Văd că Tokes ne-a băgat iar la rotisor, invocând autonomia teritorială din Kosovo. De data asta n-a făcut-o de la înălţimea ferestrei sale din Timişoara, ca în 1989, ci din vârful nasului său de vicepreşedinte al Parlamentului European. Bine că politicienii ţării l-au trimis acolo!

Citesc apoi că o dă cotită, precizând că, deşi a invocat Kosovo, s-a referit doar la autonomia economică. Nu cred că l-a impresionat intervenţia premierului Boc, anemică şi cu veşnica trimitere la „nu permite Constituţia”. Altcineva l-o fi tras de mânecă. Dar, până la tăcerea perversă, pre mulţi români i-a inflamat declaraţia lui, comentariile curgând din abundenţă pe net. Nu le-au întrecut pe cele legate de moartea Mădălinei Manole, însă sunt tot atât de virulente încât au dat naştere la poziţii xenofobe. Periculos. Restul, substanţa declaraţiei lui Tokes, va rămâne tot o furtună într-un pahar cu apă rece.

De ce spun asta? Pentru că am citit, în această dimineaţă, ultimul articol al lui Radu Portocală, care face referire la un episod similar, din 1991.

„În termeni de o rară brutalitate, Tökes şi-a expus doleanţele şi revendicările, cu nimic diferite de cele de azi. Nu redau din ele decît o singură frază – teribilă, indecentă enormitate, care mi se pare elocventă pentru gîndirea politică a dlui Tökes: “Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă.” Citiţi tot articolul aici.