Ce bine-i sa doarma copilul peste 6.00!

In sfarsit, o decizie inteleapta a cuiva din Ministerul Educatiei! Consilierul Mihaela Suciu a anuntat o masura epocala! Cel putin asa mi se pare mie, o mama care a trebuit sa-si scolae copiii ani de zile, in zori, pentru a-i porni la scoala. Programul incepea la 7.00, apoi la 7.30. Chinul naibii! Toti eram cu ochii carpiti, micutzii plangeau ca mai voiau sa doarma (mai ales iarna, era de groaza!), noi nu nimeream ce sa facem mai intai ca sa ne incadram in timp. Acum, consilierul de la Educatie spune ca a trimis o nota catre toate inspectoratele scolare in care se specifica programul  obligatoriu pentru clasele I-a si a II-a: ”piticii” nu vor mai avea cursuri mai devreme de ora 8.00!

Explicatia doamnei consilier Mihaela Suciu e de tota lauda, fiindca inseamna ca cineva s-a preocupat sa meraga in scoli si sa constate aceste lucruri. ”E vorba despre sanatatea fizica si psihica a copiilor. Multi copii din clasele mici, care incepeau orele inainte de 8.00, adormeau pe banci. Unii dintre ei, care locuiau departe de scoala, erau nevoiti sa se trezeasca de la ora 5.30”, a declarat pentru Agerpress Mihaela Suciu.

Mie mi s-a parut super tare masura si stirea si d-aia am considerat ca marita s-o pun pe blog, pentru ca n-am sesizat vreo mediatizare deosebita a subiectului. Poate o dezvolta vreo televiziune.

6 păreri la “Ce bine-i sa doarma copilul peste 6.00!

  1. simona_ionescu

    FYT,
    nu se aplica. Si la astia mari, tot mama si tata trebuie sa traga de ei dimineata, ca n-ar iesi din plapuma dupa juma de noapte la calculator sau cu vreun film sau cu vreo gacica. Dar ei sunt mai rezistenti, mai vioi, decat puisorii aia de 7-8 ani, care chiar adorm pe mese la prima ora.

  2. Ina

    Simonetta..nu-i rea ideea..insa ar mai trebui lucrat undeva: la pediatrii aia sonati care te sfatuiesc sa-l culci (sugar fiind) tarziu (dupa 23.00)….ca sa doarma pana tarziu dimineata…la parintii care-i lasa (mititei fiind..) sa se zgaiasca pana pe la 23.00 – 24.00 la televizor…
    p.s. Pufu se culca pe la 21.00 si se trezeste la 6.00 (in forma maxima, bine dispus, gata de „distractie”).
    sunt sigura ca nu va vocifera cand va merge la gradinita/scoala/liceu/facultate.

Lasă un răspuns