Cazul Sorin Alexandrescu si starea presei

A venit şi rândul Presei să fie aşezată pe masă şi tăiată ca un pepene. Cazul „Sorin Alexandrescu – Antene – RCS/RDS” e, în opinia mea, semnalul că miezul fructului trebuie curăţat de partea atinsă de mană.

Până de curând, în sondajele de opinie, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul conduceau în topul neîncrederii. Dacă acum s-ar face unul nou, Presa li s-ar alătura. În anul 2013, românii pun la colţ „Puterile din stat”. Semn că devin europeni nu numai prin buletinul cu care călătoresc, ci şi prin mentalitate. Au încredere în Armată, Jandarmerie, Poliţie, SRI, ba chiar şi în Justiţie. Cândva, pe primele locuri în sondaje, încrederea era acordată Armatei, Bisericii şi Presei.
download online casino slots

Corupţia şi amprenta politicului pusă peste tot sunt principalele cauze pentru care percepţiile societăţii s-au schimbat şi au făcut ca românii să aibă cea mai mare încredere în instituţii despre care unii analişti sau jurnalişti ar spune că aparţin unui „stat poliţienesc”. Exceptând Armata, celelalte entităţi sunt chemate să apere legea şi să pună ordine în ţară şi cred că la asta s-au gândit cei care au răspuns întrebărilor sociologilor. Românii au tânjit mereu după dreptate, chiar dacă sunt printre cei mai săraci din Europa! Un motiv bine exploatat chiar şi de premierul Ponta, atunci când a mizat pe „echipa procurorilor”, iar creşterea lui în ultimele sondaje poate fi o consecinţă. Acţiunile DNA şi ale judecătorilor au fost predominante în spaţiul public, mult peste activităţile miniştrilor lui Victor Ponta care n-au reuşit să facă să duduie economia şi nici salariile să crească.

Mă interesează, însă, de ce şi-au pierdut românii încrederea în presă, pentru că vina asta o poartă orice jurnalist responsabil, chiar dacă nu toate cauzele îi aparţin. De aceea cred că e momentul să nu stăm deoparte când buboiul copt în interiorul managementului trustului Intact s-a spart, împroşcând cu puroi şi jurnalişti care-şi fac onest meseria. Nu avem de ce băga sub preş gunoiul fiindcă am deveni complicii unei mentalităţi ordinare, care ne va îngropa definitiv. Citez din comentariul unui cititor al blogului meu, postat la începutul anului 2012, dar care cuprinde în el chintesenţa modului în care percep mulţi români presa actuală.

Totul se învârte în jurul televiziunilor, iar noţiunea de „presă” se reduce la mesajele transmise prin micile ecrane. Până şi pe reţelele de socializare sunt propagate tot ideile apărute pe media video, astfel că presa scrisă a pierdut masiv teren în favoarea posturilor tv. Din studiouri, „vedetele” tv au avut grijă să pună la zid ziariştii, să-i decredibilizeze sau să arate pe mâna căror patroni a încăput presa tradiţională. Fără niciun discernământ, „colegii noştri” ne-au îngropat, au anihilat gustul românului pentru foşnetul şi mirosul hârtiei tipărite, pentru analizarea textului scris şi ne-au pus în cârcă toate păcatele unor manipulari care numai prin televiziune pot prinde.

Îmi scria comentatorul Nae, în urmă cu peste un an: „Nu uitaţi că televiziunile sunt tot presă. Mai mult chiar, au preluat de la presa scrisă tot felul de „analişti” care comentează mai degrabă ce şi cum le cere şeful şi/sau patronul. Mai mult chiar, s-au dedulcit la tot felul de stipendii pentru a face diverse jocuri mai mult sau mai puţin politice. Aşa că noi, oamenii de rând, normal că nu mai consumăm asemenea presă de plăcere, ci băgată pe gât cu forţa de cablişti, şi totodată am ajuns să identificăm în ziariştii din faţă pe stăpânii lor din spate, cu toate păcatele lor: mincinoşi, obedienţi, dornici de putere, avari şi superficiali. Deci, după mine, principalii vinovaţi de situaţia pe care o deplângeţi sunt ziariştii, colegi de-ai dumneavoastră cu expunere mare la public, care n-au ştiut ce trebuie făcut cu a 4-a putere din stat”.

Ce-i de făcut de acum încolo, cum să îndreptăm lucrurile, cum să ne recâştigăm cititorii? Cu siguranţă, arestarea directorului de la Antene şi dezvăluirile despre lucrăturile lui Dan Voiculescu nu sunt de ajuns. Dar adoptarea unei atitudini unitare a jurnaliştilor oneşti şi îndrăgostiţi de meserie poate fi un început.

Lasă un răspuns