Arhive etichetă: guvern

Ei – medici, noi – pacienți. Unii fără alții nu putem exista

Cred că premierul Ponta va profita de mitingul medicilor de sâmbătă şi de cel al profesorilor de astăzi pentru a-şi coafa guvernarea şi sincopele economiei în faţa comisiei FMI. E foarte posibil să le arate comisarilor că se confruntă cu nemulţumirile populaţiei, să invoce că vine iarna, că sunt probleme cu privatizările fiindcă nu mai sunt „mari oameni de afaceri” care să cumpere (cu şpagă) CFR Marfă, Oltchim, Cuprumin, Poşta sau ce a mai rămas de căruţa statului prin ţara asta.

Comunicatul Ministerului Sănătăţii, emis sâmbătă, îmi induce credinţa că şeful Guvernului va încerca să puncteze la discuţiile cu reprezentanţii FMI exact în acest sens. În textul remis către presă, mai-marii Sănătăţii „şi-au exprimat regretul” faţă de opţiunea liderilor Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate de a organiza marşul de protest, căzând în penibilul minciunii. Continuă să citești

Vine Isărescu din nou la Palat?

Tot mai multe surse îl dau ca viitor prim-ministru pe Mugur Isărescu. Azi, domnia sa ne-a prezentat şi raportul asupra inflaţiei. Am înţeles că miniştrii lui Boc au făcut greşeli. Mă întreb dacă zvonul că se va muta de la BNR în Palatul Victoria e un test de anvantpremieră sau, fiindcă-i vară şi deja se ştie că Boc se pregăteşte de cosit ogorul părintesc, politicienii se joacă de-a listele cu candidaţi?

O ştire pentru Victor Ciutacu

O chestie care stiu ca-i va placea lui Victor Ciutacu, dar si-l va enerva. Aseara, la o paranghelie, o cunostinta povestea cum, in institutia guvernamentala in care lucreaza, blogul lui Ciutacu si site-ul Cancan sunt banate. „Arogantul” din cauza atitudinii antiPDL, iar Cancan din cauza filmuletelor porno. Victore, ai legatura! Fa tu investigatii!

Căţeluşul Boc-Boc-Boc

INKA-PREZENTARE2

Boc s-a ascuns în coteţ şi-i joacă pisicile pe acoperiş. Precis roade un os, dar nu-şi dă seama că nu mai are măduvă. Osul, bineînţeles! Mârie într-un celular că lucrează la planul de salvare a haitei, însă cred că nu primeşte nici un ok de la dulăul şef. Pă el, pisicilor! Căţeluşul Boc nu-i nici măcar maidanez! Că ăla are instincte!