O cititoare fidelă a cazurilor prezentate de campania ”Din inimă pentru copii”, derulate de mine prin Fundația Adevărul, poartă de grijă unui copil bolnav de leucemie. Eu și familia mea avem grijă, de ani de zile, de un băiat abandonat. O să vă spun povestea lui, într-o zi. Nu e greu să faci bine semenilor neajutorați. Multora dintre noi ne rămân lucruri pe care nu le mai folosim sau o farfurie de mâncare în plus. Putem cu ușurință să îndrumăm pașii unui copil sau a unei familii sărace, pentru a ieși din situații critice. Modelele comunităților din alte țări ne arată că, ajutându-ne unii pe alții, societățile progresează.
Roxana Dima, o tânără mămică din Constanța, îi poartă de grijă lui Ovidiu Corcodel de când a citit prima dată povestea lui în ziarul Click! din 14 noiembrie 2009.
Roxi, cum îi spunem noi, e prima voluntară a campaniei ”Din inimă pentru copii”. L-a ”adoptat” pe Ovidiu, un băiețel diagnosticat cu leucemie, domiciliat într-o comună din apropierea Constanței. Mamă a doi copii, Roxana a fost impresionată de suferinţa micuţului cu ochi albaştri. De un an îl ajută cum poate. A reușit să-i facă rost și de medicamente din Spania, mobilizându-și niște prietene care trăiesc acolo.
Ultima vizită a Roxanei la Ovidiu a fost de Sărbători. S-a zbătut și, pe lângă ce i-a cumpărat ea, a convins și alte persoane cunoscute să doneze pentru Ovidiu alimente, hăinuțe, jucării și bani. Piețarii din zona CET Constanța, angajatele unei farmacii și unui magazin de animăluțe au fost fericiți să-i facă copilului sărbătorile frumoase. Pe lângă bunătățile puse în sacoșe, oamenii au făcut o chetă și s-au adunat câteva sute de lei. O sumă importantă pentru o familie în care muncește doar tatăl, fiindcă mămica trebuie să se îngrijească de copilul bolnav.
Ovidiu a fost uimit de tot ce i-a adus Roxana Dima. Iar cea mai mare veste a venit cu putin timp inainte de Anul Nou, cand Ovidiu și mămica lui au venit la spitalul Marie Curie. Analizele au ieșit bine, iar micuțul a plecat acasă doar după o zi de internare.
ce ma bucur…bravo bine ca iau iesit analizele bine…si simona…iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase..te pup si sa dea domnu sa faceti cat mai multi copii fericiti
Faci un lucru minunat, Simona! Dumnezeu să te binecuvânteze! Îţi urez un an bun, cu sănătate şi împliniri de durată.
P.S. Eu cred că modalitatea cea mai eficientă de a ajuta aceşti copii e teledonul, mai ales prin Romtelecom, pentru că e la îndemâna majorităţii oamenilor. Oricât de sărmani, eu cred că foarte mulţi ar dona unul sau doi euro, care să le fie adăugaţi la factura telefonică. Poate faci rost de un număr permanent sau poate deja există şi nu ştiu eu. Şi prin telefonia mobilă cred că s-ar strânge bani, mai ales de la cei cu posibilităţi. Succes!
Iar pentru colectarea de ajutoare, există un punct permanent?
Buna, Roxana si multumesc de sustinere! Iti doresc sa ai un an mai bun decat asta pe care tocmai l-am incheiat fiindca, nu-i asa, speranta trebuie sa moara ultima!
Cu telefonia mobila nu am reusit sa fac un nou contract pentru copii, dar am deja de o luna cu Romtelecom. Il postez mereu pe pagina campaniei de pe site-ul Click!, dar o fac inca o data aici. Si am sa-l repet, din cand in cand.
Si, da, am si un loc de colectare de jucarii, hainute, rechizite in centrul Bucurestiului, la Universitate. Mai precis la Libraria Adevarul, de pe coltul strazii Doamnei.E acolo o urna mare, iar oricine poate merge intre orele 9.00 si 22.00.
Pentru donaţii se poate suna la:
0900.900.942- pentru 2 euro
0900.900.940-pentru 5 euro
Numerele sunt accesibile numai în reţeaua Romtelecom.
Banii vor ajuta la rezolvarea cazurilor grave.