Azi mi-am înmormantat un fost coleg si prieten. Am fost aproape şi totodata atat de departe in ultimii doi ani. Greu de explicat. Tumulturi ale vietii. Georgică…Georgică Ecliserescu nu mai este. Mi-a rămas, însă, familia lui. Mai mult nu pot scrie acum despre el. Mi-a fost prea plin că l-am văzut dormind între flori şi pământ.
O să vă povestesc, într-o zi, despre el şi despre anii noştri de presă fantastici. Acum reproduc textul scris de Horia Ghibuţiu în „Evenimentul zilei” de ieri, ca să-l cunoaşteţi sau să vi-l amintiţi pe Georgică. Avea 63 de ani(îi împlinea în aprilie), dar să nu vi-l imaginaţi nici un moment ca pe un bunic. Era acelaşi SpeedyGonzales cu mustaţa îngălbenită de tutun.
MOARTEA UNUI ZIARIST
Ar fi făcut 63 de ani, dacă o boală necruţătoare nu l-ar fi răpit pe unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am cunoscut: Gheorghe Ecliserescu, alias Georgică pentru prieteni, Caşcarache din Colentina pentru cei mai apropiaţi, şi Gigi pentru mama sa nonagenară.
Odată cu dispariţia celui care va fi condus astăzi pe ultimul drum la Fundulea pleacă dintre noi nu doar unul dintre cei mai pitoreşti ziarişti români de dinainte şi de după Revoluţie, ci şi cel care a condus veritabile şcoli de presă şi de viaţă. Era pur şi simplu inconfundabil, prin statura sa invers proporţională cu o mustaţă uriaşă, prin temperamentul clocotitor, prin devotamentul faţă de termenele de predare a ziarului în tipografie – cursa contracronometru pe care dacă nu o parcurgi seară de seară parcă nu eşti ziarist complet.
Cei care cred că presa română s-a născut după 1990 ar avea nevoie de nopţile de după serviciu în care Georgică a invitat generaţii întregi de ziarişti pentru a le depăna experienţele de la „Scânteia tineretului”. De sub mustaţa lui proverbială, faptele de presă ieşeau îmbinându-se miraculos cu altele mai puţin reale, dar la fel de savuroase, întrucât Georgică era un pescar neîntrecut nici măcar de amicul Tibanu’. L-am cunoscut la „Tineretul liber”, iar în seara în care m-a promovat din funcţia de tehnoredactor, mi-a spus că nu voi fi niciodată secretar de redacţie.
E cea mai puternică motivaţie profesională pe care am primit-o într-o carieră pe care n-avea cum să nu o influenţeze un tip ca Georgică. Sunt prea multe lucruri pe care azi nu le mai spune nimeni tinerilor ziarişti sau, în orice caz, nu cu farmecul lui Georgică: ziarul trebuie terminat la timp şi de-ar fi să cadă Cerul; pentru a te concentra asupra problemelor mari, trebuie să scapi de cele mici; exprimarea în scris trebuie să fie simplă, ca să priceapă oricine, fiindcă ziarele nu sunt doar pentru elite…
Georgică era mic şi-al dracului, a zis cândva un fost director al ziarului. Al dracului de haios, l-a completat soţia lui Georgică, aşa cum şi-a amintit ieri aceasta. Ni-l vom aminti şi noi, cei pentru care „Evenimentul zilei” şi presa în general n-ar fi fost la fel fără Georgică.
HORIA GHIBUŢIU
Pingback: Radu « Moshe & Mordechai blog
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu să-l odihnească!