Dansând la ”Stop”

Viața noastră e posomorâtă. Am uitat sa trăim cu adevărat, să ne bucurăm de micile evenimente ale vieții, să ne inventăm seri minunate cu prietenii sau cu familia, să facem mici nebunii în parcuri sau pe stradă. M-au bântuit aceste gânduri  încă de zilele trecute, când am văzut la tv filmulețul de pe aeroportul din Anglia, unde pasagerii unor curse aeriene au fost întâmpinați de o trupă de dansatori, ce i-au făcut să intre zâmbind în țară după o călătorie obositoare.

Noi am cam uitat să trăim. Ne cantonăm în fața televizorului și asistăm la tocșourile politice ca, odinioară, la piesele de teatru de pe unicul post de televiziune. Doar că, de data asta, înjurăm “actorii”! Sau stăm în fața calculatorului, nepermis de mult, construindu-ne propriul univers.

Tărim între două lefuri, tot socotindu-ne banii și automotivându-ne de ce  nu ne permitem să ne și distrăm, ca odinioară. Păi, nici în vremurile trecute, cei din generația mea (45-55 de ani) nu cheltuiam prea mult pe distracție. Știam să facem chetă cu prietenii și să ne bucurăm în fața unei sticle de vin și a unui castron cu floricele sau cu cartofi prăjiți. Ne spuneam bancuri, pe banci, în parcuri, și chiar ne încumetam să dansăm în jurul unui radiocasetofon, dacă aveam grupa sangvină trecută în buletin. Ne bucuram și când organizam o ” șezătoare literară” acasă la vreunul din noi, fiindcă ne împărtășeam cele citite, aflam despre noutățile de sub tijgheaua librarului și râdeam de fragmentele scăpate cenzurii. Chiar și după Revoluție, în vâltoarea presei și a unui program extrem de încărcat, măcar o dată la două luni ne adunam cu echipa și trăgeam o paranghelie. Făceam lucruri mărunte, dar care ne aduceau o stare de bine și ne alungau stresul de peste zi sau săptămână. În puține cuvinte – știam să ne bucurăm de viață, să ne creăm amintiri!

Toate astea mi-au năvălit în minte după ce aseară, în trafic, am asistat la o scenă pe care, fără jenă, am aplaudat-o. Stăteam la stopul de la Statuia Aviatorilor, lângă Spitalul de Endocrinologie. Deodată, ușile mașinii din față s-au deschis, dinăuntru se auzea o muzică drăcească, iar două fete au năvălit afară și au început să danseze lângă autoturism. Râdeau și era atâta bucurie pe fața lor scăldată de lumina felinarului, încât să fi fost nebun să reacționezi ”conform normelor de etică și educație” sau să bați cruci ca babele! Totul a durat cel mult un minut, până s-a aprins culoarea verde.

7 păreri la “Dansând la ”Stop”

  1. Adrian SM

    Pe vremea când eram taximetrist am prins într-o noapte o fază oarecum asemănătoare .La un semafor au oprit două maşini,pasagerii au coborât şi şi-au cărat la pumni din greu.La apariţia culorii verzi au urcat în maşini şi şi-au continuat drumul în aceeeaşi direcţie… 🙂

  2. Pingback: Oglinda fermecată şi roberta | Ioan Usca

  3. klaus

    Capitalismul (sau, ma rog, varietatea care exista la noi) si dezvoltarea
    exploziva a tehnicii s-au amestecat intr-un cocktail mult prea alcolizat
    pentru noi. Latura noastra interioara n-are capacitatea de a se schimba
    , adapta atat de rapid. Ma intreb ce resort ne impinge sa vrem tot mai
    mult ca sa avem atat de putin :(. Ma zbat si eu in mediul descris in postare
    si marturisesc ca n-am prea gasit rezolvari. Unul dintre putinele lucruri
    de care sunt sigur e ca n-am liniste. As emigra fara sa stau pe ganduri
    de ar exista o tara cu numele Liniste.

  4. Simona Ionescu Autor articol

    Felix, nu. In 80 nu lucram in presa. Fac parte din generatia de ziaristi din 90.

  5. Simona Ionescu Autor articol

    Klaus, incearca sa iei lucrurile usor, sa-ti construiesti singur starea de liniste, fiindca iti distrugi sanatatea. Iar asta e cea mai importanta – fara ea abia atunci devenim „nimeni”.

  6. renata

    Grozavă imaginea!
    Mă simt de parcă aş fi văzut-o.
    Deşi, de văzut cu adevărat, am văzut ce relatează Adrian. Într-un blocaj pe Văcăreşti doi şoferi se dau jos de la volan, se bat, se înjură, mai ies şi alţii să se uite… apoi, când a înaintat cârdul de maşini, s-au vârât fiecare la volanul lui, ca să mai meargă şi ei câţiva metri. Gura de aer curat şi schimbul de pumni se pare că le-a priit tuturor, fiindcă o vreme n-a mai claxonat nimeni. Toată lumea era mulţumită.

    Ce muzică se auzea din maşina fetelor? 🙂

Lasă un răspuns