In cercurile media, una din cele mai comentate ştiri din ultimele zile este legată de ce se întâmplă la grupul de presă B1, din care fac parte şi Evenimentul zilei, Capital şi Vox News. De curând am postat declaraţiile a două persoane implicate în aşa-zisa vânzare a trustului către omul de afaceri Nicolae Dumitru, patronul de la „Niro”. Atât el, cât şi Mirel Curea, jurnalist vizat pentru o funcţie de conducere, mi-au spus că e vorba doar de nişte negocieri cu Bobby Păunescu şi Radu Moraru pentru o asociere, care se vor finaliza sau nu. A doua zi, sâmbătă, ştirea a prins să se rostogolească. Au apărut în ecuaţie numele lui Ion Cristoiu şi al lui Robert Turcescu. Perfect logic, deoarece Mirel Curea a fost adjunctul lui Cristoiu în primii ani de Evenimentul zilei, iar Robert Turcescu tocmai a demisionat de la Realitatea Tv. Totusi, oamenii aştia nu aveau la ce să se înhame, dacă afacerea era doar la stadiul de negocieri, aşa că n-am considerat că merită să-i deranjez cu un telefon. Ieri, însă…
„Ion Cristoiu a refuzat să revină la Evenimentul Zilei din cauza lui Dan Andronic”. Titlul a apărut pe blogul lui Radu Popa şi, mărturisesc, m-a lăsat cu gura căscată, fiindcă îi cunosc bine şi pe Cristoiu şi pe Dan. Împreună cu el, cu Mirel, cu Gică Voicu şi, mai târziu, Radu Tudor l-am secondat pe Ion Cristoiu peste patru ani, aducând Evenimentul zilei la cel mai mare tiraj cunoscut vreodata de un ziar românesc: peste 600.000 de exemplare. Deci cunosc bine personajele şi relaţiile dintre Dan Andronic şi Ion Cristoiu. Din această cauză m-a uluit afirmaţia lui Radu Popa că Mirel va fi noul redactor-şef al Evenimentului zilei „după ce Ion Cristoiu a refuzat oferta, fiind scârbit de baletul politic al fostului său subaltern, Dan Andronic”. Să luăm, deci, declaraţii!
Dan Andronic: „NU sunt certat cu Ion Cristoiu, e o prostie. Cristoiu nu avea de ce să se retragă fiindcă nici măcar nu s-a perfectat asocierea, din câte ştiu, aşa că nu cred că i s-a propus, că a discutat cineva cu el. Probabil că ştirile astea au un scop sau sunt lansate de oameni care-şi caută de lucru şi atunci aruncă pe piaţă informaţii eronate”.
Ion Cristoiu: „E o prostie. Ce să accept, dacă nu m-a contactat nimeni cu nici o propunere?! Singura propunere a venit, mai demult, de la Radu Moraru pentru o emisiune la B1. Asta e tot. Nu ştiu de ce se vehiculează numele meu şi de ce nu m-a sunat niciunul din cei care spui că sunt implicaţi în povestea asta. N-am vorbit nici cu Dan Andronic, nici cu Mirel, nu m-au sunat să mă întrebe nici Tiberiu Lovin, nici Radu Popa, pe care-i cunosc. Mi-a telefonat însă altcineva azi, ca să mă felicite că mă întorc la Evenimentul. Zicea că citise pe un blog. Repet, nu m-a contactat nimeni”.
Posibila afacere de la B1 a inflamat anumite grupuri de interese, a agitat redacţia Evz şi media concurentă, şi a stârnit speranţe pentru ziariştii în căutare de lucru. Deja, în ediţia de azi, România liberă a ales să facă dezvăluiri despre omul de afaceri Nicolae Dumitru şi complexul Niro, deşi în această logică, un alt ziar ar trebui să-l încondeieze pe Dan Adamescu, patronul de la Rl.
Sărut mâna,
Pentru că m’ai citat, vin şi zic: din punct de vedere al deontologiei jurnalistice, am greşit pentru că nu l’am sunat pe Ion Cristoiu. Dar, fiind vorba de blogul meu şi nu de un mediu de presă, regulile le stabilesc singur. 🙂
Iar când vorbesc despre fostul paj (din vremurile bune) al lui Ion Cristoiu, echidistanţa e un lux pe care nu mi’l pot permite, pentru că aş călca pe nervi chiar bunul simţ.
Când Dan Andronic vorbeşte despre moralitate, oceanele lumii izbucnesc în plâns, iar munţii Dobrogei încep să cânte doine. Pentru că el e ultimul om care ar avea căderea să vorbească despre moralitate şi moralişti. „Prietenii ştiu de ce!”
Radu, eu n-am scris acest text ca sa-ti reprosez tie ceva. Am vrut sa fie o stire exacta, fiindca mediul jurnalistic e foarte interesat de ce se intampla acum in breasla.
Nu stiu diferendele tale cu Dan, dar categoric e o exagerare caracterizarea ta. Nu vreu sa divagam de la stire.
Eu nu am nici un diferend cu domnul Andronic, dar am cam aceiaşi părere negativă despre domnia sa. Cuvintele alăturate precum „scârbit de baletul politic” şi „oceanele lumii izbucnesc în plâns” îmi vin şi mie pe limbă, deşi nu-l cunosc pe domnul Andronic şi chiar nu am nimic cu domnia sa… Poate doar un antipatie născută brusc şi fără nici un fel de cauză anume (desigur, ceva anume a fost la un moment dat, că nu aveam de ce să-mi formez o părere, dar nu mai pot identifica exact ce).