Am descoperit in mailul meu un text trimis de fostul meu coleg Gabi Inoan, un om drag, care mi-a dezvaluit multe din tainele gazetariei la inceputurile carierei mele de reporter la Tineretul liber. Daca privesc in strafundurile amintirilor mele, cred ca a fost cel mai corect om fata de mine in aceasta lume a presei plina de orgolii. Nici lui nu i-a placut publicitatea excesiva, n-a vrut sa iasa niciodata in fata, desi in acei ani, de incepturile democratiei, era usor sa ajungi vedeta media. Acum lucreaza la TVRM, tot in spatele camerelor de luat vederi. Vorbim rar la telefon, chiar accidental, dar prietenia nu s-a rupt. L-am trecut pe lista ~gazetarilor care au facut mineriadele ~ din 1990 si 1991, din postul cu acelasi nume de pe blogul meu. Nu l-am anuntat, dar a aflat. Si mi-a scris un mail. Despre acele inceputuri revolutionare din Romania , pe care le-a trait ca reporter liber. Va mai amintiti? Voi stiti, cei micuti-mititei in decembrie 89? Poate nu-i timp pierdut sa cititi!
AMINTIRILE SE STERG SI DIN CASETE
Intr-un sertar peste care se asaza praful unui an intreg, tin o caseta audio. Cind vine decembrie, cam pe dupa 10 ale lunii, o ascult. Nu are muzica,glume sau colinde. Nu contine nici macar amintiri personale. E o banda de pe care cuvintele se inteleg tot mai greu. Este o banda pe care curge insa si acum viata din urma cu mai multi ani. Mai precis din noaptea de 16 decembrie 1989. In Timisoara. Este o caseta care nu mai are loc in niciun muzeu, pagina de ziar, emisiune de radio sau de tv. Pentru ca pe prea putini ii mai intereseaza ce a fost, cu adevarat, atunci. Acum se vind bine povestile, comentariile, ipotezele si analizele. Faptele nu ma iau trecere. Ascult banda inregistrata cu frica de un radioamator. Sint conversatiile dintre citiva taximetristi timisoreni si un anume Rotarescu, pe atunci secretar doi la municipiul de partid. Se dau ordine, se transmit informatii, se dispun deplasari de trupe. Discutiile lor au insemnat viata si moarte pentru multi. Inseamna, in fapt, istorie. O istorie scrisa cu majuscule si cu minuscule, cu singe, speranta, teama si suferinta. O istorie ce nu mai are loc in manuale. Acolo ea a fost strivita de personajele de basm ale televiziunii pentru care marele eroism inseamna citirea cu aplomb a unui text rulat pe prompter.Astazi am ascultat caseta din nou. Apoi am pus-o cu grija in sertar. Sunetele se disting din ce in ce mai greu, dovedind ca exista si o altfel de uitare. Poate ca anul viitor nu voi mai auzi decit un hiriit prelung. Ar fi semnul ca a venit timpul sa imi vad de ale mele si sa nu mai privesc in urma. Nu mai e la moda.
-
Gavrila INOAN
Doamna Simona Ionescu,
Aveti dreptate – si mai rau decât atât: in anumite privinte traim ca in Evul Mediu. Dar alta-i problema: nu vedeti ca la talk-show-uri toti se invârt in jurul cozii si nu gasesc nici o solutie? Ca televiziunile dau, intr-o proportie covârsitoare – si infricosatoare -, filme cu crime, cu razboaie fantasmagoreice, cu animale fabuloase si hidoase, cu parteneri de sex in toate pozitiile? Ca toti alergam dupa bani, sa ne facem case, sa ne cumparam masini, sa petrecem concedii in locatii mai mult sau mai putin de vis, ca suntem pusi pe consumat tot, tot?
Ca nu construim nimic alceva decât module paralelipipedice din beton si termopan?
Ati auzit dvs. in ultimii 17 ani de vreun festival, afara de „George Enescu”? De vreun pictor, vreun sculptor? De vreo carte cu adevarat senzationala? Afara de târgurile de carte, domeniul literar-artistic este mort de-a binelea, ca sa zic asa. Toti vorbim despre politica, toti suntem savanti in acest domeniu…
Cu privire la textul curent: noi n-am avut pâna astazi democratie si,pe cale de consecinta,nici inceputurile ei. Daca am fi avut, am fi aflat, de pilda, ce s-a intâmplat in Decembrie 1989.
Al dvs., Valeriu Mangu
Doamna Simona Ionescu,
Permiteti-mi sa corectez: ” … nimic altceva …”.
Al dvs., Valeriu Mangu
Eu zic ca astfel de casete sunt esentiale! Sunt acele detalii care ar trebui sa ne ajute sa nu uitam dracului ce nenorocire a fost. Ar trebui sa le punem la radio. Ar trebui ca in fiecare decembrie, pe 16, TVR (ca e publica) sa nu emita decat 2 ore. Ca sa nu uitam ca atat aveam. Ar trebui sa dam imagini de la Revolutie. Nu dezbateri, nu povesti, ci doar imagini. Sa ne amintim toti de ce a fost un decembrie ’89. Si poate asa sa isi aminteasca si cei care considera ca Ceausescu a fost un conducator bun. Da, sigur, acum traim mai mult cu grija zilei de maine. Acum ne uitam la programe needucationale la tv. Acum avem senzatia ca nu suntem in democratie…Ei bine, tuturor celor care spun ca acum nu suntem in democratie si ca ne este mai rau decat inainte eu le amintesc ca tocmai asta dovedeste ca avem democratie, avem libertate, ne este mai bine: faptul ca ei pot iesi in strada cand vor ca sa spuna ca sunt nemultumiti. Ca pot scrie pe blog ca nu suntem in democratie! Asta dovedeste ca aia in ’89 nu au murit degeaba. Eu zic ca avem democratie. Si libertate. Doar ca nu stim ce sa facem cu ele. Nu avem cum sa stim dupa ce 50 de ani ne-am afundat intr-un comunism nenorocit!
(scuze ca postul e asa lung, dar mi-a placut mult ce-ai scris si am vrut sa-ti spun ca amintirile nu se sterg daca nu le lasam ::)))
Impresionant. Nu am o banda magnetica, dar, in memoria mea au ramas tipetele unei femei si acel :” Trage, ma! Tragi in parintii tai, in …” Poate ca memoria se subtiaza si ea, cu timpul… Nu pot sa uit cum am venit acasa intr-o fuga si am deschis televizorul. Cum s-a anuntat cu glas ragusit ca „Dictatorul a fugit! Romani, suntem liberi!” . Si acel „Vom muri si vom fi liberi!” de la Timisoara… Si solidaritatea, fraternitatea nostra a tuturor romanilor, atunci, in acele zile. In timp, tot citind si discutand, am ajuns la urmatoarea concluzie. Era pregatita, intr-adevar, o lovitura de stat. Au intrat foarte multi straini „bine facuti” incepand cu 10 decembrie, in Romania. Cumparau benzina de la cei care erau dispusi sa-si vanda cota – va amintiti? Dar evenimentele i-au luat cumva prin surprindere si au fost nevoiti sa improvizeze.
O alta problema care m-a framantat era aceea a lui Ion Iliescu. A fost el liderul providetial atunci, sau a fost „instaurat”. In deruta si in vidul de putere lasat de fuga dictatorului, Ion Iliescu, cand a aparut, prin cuvintele rostite, prin siguranta si forta pe care le emana, ne-a facut sa exclamam: „El este!”
Orice ar spune unii si altii, eu cred ca nu era „in carti”. Esecul loviturii de stat este motivul pentru care s-a tras, in continuare, pentru care au existat morti, pentru care s-a infiintat, apoi, Piata Universitatii. Altcineva era „programat” sa fie impus lider in Romania. Asa cred astazi si credinta mea se bazeaza pe analiza multor informatii. Cum-necum, iata-ne astazi, la 18 ani de la Revolutie. Mai intelepti, mai informati, mai sceptici, mai egoisti.
Cum va arata Romania peste 20 de ani? Iata o provocare serioasa.
am facut o obisnuinta. cand e vreme frumoasa merg cu masina la redactie, cand e vreme urata merg cu metroul si autobuzul de la universitate pana in baneasa. asa mai sunt conectata la realitatile vietii, adica la realitatile strazii. tocmai azi ascultam in autobuzul 131, cand la radio, nu stiu care era prezentata biografia elenei ceausescu. un grup de levi, clasa 9-a, adica fix 15 ani. iti dai seama ca ei la revolutie aveau 2 ani. ascultau si radeau. „hahaha. abia a facut clasa aIV-a. ce proasta. in ce cartier o sta asta. o avea masina…poate vine profa noastra de chimie…” si multe alte discutii. nu am reusit intre 2 statii sa-mi dau seama din ce familii proveneau si care le este educatia. restul e… amintire!
@Pentru toti
Doamne, cand am deschis blogul si am vazut cati v-ati napustit sa postati, semn ca aveti ceva de spus despre Trairile astea de gazetar, nu stiam ce sa citesc mai intai. Evident, v-am luat in ordine, dar, dupa prima lectura mult prea fugitiva, hamesita, am reluat text de text. Nu-i asa ca inca mai avem multe lucruri din trecut pe care nu ni le lamurim? Ca ne framanta inca ce s-a intamplat cu noi in acesti 18 ani? Ca cei mai tineri habar n-au ca, pentru a se bucura ei azi de o viata mai buna, in decembrie 89 a trebuit sa moara alti tineri? E dureros sa constatam ca, pe multi dintre noi, jurnalistii, nu ne mai intereseaza – asa cum spune Gabi Inoan – lucrurile marunte, dar esentiale petrecute in acele zile de foc si ne multumim, la comemorarea din fiecare decembrie, cu materiale artificiale, realizate cu si despre vedetele zilei. Citind ce ati scris, mi-a venit o idee: oricare dintre voi care ati trait acele momente de inceput ale democratiei, ca reporteri sau simpli cetateni, spuneti-le aici! O memorie colectiva combate uitarea. Iar eu zic ca nu trebuie uitat nimic.
Acum am niste raspunsuri pentru fiecare:
@Dl Mangu – Suntem in democratie. Eu ma bucur de libertate, ma bucur ca pot face ceea ce imi place, ca nu mai ascult cu frica nici un post de radio si ca pot sa-l contrazic pana si pe presedintele tarii! Nu avem de
mocratia ideala, dar la asta trebuie sa lucram noi.
@Teo _ Gandim la fel. Si da, nu trebuie sa uitam nici cei 50 de ani de comunism, trebuie sa le povestim si copiilor nostri, asa cum ne povesteau bunicii de perioada razboiului, pentru a sti istoria acestui neam, dar mai ales pentru a nu se repeta greselile trecutului.
@Gabriela – Iliescu era indus deja in constiinta noastra de radio Europa libera. Acolo ni se spunea ca este un adevarat dizident, opozantul lui Ceausescu si fost coleg de facultate cu Gorbaciov! Habar n-aveam cu arata, dar stiam ca e cel mai tare. In interior, da, era pregatit Nicu Ceausescu. Se tot vorbea ca el ii va lua locul tatalui. Dar toate astea nu au avut legatura cu Piata Universitatii. Acela a fost momentul manifestarii democaratiei in Romania si semnul ca nu ne mai putem intoarce la trecut. O sa mai povestim…
@Roxana – Dupa cum spui, adolescentii habr nu au cine au fost Ceausestii. Ei se izbesc acum la tv de Basescu, Iliescu, Tariceanu, Gusa… si nici de astia nu-i intereseaza. O fi bine, o fi rau…Oricum, pentru mine e clar ca marea lor majoritate nu va trece pargul primei votari, la 18 ani.
Eu astfel de casete l-aş pune pe Trilulilu ca să fie accesibile tuturor.
@Bibliotecaru
Si eu as face la fel, dar ai vazut ce zice Gabi: posturile de radio nu sunt interesate de lucrurile astea, isi au propriul concept de a trata ce s-a intamplat in urma cu 18 ani. Eu cred ca blogul este o sansa pentru a ramane ceva din amintirile noastre si utilizatorilor de computer, fara acces la presa acelor ani. Sa vedem Romania si oamenii ei asa cum au fost. Din amintiri, din marturii, din trairi, din controverse….vom descoperi multe!
A! Si bun venit pe blogul meu!
Simona,
eu chiar scriu o carte – Romania personala – unele postari sunt schite … sa vedem ce va fi. E adevarat, acest tip de comunicare (chiar daca reprezinta doar 10% ) ma mobilizeaza. Nu am auzit de Ion Iliescu la europa libera, sau nu-mi amintesc. Dar cand l-am vazut la televizor am stiu ca el este. Felul in care vorbeste, felul lui de afi il recomandau. Si il recomanda. L-am cunoscut. E o fiinta cu totul si cu totul speciala, are „puterea” in el, o anume forta inexplicabila. L-am criticat si eu, la randul meu, ca toata lumea „care se respecta”. Dar acum imi dau seama ca am avut sansa istorica „Ion Iliescu”. Gandeste-te ca am fi avut un altul. Acum eram dezmembrati ca tara, uita-te la Jugoslavia.
@Gabriela,
N-am zis ca a fost rau ca a venit la putere Iliescu. Nici nu-mi inchipui cum ar fi fost fara el. Pana una-alta, ne-a demonstrat, da, ca e cel mai tare politician. Un politician care face si bune, face si rele. Dar a stiut sa ~tina~ tara in niste momente extrem de grele. Probabil asa se scrie istoria. Chiar, e cineva care ar fi vazut un alt personaj din acele vremuri in fruntea tarii? Hai sa punem intrebarea asta pe blog, sa vedem ce iese!