Am nimerit, intamplator, in Piata Progresul. Noua piata, din zona soseaua Giurgiului. De fapt un fel de mini-market de sticla, cu tarabe noi-noute, cu legume curate si fructe lustruite, ca-n tablourile de pe vremea bunicii. Aer cald, tasnind din aparatele montate in tavan, ii facea pe micii intreprinzatori sa vanda relaxati, fara manusi in maini, sube pe ei si fulare la gat. Pe-o latura a pietii sunt mici magazine alimentare. Carne de pui si de curcan, la greu, cu preturi mai mici decat la Billa, supermarketul de la care ma aprovizionez de regula, fiindca mi-e in drumul spre casa.

Daca tot am intrat in piata Progresul, mi-am facut si ceva cumparaturi. Curiozitatea jurnalistica m-a impins sa vad si toaleta. Trebuia sa ma spal pe maini, fiindca imi alesesem niste cartofi de pe taraba, iar niste covrigi calzi imi faceau cu ochiul dintr-un raft. Curatenia din grupul sanitar, aidoma unei dintr-un restaurant sau hotel bucurestean, m-au lasat masca. Deci, si intr-o piata se poate!

M-a frapat ca existau si tarabe goale, in timp ce vizavi se intindea vechea Piata Progresul unde oamenii, vanzatori si cumparatori, tremurau de frig sub cerul liber. Vechea mentalitate, „sfanta” temere pentru niste banuti in plus pentru confortul unui loc de munca sau inadaptarea pentru respectarea unor reguli de comportament civilizat? De altfel, un mic univers al pietarilor ce se reflecta frecvent in atitudinea societatii. Progresul?! Un nume de piata si atat!