Azi, un om drag mie mi-a fluturat o aripă de înger din înaltul cerului, mai senin ca-n orice început de februarie. Semn de rămas bun în lacrima mea din suflet. Abia acasă, în liniștea nopții, am lăsat durerea să iasă, privind imagini cu femeia cu care stăteam la șuetă ore în șir despre meseria de jurnalist pe care o iubeam amândouă total. Asta ne-a și legat, asta ne-a și apropiat. Acum…

Anca Fusariu, prietena mea dragă, Doamna care m-a învățat ce înseamnă televiziune și cea cu care am făcut singurele și cele mai minunate emisiuni a plecat să scrie și să filmeze unicul reportaj pe care nu-l făcuse: Pe-o gură de Rai!

Mi-e greu să scriu. Îi aud în minte, cu fiecare cuvânt tastat, vocea. Cum mă alinta ca pe-un copil: ”Simonica”.  Avea un fel al ei de-al spune care-mi amintea de mama, de tata…

Drum bun, prietenă dragă! O să-mi lipsească lecțiile tale, taclalele noastre din miez de noapte și amintirile disecate despre anul petrecut la Tele 7abc. Ai fost o femeie și un jurnalist de nota 10, Anca!

http://www.youtube.com/watch?v=xXGMLeYce1s&feature=player_embedded