Arhive etichetă: jandarmi

Nu spargeți capetele jandarmilor! Nici ei nu-s mai fericiți!

Jandarmi cu capetele sparte, cu sânge șuroind pe obraji. Mă gândesc la soțiile lor, care i-au vazut la televizor. Nici ele nu sunt mulțumite de viața pe care o duc sub guvernarea Boc. Nici soții lor cu cască și baston, stând față-n față cu manifestanții, nu-s fericiți. Li s-au tăiat salariile, la fel ca la toți bugetarii, copiii lor suferă privațiuni ca și cei ai altor români. Au însă serviciu și trebuie să-și facă datoria, să asculte ordinele superiorilor și să respecte legea. Asta-i jobul jandarmilor oriunde în lume. De ce să le spargi capetele cu pietre? De ce să-i provoci, scuipându-i, să te lovească? Cum ar trebui să reacționeze nevasta aia amărâtă și speriată, care-și vede bărbatul, urcat pe sus în Salvare, cu sângele curgându-i până în barbă?

Up Date

Pentru ca au fost si cateva persoane care au inteles citind acest text ca eu îi căinez pe jandarmi, fac urmatoarea precizare:

Nu sunt de acord cu bătaia dată de jandarmi unor protestatari sau cu intervenția în forță asupra lor. Cei care au pățit-o, pot da în judecată Jandarmeria.

Ne vin militarii acasa! Deocamdata, din Kosovo

Pana in decembrie, cei 178 de jandarmi si politisti din trupele aflate acum in Kosovo se vor intoarce in tara. Decizia a fost luata in 26 septembrie, in sedinta CSAT, dar a fost facuta publica acum, cand presedintele Basescu a adresat o scrisoare de informare Parlamentului.. Emotiile sunt ale familiilor militarilor, pentru ca nu stiu ce se va intampla cu ei dupa ce vor veni in tara, in conditiile in care se tot anunta restructurari in Ministerul de Interne.