Adi Hadean ne-a vrăjit cu o tocaniță, iar Crina Matei a dansat cu Lovin

lovin ii explica actritei Crina Matei de ce e el cel mai tare blogger

Am ales titlul ăsta ca să vă stârnesc interesul, dar ceea ce am pățit noi, joi seară, a fost mult mai mult decât atât.Și nici o cină obișnuită n-a fost.

Aproape că s-au lins cu toţii pe degete din cauza tocăniţei ardeleneşti, pregătită de Adi Hădean şi servită clienţilor de actriţa Crina Matei. Cine a ratat Seara „Din inimă pentru copii” din această joi, de la restaurantul „Riviera” (www.restaurantulriviera.ro), a rata mai multe: întâlnirea cu o actriţă frumoasă, mâncarea dumnezeiască a lui Adi Hadean, servită de el însuşi, dar şi întâlnirea cu mulţi bloggeri: Lucia Verona, Chinezu, Matilda, Tiberiu Lovin, Ana Birchall, Mircea Mester si alti prieteni de-ai lui Adi.

poya de bloggeri

Crina a avut cam multă treabă, fiindcă a tot alergat de la o masă la alta, dar totuşi, atunci când clujeanul nostru a anuţat că tocăniţa de viţel e gata şi poate fi adusă la masă, actriţa a cerut şi ea „pauză”. A mâncat tot-tot, exact ca şi ceilalţi veniţi în local special pentru reţeta pregătită de Adi, şi a lăudat continuu  minunăţia din farfurie.  Tot într-un moment de respiro, Crina a dansat cu bloggerul Tiberiu Lovin, care a făcut consumație serioasă și a plătit cu cardul.

crina2

Martin, soţul Anei Birchall, englez pur-sânge, nu s-a încumetat la mămăliguţa de lângă tocăniţă, aşa că a comandat o ciorbă de burtă şi un platou „Riviera”, cu tot felul de fripturi.

ana birchall cu sotul

Ana Birchall nu a lipsit de la Seara de joi fiindcă e una din persoanele care l-au ajutat şi continuă să-l susţină pe Bogdănel Anton, băieţelul pentru care Crina şi Adi au muncit la „Riviera”. Puștiului îi lipsesc patru degete de la mâna dreaptă și are nevoie, după cum a recomandat profesorul Burnei, de o proteză bionică. Părinții mai au nevoie de 12.500 de euro. Daca vreți să ajutați, sunați în rețeaua Romtelecom la 0900.900.942 pentru 2 euro sau la 0900.900.940 pentru 5 euro.

Sau depuneți în conturile deschise de Fundația Adevărul a campaniei ”Din inimă pentru copii” la BCR, sucursala Pipera:

Cont lei: RO 09 RNCB 0286 00 11 33 100 003
Cont euro: RO 36 RNCB 0286 00 11 33 100 002

Ceilalți clienți ai localului s-au simțit la fel de bine ca și bloggerii, unii fiind chiar surprinși de apariția vedetei care se înființase să le ia comanda.

Joia viitoare va servi la mese o tânără care înțeleg cp face furori prin cluburile bucureștene unde mixează. E vorba de DJ Harra. Iar apoi, vom încheia acest sezon din ”Serile din inimă pentru copii” luni, 6 decembrie, tot la ”Riviera”, cu petrecerea de Moș Nicolae. Vor fi prezente toate cele 12 vedete care au servit în acesta acțiune caritabilă, iar micuții vor primi daruri.

5 păreri la “Adi Hadean ne-a vrăjit cu o tocaniță, iar Crina Matei a dansat cu Lovin

  1. Pingback: O seară între prieteni (cu bloggeri, desigur :D) | Chinezu

  2. Teodora Hrib

    Ahaaa, inteleg ca a iesit ca la carte!!!!
    Nu ma mai plang ca nu am cum sa ajung! E inutil, iar tu stii ca am fost acolo, macar cu gandul!
    Esti mareata, Simona!

  3. Simona Ionescu Autor articol

    Stiu sigur ca toti prietenii au fost acolo, macar cu gandul! Adi a fost cel minunat! Iar noi ne-am rasfatat cu bunatatea gatita de el.

Lasă un răspuns