Anisoara Stoian
membra a echipei „O sansa”
Voi n-ați văzut niciodată un Moș Craciun cu lacrimi în ochi. Noi, echipa proiectului caritabil ”O șansă copilului de la țară”, l-am zărit ștergându-și-le pe furiș, atunci cand l-am dus la micuții din comuna Brezoaele din județul Dâmbovița. Colindul cântat la gura sobei de trei surioare blonde au săpat în sufletele noastre credința că trebuie să facem mai mult. ”Moșul” trebuie, câteodată, să șlefuiască și destine.
Întâi am ascultat-o pe Georgeta, un îngeraș blod cu ochi albaștri, cântând printre piticii de la grădinița unde mersesem cu microbuzul încărcat de ”cutii magice”, pline cu jucării, hăinuțe și cozonaci. A fost un moment în care toată hărmălaia din încăpere încetase, copiii își strângeau la piept darurile, iar noi ascultam fascinați colindul Nașterii Domnului cântat de un ghindoc de fată, emoționată în fața Moșului. ”Georgeta mai are trei surori. Toate cântă superb, sunt copii buni, dar aici, la țară, dintr-o familie săracă cine poate să se ridice?”, îmi șoptește educatoarea. Continuă să citești