Pe vremea lui nea Nicu Ceausescu si a camarilei sale sufeream de un lucru: mentalitatea de a te judeca si de a te condamna inainte de te asculta si pe tine, biet invinuit, caci despre probe nici ca putea fi vorba. „Cercetarea” se facea ulterior, cand deja aveai tinicheaua de coada si ceva pedepse administrative. Si pe cine mai interesa atunci?! Sa fim bine intelesi, nu ma refer la problemele juridice, cele legate de lege, desi si acolo au existat derapaje, iar consecintele au fost dramatice.
Am avut un coleg care se iubea napraznic, spunea el, cu o indianca. Cetateanca straina, carevasazica! Nasol. Ochii securistilor pe Niky ca pe butelie. Din cand in cand, ii era atentionata mama. Aveau „baietii” metode diverse de transmis mesaje. Colegul meu nu era membru de partid, asa ca pe filiera asta nimeni n-avea ce-i face. Intr-o vara, i s-a nazarit sa plece cu iubita in India. El, prin BTT (Biroul de Turism al Tineretului). Si-a facut hartiile, dar atunci a fost obligat sa dea nas in nas si cu secretara de partid pe intreprindere. Chiar daca tu nu erai in PCR, mai marele partidului de la locul de munca trebuia sa-ti dea aprobare daca plecai intr-o tara care nu facea parte din Lagarul socialist. O Aberatie, dar asta dicta atunci. Eiii, coana mare de la PCR abia il astepta la cotitura! Baiatul meu era cam rebel, ca mai toti tinerii anilor 80, iar aventura lui cu fata cu stea in frunte ca Narghita(n.r. cantareata de muzica indiana) ajunsese si la urechile secretarei. Evident, dupa ce l-a fiert in suc propriu, nu i-a dat aprobare!
– Pa ma-sa, daca nu-i fac eu figura asteia!, mi-a zis furios colegul. O trimit pe indianca acasa si o pun sa-i faca chemare din New Deli cotoroantei de la Partid. Pana verifica astia ce si cum, ce rude are asta acolo, ce relatii si legaturi are intr-o tara din Asia sau cine i-a facut chemarea, o dau afara si se-ntoarce la coada vacii!
N-a mai apucat sa-i faca figura cu chemarea fiindca a venit Revolutia. Niky s-a insurat cu indianca la sectorul 3 si au plecat amandoi. In urma colegului meu, insa, zic eu ca a ramas aceeasi mentalitate a lucrului condamnat inainte de a fi judecat cu chibzuinta. Asa mi s-a parut mie, zilele astea, cand am asistat la doua scandaluri: 1.Gigi Becali – DNA si 2. Marius Tuca contra bloggeri, cu extindere Victor Ciutacu contra Zoso. Poate voi alege aceste subiecte pentru „Dezbaterea de duminica”. Sau poate nu. Caci inca ma mai gandesc daca sunt jurnalist si blogger, sau numai jurnalist, sau numai blogger, sau care e diferenta pe aceasta vasta tarla care este netul!?!
PS. Comanescu e cel care a scuturat pomul bine de tot. Eu las emotiile si valvataia sa treaca.
Articolul domnului Tucă pare a fi primul în top, deşi cred că i se acordă o atenţie excesivă…
E bun subiectul.
Iaca bună întrebare. Atunci când conflictul se polarizează, se judecă poli şi nu conflictul în sine.
Există conflictul Becali-DNA. Pe de o parte Becali ar fi vrut să încalce legea, pe de altă parte DNA vrea să-l înhaţe pe Becali indiferent dacă a încălcat legea sau nu, pe de altă parte Becali nu a făcut nimic ilicit, pe de altă parte DNA nu are nimic împotriva lui Becali, pe de altă parte Becali nu rezistă să nu apară pe la TV şi să transmite mesaje belicoase şi neinspirate la adresa DNA, pe de altă parte DNA se îmbăţoşează şi se dă rotundă la Becali, dincolo de legalitate, pe de altă parte Becali mai are puţin şi se acuză singur în declaraţii publice, pe de altă parte numai despre asta se vorbeşte.
Hai că m-am ameţit singur. De fapt e o bulă mediatică menită să menţină plină prima pagină a ziarelor, primele 15 minute ale buletinelor de ştiri, câteva ore pe zi de emisiune… rating, audienţă, tiraj, bani. Pe mine, cetăţeanul Gheorghe Florescu, de ce m-ar interesa Gigi Becali, DNA, Marius Tuca, bloggeri, Victor Ciutacu, Zoso… ce relevanţă au aceştia asupra vieţii mele? Desigur nici una. Dar urechile sunt ciulite, măcar să-l audă pe Becali cum înşiră inert, infinit şi inconştient… tu ai pe Diavol în tine iar eu pe Dumnezeu şi nu putem sta de vorbă pentru că tu eşti rău şi eu sunt bun eu simt aici fac oamenii bine plătesc suntem o familie ei jucătorii asculta de mine pentru că eu sunt capul familiei cel care îi îngrijeşte şi nu vii tu DNA care eşti aservit ungurilor şi îmi spui mie ca nu poţi tu sa-l faci pe Gigi Becaaaliii pentru ca sunteţi nişte tâmpiţi…
Între timp, o problemă de maximă importanţă pentru o mare parte din ţară, anume cota de lapte, nu este un subiect prea interesant. Unde este acel uman din noi care ne recomandă drept animale raţionale şi emotive?
dacă aş fi fost îndreptăţit să am pretenţii de la marius tucă, aş fi avut pretenţii ceva mai mari. cum nu sunt, nu pretind nimic, nici măcar decenţă în exprimare.
In Romania oricine scrie o opinie, o tableta, un editorial, relateaza despre un fapt de viata e jurnalist? Dar poate fi si un blogger, nu? Din toate comentariile pe care le-am citit zilele astea pe bloguri, putine fac distinctia intre cele doua notiuni. Si e a naibii de simpla: jurnalismul e o meserie care nu inseamna doar a sti a scrie! Totodata, asta nu inseamna ca bloggerii ar fi mai putin talentati in a se exprima, in a comunica altora lucruri interesante. Habar n-am ce l-a apucat pe Marius Tuca sa se otzarasca asa la oamenii din blogosfera, dar convingerea mea e ca nici un moment nu l-a avut in minte pe Zoso, sau pe Piticu, sau pe Fulgerica sau pe Petrisor etc, cand s-a asezat la scris.Derapajul lui verbal vine din alte sfere si poate il va explica el vreodata. O fi fost chiar o actiune de marketing, mai stii?! Ca parca cu asta se ocupa si bloggerii adevarati, din asta fac si ceva banuti cu netu.S-a ajuns la „lupta ambitiilor mentale”, cum bine zice Radu Georgescu.
Pentru că văd că trebuie să am totuşi o reacţie, în ceea ce mă priveşte eu sunt unul dintre bloggeri descris de Marius Tucă. Nu are rost să mă ascund după deget, nu are rost să fiu sentimental pentru că este în dezavantajul meu. Mă pot detaşa, pot privi din exterior, pot spune că m-a descris foarte bine. Atenţie, eu mă refer la mine nu la alţii. Fiecare e liber să analizeze.
@Pt Radu Georgescu
Scuze pentru commentul sters. Au curatat spamurile si… a scapat! Si chiar facusem referire la ceea ce ai postat, fiindca mi s-a parut foarte adevarata observatia ta!
Am chibzuit un pic şi am un răspuns şi despre problema ziarist/blogger.
Să spunem că o persoană află un lucru important, nu contează natura acelei informaţii.
Dacă acea persoană este blogger, a scrie sau a nu scrie este o alegere. Nimeni nu are pretenţia de la bloggeri să citească informaţii publicate de el cu natură irefutabilă şi nici să citească la el pe blog tot ceea ce s-a întâmplat în România.
Un ziarist nu are o astfel de alegere, el este condamnat (în sensul că are această obligaţie) la a publica tot ceea ce este important exact aşa cum crede că este acea informaţie, adică conform adevărului deţinut în acel moment.
În concluzie, ce scrie pe un blog poate fi interesant, însă un eveniment despre care mass-media nu spune nimic, pur şi simplu nu există pentru populaţie. Dacă nu se vorbea despre Gigi Becali şi DNA (folosesc exemplul acesta pentru că este dat mai sus), aflam noi, cititorii, că există un asemenea conflict? Putea să ţipe Becali până răguşea, asemenea şi DNA-ul. Dacă nu există ziaristul, jurnalistul, care să preia această informaţie, să stea cu măciulia microfonului în faţă la DNA, ore întregi, ca să iasă nu ştiu ce fost fotbalist şi să-i adreseze un simpatic şi cald „Ce-mi bagi asta în faţă. Dă-te-n p… mea de-aici!”, dacă nu exista un Tolontan „cu diavolul în e” în directă contradicţie cu „dumnezeiescul” politicianului-patron-oier… petreceam ultimele zile fără să ne punem problema asta cu Becali versus anticorupţia românească.
Bloggeri sunt însă foarte importanţi (priviţi în ansamblu, ca o comunitate) pentru că reprezintă reacţia de feedback a informaţiei, adică reprezintă, cum se spune, proba martor.
@Bibliotecaru
Afirmatia ta, dar mai ales sensul ei, te scoate definitiv din cele doua tabere care si-au disputat batalia, ieri, pe cateva bloguri. Si ce, daca esti asa cum te-a descris Marius n-o sa mai comentam impreuna anumite lucruri? Tu, bloggerul, imi spui ca esti un frustrat, eu, jurnalistul, nu te-am perceput asa – atunci care-i problema?! Il citesc si pe bloggerul Fulgerica de luni bune, cu mult inainte de a mi se crea acest blog, l-am pus din prima in lista mea de linkuri fara sa astept sa faca si el acelasi lucru, doar fiindca-mi plac noutatile pe care mi le ofera pe patratzelul lui de net. Nu o sa-l privesc niciodata in termenii lui Marius. Dar parca am intrezarit, la prima lectura a textului lui Tuca, ca ar fi vorba de niste politicieni care si-au facut blog.
Este o frustrare le mijloc, ceva subtil. Atunci când privesc la TV şi moderatorul nu-i pune invitatului o întrebare isteaţă pe care tu ai putea să o adresezi, când vezi că un om care posedă o opinie cu greutate nu observă ceva evident care ţi-a sărit în ochi, atunci când ajungi la concluzia că ajunge vedetă o persoană cu prezenţă şi iubită de camera video, peste care eşti, în mod vizibil, cu multe clase… atunci da, simţi o frustrare. Nu ştiu dacă de aceea mi-am făcut un blog, nu cred că acesta a fost motivul. Cred că mi-am făcut blog pentru a putea comunica lucrurile pe care eu le-am descoperit atunci când răsfoiam informaţia şi le găsesc interesante, pentru a-mi trata propria superficialitate în a clasifica lucrurile ce se desfăşoară după altă realitate decât aparenţa, pentru a-mi trata frustrarea pe care o am când văd că natura intelectuală a vieţii este înghiţită de instinctul animal, într-o continuă degradare. Şi iar sunt frustrat pentru că „lumea” să încăpăţânează să vadă exact aceiaşi realitate liniară cu care a fost învăţată de mii de ani. Deşi ştim că ceea ce este în jurul nostru, chiar dacă se observă, este aer şi nu vid, continuăm a ne duce viaţa fără preocuparea aerului, deşi ştim că pământul este curb, trăim ca şi cum ar fi drept. Suntem liniari şi inerţiali cu miliarde de lucruri mărunte, cu zeci de mii de lucruri importante. Sunt frustrat pentru că eu mă gândesc la toate acestea şi se dovedeşte a nu fi un lucru util.
Dar nu e vorba numai de frustrare, ci despre tot ce a spus Marius Tucă, cuvânt cu cuvânt… (nu a pus decât un singur punct acolo) sunt un mic servitor al globalizării, cu poză menită se mă arate intelectual, sunt o râmă care preiau informaţia şi o redau fără să schimb nimic esenţial în ea, „ca un fel de masturbare comună, dar vândută pe afiş ca un mic secret care ne va schimba filozofia de viaţă, fără inspiraţie şi fără talent”… mă rog, exact aşa cum este mai departe. Dacă poţi lua contact cu domnia sa, îi poţi spune că Bibliotecaru îi mulţumeşte, m-am văzut în ceea ce a scris exact aşa cum sunt, o personalitate inadaptată şi hâdă. E perfect adevărat, „soarele răsare doar să aducă lumină şi niciodată glorie…”, eu aş adăuga şi linişte. Parcă e mai presus dorinţa de linişte decât dorinţa de glorie, sau doar aşa îmi place mie să cred.
Try boon!
Dat fiind că sunt suficient de vechi (suficient şi vechi, dacă doriţi – dar, aşa ceva nu aveţi cum să vă doriţi!), mie mi-a plăcut povestioara cu idila dintr‘ a nost (nu chiar anost, după cum îl apreciaţi) şi fata cu stea în frunte, precum Narghita.
Deşi, între noi fie vorba, dac‘ar fi avut o stea în frunte, e posibil ca băietul să se fi înţeles, până la urmă, cu t‘oaşa de la partid. Dar, după câte mi-aduc eu aminte, indiana ar fi trebuit, eventual, să aibă pe frunte o bulină. Roşie, da‘ tot bulină! Tocmai de aceea, vremelnic, tinereii au îmbulinat-o! După care, lucrurile s-au mai reglementat, iar bulina roşie a trecut, de pe frunte, pe faţadă (de clădiri), iar, în loc de Narghita, mai discutabilă a devenit Harghita…
Bun! Acu‘, să încercăm să trecem la obiect!
Comentariul (?) de mai sus nu e decât un pretext pentru a intra în vorbă. De ce? Fiindcă mi-au plăcut intervenţile Dumneavoastră de pe blogul sătmărencei!
După care, îmi mai permit să vă invit pe movvom.blogspot.com şi pe http://www.dorelcoica.uapps.eu, unde – sunt aproape convins – veţi fi foarte bine primită.
Să fie primit!
Toane bune şi spumoase!
poate că s-ar mai fi înţeles cu tovarăşă
Îmi pare din ce în ce mai rău, dar sine qua non-ul copy-paste mi-a mai jucat o festă!
După uraera privind toanele bune şi spumoase, n-ar mai fi trebuit să urmeze nimic (sctris).
Apoi, adresa http://www.dorelcoica.uapps.eu din e-mesajul anterior, dat fiind că e urmată de virgulă (cred!) pare să fie inutilizabilă.
În rest, toate cele mai bune!
@Simona
articolul lui tuca (ca si articolul lui ivanciuc) nu ar trebui sa „deranjeze” atat. „presa” veche se simte amenintata de blogosfera. se tem ca oamenii pot sa nasca singuri pareri. se tem de cei care pot spune lucruri adevarate…de cei care au cu adevarat talent la scris…
aaaaaa….sigur..ne sperie duritatea acelor expresii „tari”..care suna fals si nasol in gura lor…(blow-job-ul lui ivanciuc…onanistii si masturbarea comuna…scrijelite cu furie de tuca).
in rest…mi se pare ca distinsii „jurnalisti” sunt intr-o perioada grea…de andropauza profesionala…cand orice tratament (fie si naturist..cu friska) ai aplica „neuronului”…nu obtii nimic. nici o zvacnire. nici o bucurie.
Vorba unui coleg de bloggerie, se intampla si la case mai mari.
@Movvom,
ma bucur ca aveti si simtul umorului, domn’ doctor! Am studiat site-ul, am ascultat cantecelul (antrenant, ce mai!) si daca macar jumate din ce scrie acolo (ca ungureste nu inteleg!), va fi crezut de satmareni, s-ar putea sa reusiti! Eu una va doresc sa vindecati „boala” aia din asfalt si tot ce mai e rau pe acolo! Acu’ daca ne bloggerim, aveti in mine un sustinator. Fara bulina-n frunte. Doar cu „stea”, ca-s de la Centru, nu?!!:P
@Ina si Petrisor
Va zic si eu ceva, din punctul de vedere al meseriasului. Eu, ca jurnalist nu o sa scriu niciodata in ziar ca pe blog. Ma refer la limbaj, la folosirea acelor expresii „tari”, la criticile ce aduc mai degraba cu un atac la persoana. Nu imi permit sa scriu un articol si sa-l public in ziar despre ce mi s-a intamplat mie intr-un supermarket sau intr-un spital, fiindca mi s-ar putea reprosa subiectivismul si interesul. Blogul este, din start, definit ca un spatiu virtual care-ti apartine, un jurnal propriu unde-ti poti transpune trairile, iar cititorii sunt avizati. N-as vrea sa credeti ca sunt partinitoare, dar chiar nu exista motive ca un jurnalist sa se teama de bloggeri, presa „veche” – cum spui tu, Ina, sa tremure ca o s-o puna la pamant blogosfera. Nu s-a reusit in Occident performanta ca ziarele sa scada dramatic in tiraj (acolo sunt mai multe computere decat la noi), d-apai in Romanica noastra! Noi, cu Click! am ajuns intr-un an sa vindem 130.000 de ziare zilnic (se pot consulta cifrele BRAT), iar site-ul ziarului sa fie vizitat de circa 48.000 de oameni zilnic. Asa ca de ce sa ne temem?! Iar scopul presei, indiferent de profil, e sa creeze opinii, sa faca oamenii sa gandeasca asupra informatiilor ce li se aduc.
Mulţumesc pentru vizită!
Să fie primit!
Un minut va retin: stiti ceva de cei mai sexy bloggeri? puteti afla mai multe detalii pe mine 😆
@Petrisor,
stiu doar ca Tiberiu Lovin are un concurs de „sexy bloggerita”. Nu cunosc insa detalii.Intra la el pe blog.
Dacă nu bagă blogherii în seamă subiectul, atunci cine?
Tucă a generalizat, dar a lăsat loc de întors. Nu prea sunt în măsură să-mi dau cu părerea pentru că, deşi altfel par destul de activă, citesc doar blogurile din blogroll-ul meu şi încă 2-3 pe deasupra, iar prietenii mei nu îi regăsesc în epitetele olteanului 🙂
Am citit cu interes comentariile Bibliotecarului. Îmi place că e sincer întotdeauna şi găseşte explicaţii 🙂
@Satmareanca
Crina, bloggerii au bagatsubiectul in seama pana la refuz. Ce-a fost la gura lor ieri…mama-mama! D-aia nici n-am vrut sa abordez subiectul „la cald”. Cred totusi ca cineva trebuie sa le explice celor care s-au simtit vizati cam cum sta treaba cu bloggeri si jurnalisti. Eu asta am incercat sa fac. Civilizat si fara ranchiuna sau superioritate. Cine e doxat intelege, cine nu, nu. Iar Bibliotecaru e de mare valoare!
@Simona
Meci 😉
@Simona
Merci 😆
@Petrisor, vezi ce ziarist si blogger informat sunt?!
O recomandare, daca-mi permiti ( pentru blogger sau ziarist; ori „amandoi”): nu mai zice ” Caci inca ma mai gandesc…”, suna 🙂 mai bine ” Intrucat inca ma mai gandesc…”.
In rest…,indiferent ca sunt persoane, profesioniste ori nu, cu experienta ori nu intr-ale presei (audio-vizuale sau scrise), care considera ca blogosfera nu-i presa, eu cred, vad si citesc multe blogg-uri unde exista presa, informatie si pareri pertinente, avizate.
@ Babilonul imbiliar,
ok, vezi ce iese daca n-ai diacritice?! Pe print nu era nici o problema!
In rest… perfect de acord, asa ne-am descoperit in blogosfera!
Simona
In viata fiecarui om apare un timp anume cand „i se urca la cap”.Nu stiu exact ce anume, dar probabil „maretului” i se pare ca un semn al sau ar lansa moda, sau ar schimba directia vantului, sau ar casca gura vreo cativa, cu pupilele dilatate..Putini sunt cei care fac abstractie si raman permanent cu picioarele pe pamant.
Asa ca te rog sa-l crezi pe acest Marius Tucashow, care nu m-a impresionat extraordinar niciodata, insa acum lui i se pare ca s-a prins de poala Maicii Domnului.
Adica eu n-am voie sa-mi exprim parerea pe blog, ca vezi Doamne atentez la fonctia de ziarist si-l injosesc pe Suca Show.Noroc ca m-a facut mama rusinos si nu injur in public…
Din net-trăitoarele-mi versuri, doar două:
„Românul nu mai suportă gluma,
Pământul nu mai înghite râma…“
Fiind vorba de versuri, se acceptă şi inversuri.
Şi mai concret: cui nu îi-e curea, nu se-ncingă cu ea!
Nu de alta, dar, de pe strapontina pe care mă strâmtoresc, aşa se văd lucrurile.
Try boon!
Mie mi-a placut de Ciutacu cand a zis ca Tuca are dreptate. Recapituland, treaba sta cam asa: Tuca zice ca bloggerii sunt onanisti, Ciutacu zice ca Tuca are dreptate, Ciutacu are blog, deci Ciutacu se recunoaste onanist (plus restul de adjective din articolul lui Tuca). Super! 🙂
@ soferul
🙂
Ai simplificat prea mult literatura izolând cuvintele. Tucă zice aşa „nişte onanişti ca toţi onaniştii care se ascund la adăpostul anonimatului şi îi comentează pe alţii doar că pe ei îi apără poza studiată, poza care ţine loc şi de cuvinte, şi de idei, şi de imaginaţie”. În acest context, onanist înseamnă o acţiune care nu dă naştere la nimic viu. Termenul vine de la personajul biblic Onan, fratele lui Judah, care se împreuna cu cumnata sa, aşa cum cerea obligaţia sa pe atunci, fără a avea scop procrearea. Practic, acele vremuri condamnau un act sexual fără sensul primar al procreaţie, ca un act blamabil.
Facerea (Geneza) Capitolul 38
1. În vremea aceea s-a întâmplat că Iuda s-a pogorât de la fraţii săi şi s-a aşezat lângă un adulamitean, cu numele Hira.
2. Văzând Iuda acolo pe fata unui canaaneu, care se numea Şua, el a luat-o de soţie şi a intrat la ea.
3. Şi ea, zămislind, a născut un băiat, şi Iuda i-a pus numele Ir.
4. Zămislind iarăşi, a născut alt băiat şi i-a pus numele Onan.
5. Şi a mai născut un băiat şi i-a pus numele Şela. Şi când a născut ea acest fiu, Iuda era la Kezib.
6. Apoi Iuda a luat pentru Ir, întâiul născut al său, o femeie, cu numele Tamara.
7. Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului şi de aceea l-a omorât Domnul.
8. Atunci a zis Iuda către Onan: „Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!”
9. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său.
10. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta.
De aceea zic eu, nu căuta către literatura pe care o facă Marius Tucă precum eşti obişnuiţi să găseşti cuvântul pe stradă. Caută în profunzimile lucrurilor pe care le spune pentru a înţelege. Părerea mea.
Ba mie mi-a placut ce-a zis Soferul! A simplificat o parte a povestii intr-o lociga simpla, cu o concluzie fireasca! Iar pe tine te intreb: Tu faci misto de Tuca?! Ca unii bloggeri (expresia e la moda, vad) s-ar putea sa nu priceapa. Cu siguranta, nici unii ziaristi!
Hai ca ma gandesc la ce tema sa bag la „Dezbaterea de duminica”!
@Simona Ionesu
Am vazut asta de cand ti-am vizitat prima data blogul. 😆
Scuze pentru intarzierea raspunsului. Oricum, merge ca dracul internetul asta si il am si de la Vodafone.
Dacă Tucă nu s-a gândit la asta, aş fi foarte dezamăgit. Eu unul am pretenţie de la Marius, mai ales că este un poet sensibil. Mă gândesc că ai putea să-l suni şi să-l întrebi, sau, şi mai bine, să-i propui să pună o părere la discuţia mea cu şoferul, chiar aici. Nu cred că nu ar face asemenea lucru.
bibliotacarule, nu supraaprecia oamenii care sunt doar de apreciat…