din putinul lor dau mai departe, pentru ca ei inteleg cel mai bine, cum este sa nu ai ce iti trebuie cind treci prin necaz.
Eu cred ca trebuie la nivel national sa facem o petitie pentru dezmortirea sufletelor, pentru initierea unei legi speciale pentru copiii bolnavi.
copiii bolnavi sa aiba prioritate, nu bordurile, asflatul, brandurile, bani sa fie alocati spitalelor pentru copii, ei sunt sufletul nostru, al parintilor dar si ai natiunii, ei vor fi mostenitorii neamului, ei trebuie sa fie sanatosi. Ticalosii oricum nu inteleg acest lucru.
va felicit ca incercati sa alinati durerea, suferinta celor aflati in spitale .
numai bine va doresc !!!
mariana codrut
Pingback: Simona Ionescu » Fi-mi-ar meseria de râs!