Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) se reorganizează. Nu am putut participa la ultima ședință, însă, pentru informarea jurnaliștilor, reproduc textul postat pe site-ul Agenției amosnews.ro. Precizez pentru jurnaliștii care nu știu că UZPR este singura organizație profesională care activează de 28 de ani și care s-a implicat în apărarea drepturilor jurnaliștilor.
Vineri, 8 septembrie 2017, în Amfiteatrul 1 al Academiei de Științe Economice a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, convocată statutar de președintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, la data de 29 iulie a.c., adunare care a îndeplinit cvorumul și la care au participat, pe lângă cei mandatați, peste 120 de membri, preocupați de problemele Uniunii. În expunerea sa, Președintele a respins cu argumente convingătoare și documente oficiale toate afirmațiile denigratoare, defăimătoare aduse Uniunii în ultima perioadă de un grup care a încercat să destabilizeze Uniunea, care cuprinde aproape 1800 de membri.
Printr-o primă hotărâre, Adunarea Generală Extraordinară și-a manifestat sprijinul și susținerea pe mai departe a președintelui în funcție, Doru Dinu Glăvan. De asemenea, Adunarea a hotărât excluderea celor care s-au făcut vinovați de uzurparea de calități oficiale, de confiscare prin rapt sediului, a însemnelor Uniunii și a paginii web, de lansare în media a unor atacuri incalificabile împotriva președintelui Uniunii. În final, Adunarea Generală Extraordinară a ales noile organe ale Uniunii — Consiliul Director, Comisia de cenzori, Comisia de atestare profesională și Comisia de Onoare, Disciplină și Arbitraj.
Între cei prezenți la Adunarea Generală Extraordinară s-au aflat remarcabile personalități ale vieții jurnalistice și culturale naționale, precum Neagu Udroiu, Nicolae Dan Fruntelată, Octavian Știreanu, Octavian Andronic, Dan Constantin, Paul Dobrescu, Lucia Popescu Moraru, Smaranda Livescu, Ioan Erhan, Ion Andreiță, Ovidiu Ioanițoaia, Coca Cozma Teohare, Corneliu Vlad, Geo Raețchi, Șerban Cionoff, Mircea M. Ionescu, Valeriu Pricină, Gheorghe Văduva și mulți alții.
Comunicatul UZPR despre noile masuri îl puteți citi aici