„Vedetele” presei de altădată

Până pe la începutul anului 1994, biroul unui jurnalist era gol. Un top de hârtie, două trei pixuri aruncate printre vrafuri de dosare. cana de cafea, agenda sau carneţelul de notiţe. Nici o maşină de scris nu sărea în peisaj, fiindcă redacţiile (majoritatea) aveau un birou special al dactilografelor. Asta era noutatea reorganizării din ultimii doi ani. Până atunci, fiecare departament avea dactilografa sa ce bătea la maşină textele scrise cu pixul de jurnalişti. Calculatorul a ocupat mobilierul destul de timid, întâi pe birourile şefilor şi în cel al secretarilor de redacţie. Am primit şi eu unul, la Evenimentul zilei, că doar eram redactor şef adjunct. Dar nu despre asta vreau să scriu acum, ci să introduc în discuţie o meserie demult dispărută din redacţiile de azi. Cea de secretar de redacţie. Ea s-ar putea regăsi în cea de dtp-ist, tehnoredactorul de pagină.
Băieţii din secretariat aveau un şef – secretarul general de redacţie, care ştia tot ce mişcă pe fiecare pagină a ziarului. Cu toţii „desenau” ediţia de a doua zi. Ne măsurau textele cu rigle speciale, aveau creioane graffitti cu care conturau pe hârtie machetele, ne obligau să dăm titluri cu un număr fix de caractere. Tot ei erau cei care lucrau cu tipografii, aduceau şpalţii la citit, răscoleau prin şpeckuri, dacă aveau gol în vreo pagină.
Până la jumătatea anului 1993, am avut la „Tineretul liber” o echipă foarte tare de secretari de redacţie. Vreau să vă povestesc puţin despre ea, fiindcă mulţi dintre băieţii ăia sunt azi „vedete”. Îi cunoaşteţi, îi vedeţi la televizor şi nici nu vă trece prin cap că au făcut unul dintre cele mai mişto ziare de după revoluţie. Încep cu şeful lor, Georgică Ecliserescu, după mine cel mai bun. E omul cu care am lucrat şi mai târziu, la Evz, şi am dat linia grafică revistei mele „Student party”. Umor ca la el n-am mai întâlnit şi era atât de tonic, încât orice suferinţă ai fi avut, o uitai când te băga Georgică în şedinţa anti-depresie. De multe ori terminam ziarul şi stăteam în redacţie să-i ascultăm bancurile sau întâmplările de la pescuit. Ştiţi cu cine făcea echipă, de ne dureau fălcile de râs? Cu Tibanu (Tiberiu Lazăr), cel care realizează de ani de zile emisiuni tv cu şi despre pescari. Când începeau ăştia doi să depene amintiri din „epoca de aur” a jurnaliştilor Scânteii Tineretului….noi, bobocii, eram sideraţi. Boboc era şi Emil Viciu, un tânăr pletos, cu bucle, mai degrabă rocker decât tehnoredactor, pe care ăi „bătrâni” – Georgică, Tibanu, nea Rety – îl şcoleau şi încercau să-l coopteze în statul orelor peste program la poveşti, o tablă sau o bere. Emil, însă, avea „antrenament” mai tot timpul: era chitarist într-o formaţie. Îl ştiţi bine acum. E chitaristul de la „Sarmalele reci”. Un coleg de nota 10. Când a început să câştige din muzică, a părăsit redacţia, urmându-şi talentul şi vocaţia.
Şi acum, ultimul pe listă (fiindcă era cel mai mic şi ultimul venit în secretariatul de redacţie)…Horia Ghibuţiu. Da, fostul redactor şef adj al revistei „Viva” şi penultimul redactor şef al Evenimentului zilei! De cum a venit în redacţia „Tl”, Horia a intrat pe mâinile lui Georgică Ecliserescu. El l-a şcolit, el l-a pus să scrie în proaspăt înfiinţata revistă „Weekend magazin”, acolo unde aveam şi eu nişte rubrici. Georgică l-a plăcut mult pe Horia, iar simpatia a fost reciprocă. O relaţie perfectă maestru-discipol, care a traversat anii, până la moartea subită a lui Georgică, la începutul lui aprilie. O admir şi pentru că, astăzi, sunt puţini jurnalişti care păstrează un respect aparte celui de la care au avut de învăţat meserie.
Va urma

11 păreri la “„Vedetele” presei de altădată

  1. Pingback: De ce nu e tabloidul de căcat « OmulFărăChip

  2. Argusdre

    Incepi sa regreti vremurile de altadata ? desigur, pentru ca acei tineri care vin din urma se multumesc cu superficialitatea, incompetenta, indisciplina, grosolania, suficienta, proasta crestere, etc.Nu-i anima decat un singur lucru : cum sa faca bani multi prin efort minim.Practic a disparut pasiunea pentru meserie si asta-i valabil pentru orice domeniu…

  3. Simona Ionescu Autor articol

    Argus, nu generaliza. Sunt si tineri foarte talentati si dornici sa mute muntii, dar sunt si destui sefi incompetenti (ca peste tot), care n-au nevoie de zeloşi şi de dureri de cap. La fel cum sunt şi mai mulţi care intră în meseria asta fiindcă li se pare uşoară. Exact cum spui, doar pasiunea te poate ţine azi în presă şi speranţa că lucrurile se vor schimba.

  4. Argusdre

    Simona,
    Sigur ca ai dreptate si ca exista si altfel de tineri, dar sunt putini deoarece „tenta” societatii romanesti este naspa…Spre ex. esti sigura ca astia or sa-ti asigure pensia atunci cand va veni vremea ?

  5. Pingback: După ploaie « Gabriela Savitsky

  6. Pingback: Alegeri « Ioan Usca

  7. cornelia

    dar cati „ziaristi” mai fac azi teren, sa caute [ovesti si realitati? si cati se multumesc cu presa pri telefon?

  8. Cristian Oprea

    Horia Ghibutiu, un copil foarte bine crescut. Cu sapte ani de-acasa. Educat. Citit. Scolit. Inteligent. Dascalul din bine imi da impuls sa spun:”Ferice parintii care l-au crescut !”. Putin stiu ca Horia a venit sa lucreze la TL ca tehoredactor, ceea ce insemna sa stea jumatate de zi printre dificilii muncitori tipografi, desi tatal sau, Aurel Ghibutiu (Dumnezeu sa-l odihneasca !) devenise dupa 1990, unul dintre cei mai importanti oameni din Romania: vicepresedintele Camerei de Comert. Desi avea ce ii trebuie, Horia si-a castigat singur leafa si in acelasi timp era si student. Despre scriiura lui Hora ce sa zic, luati colectia EVZ din perioada sefiei lui la Sport. O sa vedeti cu cat talent scriau oamenii aceia despre sport. Pentru mine unul, deloc prieten cu sportul, a fost o incantare.

  9. Simona Ionescu Autor articol

    Asa e Cristi. Horia era unul din tinerii care putea sta linistit sa frece cafenelele si discotecile pe banii lui tata. Sau sa-si traiasca studentia la maximum. Dar, nu, el a vreu sa-si castige banul singur si a luat-o de jos, de la ucenicie. Tot putini stiu ca asa a inceput si Cris Simion, fiica academicianului Eugen Simion, azi cunoscuta regizoare. A venit la noi in birou pe cand era in clasa a X sau a XI-a de liceu. Scria pe coltul biroului lui Dan Mircea Cipariu, care era el reporter special, dar pulsa inspre cultura, picurand versuri pentru primul sau volum. A fost o scoala frumoasa „Tineretul liber” si am facut o presa libera… De asta amintirile noastre sunt frumoase!

  10. Simona Ionescu Autor articol

    Tibi, ma bucur ca ai descoperit si tu acest text! Da, au fost vremuri frumoase… Eu sunt optimista, cred ca vor mai veni!

Lasă un răspuns