„Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea oferă o imagine mai puţin obişnuită a vieţii ortodoxe din România. De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva: trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască”.
Asa caracterizeaza profesorul Florin Constantiniu albumul Cristinei Nichitus Roncea, lansat recent, punctand intru concizie ca doamna „si-a deschis aici arhiva de mirean care fotografiaza in biserici si manastiri, in atelierele si bucatariile lor, in chilii si prin muntii in care calugarii se duc “la pustie””. Este vorba de Albumul de Fotografie « Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – de Cristina Nichitus Roncea. Ediţie bilingvă (română-engleză).
Vedeti o parte din imagini pe site-ul http://precum-in-cer.ro/. Poate fi un cadou frumos de Craciun.