OZN-urile din capul ministrului Dușa ne puteau băga într-un bucluc

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Braşov, când a fost întrebat despre survolările neautorizate ale spaţiului aerian al României, că jurnaliştii ar trebui să studieze legea şi să nu mai vorbească „prostii”, despre „OZN-uri şi alte chestiuni care nu-şi au locul”.

Întrebat de jurnalişti despre survolările neautorizate ale spaţiului aerian românesc, ministrul s-a arătat deranjat de întrebare.

„Aveţi dumneavoastră o problemă? „, a întrebat-o ministrul pe jurnalista care i-a adresat întrebarea, apoi le-a recomandat ziariştilor să citească Legea 256/2001, ca să nu mai vorbească „prostii”, transmite corespondentul Mediafax.

„Dacă vă întoarceţi la lege şi o studiaţi, ca să nu mai vorbiţi prostii, o să vedeţi că este o anumită procedură de identificare a navelor. În momentul în care o navă se apropie de spaţiul aerian al NATO sau al UE, este contactată prin sisteme radio, dacă nu se răspunde, automat se ridică avioanele de vânătoare care au misiunea de a identifica nava, de a o sprijini dacă are o defecţiune şi este atenţionată şi se însoţeşte până iese din spaţiul nostru aerian”, a spus ministrul.

Însă Legea 256/2001, la care a făcut referire ministrul Apărării, nu are nicio legătură cu avioanele. Legea 256/2001 se referă de fapt la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 213/2000 privind http://www.dminus.com/gfchapter1.html
suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată şi scutirea de la plata taxei vamale şi a suprataxei vamale de import pentru bunurile importate în cadrul ajutorului nerambursabil acordat de Guvernul Japoniei Guvernului României.

Lasă un răspuns