Politicieni cu probleme: Cernea cu homosexualii, Oprescu cu sexul câinilor

Nimic nu-l enervează mai rău pe românul atras într-o dezbatere decât maidanezii și homosexualii. Am văzut mii de comentarii pe on-line din 2000 încoace. Opinii pro și contra, toate încinse. Subiectele au reapărut acum, ca zambilele în grădina ternă de după iarnă.

Remus Cernea, singur împotriva tuturor. Parcă-i Poppey, nu gladiator ecologist. Face apel la toate marile figuri ale lumii care s-au pronunțat în problema minorităților gay. Apare la televizor și ne plimbă pe tot globul, arătând poporului român cum au înțeles englezii, olandezii, suedezii, francezii și alții să-i tolereze și să le confere drepturi homosexualilor. Zice că e o temă la modă în Uniunea Europeană, respinsă de la dialog de către Biserica Română Ortodoxă și ironizată de colegii parlamentari, atunci când aceștia își exprimă în presă rezerva de a fi de acord cu proiectul prin care cuplurile gay pot încheia parteneriate civile – un fel de oficializare a concubinajului între persoane de același sex.

Mare inițiativă legislativă! L-a scos din anonimat pe Remus Cernea. Toate televiziunile s-au înghesuit să-i filmeze coada creață, la ore de maximă audiență. În rest, nimic. Biserica a rămas neclintită pe poziție, potop de comentarii…și cam atât până la următoarea Paradă Gay.

Mult zgomot degeaba. Dacă un gay vrea să-și protejeze averea în cazul despărțirii de partener, încheie la notar un act de parteneriat civil și cu asta basta! Își va putea împărții la ”divorț” și casa, și mobila,  fierul de călcat, aspiratorul, putina cu varză și butoiul cu vin, dar și cremele, bijuteriile, blănurile și perucile. Exact ca la heterosexuali.

http://www.victoryag.org/study_tools.htm

De la Cernea să sărim la Sorin Oprescu, bășcăliosul nostru primar general. Și acesta a ținut să ne uimească cu un proiect, aducător de talk-show-uri și articole de presă, la fel de incitante ca cele stârnite de homosexualii lui Cernea. Atac la sexul câinilor! Vizați sunt nu numai Florică-maidanezul sau Cățelușul-șchiop, ci și pechinezii, cockerii, lupii, canișii etc. de prin apartamentele și curțile oamenilor.
E imposibil ca Sorin Oprescu să nu fi bănuit enervarea bucureștenilor când vor auzi că li se impune, prin amenzi, să-și ducă cățeii să fie sterilizați. Un fel de ”hai în lesă la mutilat, măi animalule!”.
Chiar se gândește Oprescu că grupul de consilieri va vota un asemenea proiect? Evident că nu. Doar că o ieșire în fața publicului cu alt subiect decât metroul abandonat din Drumul Taberei, afacerile de la RATB sau gropile din București este un prilej de ”miștocăreală” urbană.
Îi propun domnului primar să lăsăm câinii așa cum i-a creat Dumnezeu și să râdem împreună despre o firmă agreată de RATB  (contract nr. …64/sept.2012), care trebuia să furnizeze „disc de frână”. Dar pentru că nu avea de unde să aducă acest disc, firma furnizoare a făcut o comandă la atelierele de reparații ale RATB, ca să le confecționeze acolo. RATB a executat piesele, le-a vândut furnizorului, după care tot RATB le-a cumpărat de la firma care le comandase. Bineînțeles, la un preț mai mare, ca să câștige și furnizorul.
Asta da poantă, nu-i așa, domnule Oprescu? Să-i băgăm pe partenerii de la RATB în proiectul lui Remus Cernea sau să-i castrăm ca pe câini?

Lasă un răspuns