Lui Hossu i-au dat sindicatele mașină fiindcă n-are!

Sâmbătă la prânz, am ajuns la Pasul Tihuţa. Drumul de la Bistriţa şi până la locul unde tronează hotelul “Castelul lui Dracula”, iar pe coama cealaltă se înalţă celebra, de acum, cruce de 2-3 milioane de euro, este un traseu ce-ţi bucură ochii şi inima. Pentru un turist venit întâia dată pe acele meleaguri impresia este covârşitoare. Sunt convinsă că străinii pe care i-am întâlnit în zonă vor avea ce arăta şi povesti acasă! Ca o paranteză, vă spun că n-am văzut atâtea maşini de Belgia, Marea Britanie, Spania, Italia, Polonia şi chiar Elveţia, câte am văzut pe şoselele din Bistriţa şi Bucovina!

Când tocmai pozam ”Castelul lui Dracula” mi-a intrat în cadru Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

Descinsese și el cu familia la Castel. Bossul sindicaliştilor s-a dat jos de la volanul Fordului alb, cu numărul B–ALF, aparţinând Cartelului, şi a luat-o înaintea fiicei şi a părinţilor (?), ca un adevărat deschizător de drumuri. Da, autoturismul aparţine sindicatului şi e folosit de preşedinte, nu din alte motive ci pentru că, aşa cum reiese din declaraţia sa de avere, nu posedă niciun autoturism. Doar case.

bogdan hossu cu familia

Liderul Cartel Alfa s-a relaxat împreună cu familia în luxosul hotel de la Tihuța

Am făcut câteva poze, ne-am învârtit printre tarabele cu suveniruri și am plecat spre Vatra Dornei. Măcar un colț din Bucovina să vedem.

pasul tihuta crucea

hotel dracula din sosea

5 păreri la “Lui Hossu i-au dat sindicatele mașină fiindcă n-are!

  1. Bibliotecaru

    Eu mă întreb cine sunt cei care „i-au dat”. Cine să fi cumpărat acea maşină pentru domnia sa? Bănuiesc că nu s-a reunit sindicaliştii din Cartel pentru a vota că preşedintele are nevoie de o maşină scumpă pentru a merge cu familia în vacanţă… Ceva e ciudat aici. Poate că maşina este totuşi a domnul Hossu şi domnia sa şi-a ales numele de ALF (binecunoscuta prescurtare de la alien life forms).
    Să amestec şi mai tare lucrurile, terminaţia ALF în Tulcea este a unei firme de taxi. 😀

  2. Simona Ionescu Autor articol

    Consulta-i declaraţia de avere, aşa cum am indicat, şi vei vedea că nu are maşina personală. Prin contract, Hosuu s+ar putea să aibă drept la maşină de serviciu permanent.

  3. Bibliotecaru

    🙂
    Poate că e luată în leasing şi nu trebuie declarată decât la achitare. Or poate maşina este atât de nouă încât va trebui declarată abia la anul… Poate că este a unui prieten de familie…
    🙂
    Ceea ce vreau eu să zic este că acel ALF şi lipsa maşinii din declaraţia de avere nu este nicidecum o dovadă că maşina ar aparţine Confederaţiei Sindicale.

    Eu încep să am o problemă cu mass-media din România. Preşedintele României tocmai a spus că deficitul la şomaj este de 2 miliarde de lei, iar la pensii de 14,8 miliarde… NIMENI NU A CLIPIT. Nici un ziarist, nici un economist, nici un politician. Încep să cred că am luat-o razna rău de tot.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/08/domnul-basescu-ne-ofera-anticiparile.html

    Eu unul nu mai am încredere în ce spune presa. Bătaia pe senzaţional închide ediţia pe o zi întreagă pentru că un nebun merge la Cotroceni şi se urcă în vârf de par cu ştreangul de gât. România se duce de râpă, chiar este atât de importantă nu ştiu ce duduiţă cu implanturi sau nebunul din vârf de par? Omenirea este la un pas de un război economic total care, aproape cu siguranţă, se va termina şi într-un război mult mai violent… şi nimeni nu clipeşte, nimeni nu transpiră.

    Sunt foarte dezamăgit de conaţionalii mei şi stilul lor implacabil. Foarte dezamăgit.

  4. HOSSU Bogdan Iuliu

    Stimata doamna

    Desi nu am obiceiul, la sesizarea membrilor din zona va precizez. Desi daca doreati, puteati sa intrebati direct. Raspund direct tuturor intrebarilor.
    Eram cu nevasta (care apreciaza ca a fost considerata fiica), impreuna cu SG al CMT, actualmente SG al MOC (miscarea crestin muncitoreasca) din Belgia, fapt ce se putea verifica usor prin ascultarea limbii vorbite. Am fost intr-un mic turneu cu masina confederatiei, ca sa ii prezint o parte din Romania, cu speranta realizarii unor contracte pentru colegii nostri sindicalisti din Belgia, care sa vina in statiunile balneare romanesti.

    Cu regret va precizez ca am vizitat Castelul lui Dracula, deoarece este spectaculos, nu am ramas acolo, am trecut spre Vatra Dornei si manastirile din Bucovina

    Sper ca am putut clarifica curiozitatile d-voastra

  5. Pingback: Simona Ionescu » Bogdan Hossu ne va aduce turisti belgieni, iar patronul Cronicii romane e somat sa plateasca jurnalistii

Lasă un răspuns