Multi au scris pe bloguri despre marea pierdere a teatrului nostru. Maine, avem si noi in Click! doua pagini despre actorul care a plecat spre ceruri de „Ziua Crucii”. Dar eu am fost o norocoasa, pentru ca am propria amintire cu Stefan Iordache. Din aceasta cauza ma si incearca o nesfarsita tristete de cand am aflat vestea ca s-a stins intr-o clinica din Viena. Si, din nou, am regretat imens ca, atunci cand am intrat in presa in ’90, n-am ales sa scriu despre lumea artistica, sa fac interviuri cu actorii pe care, pe vremea dictaturii, ii aplaudam pana inrosam palmele, drept multumire ca ne ajutau sa evadam in „tzara sperantelor”. Stiam multe despre multi din actorii nostri, inca din anii liceului, cand frecventam des Tetrul Mic, dar si Bulandra sau Nottara. La „Mic” nu ratam nici o stagiune, fiindca acolo exista minunata „tanti Nutzi”, mama bunei mele prietene si colege de clasa, Anina. Tanti Nutzi era plasatoare si, oricat de arhiplina era sala, ne gasea si noua niste scaune pe care le lipea aproape de scena, intr-o penumbra perfecta, incat doar actorii sa ne observe, iar noi aproape sa le auzim rasuflarea. Acolo i-am vazut pe Mitica Popescu si Leopoldina Balanuta, pe Anca Calugareanu, pe Valeria Seciu, Stefan Iordache, Dan Condurache, Misu Dinvale, Tatiana Iekel (mama lui Florin Piersic jr.), Rodica Negri, Ioana Pavelescu (mama Mariei Marinescu) si multi altii. Astea erau Vedetele mele din acei ani! Si asa au ramas si acum cand, fie ne parasesc, fie traiesc in afara luminilor rampei.
„Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu”.
Asta spunea marele actor Stefan Iordache in ultimul sau interviu acordat lui Cristian Brancu, in urma cu cateva luni.
Eu mi-l amintesc pe Stefan Iordache jucand in „Maestru si Margareta” si nu cantand cu Sanda Ladosi. Desi n-a facut rau nici lucrul asta. Mi-l amintesc fiindca, in acea seara, cand asistam la spectacol de pe acelasi scaun pus de tanti Nutzi, maestrul a ales ochii mei ca sa-i fie „punctul fix” al interactiunii cu publicul. Actorii stiu ce-i asta, deoarece de la unii din ei am aflat si eu.
La sfarsitul piesei, n-am plecat din teatru. O asteptam si pe tanti Nutzi sa-si termine treaba, sa mergem impreuna la troleu. Credeam ca toata lumea din teatru plecase. Stateam langa usa, sprijinindu-ma ca o pustanca ce eram, aproape in aceeasi penumbra ca in micuta sala de spectacol. Nici n-am realizat cand langa mine a aparut Actorul. M-am tras sa-i fac loc sa iasa, insa, in acel moment, Stefan Iordache m-a prins de barbie, s-a uitat iar fix la mine, ca atunci cand isi spunea replicile din „Maestru si Margareta”, si mi-a zis: „Sa nu-ti dispara niciodata ochii astia albastri, copila!”. A iesit si s-a pierdut in negura noptii de pe Sarindar.
Nu mi-au disparut ochii astia albastri, dar astazi au varsat o lacrima pentru tine, Maestre! Dumnezeu sa te aiba in paza!
🙂 Frumoasa amintire!
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Iubea atat de mult viata, dar viata l-a tradat… Inca un om de mare valoarea pleaca mult, mult prea devreme. Dumneazeu sa-l odihneasca!
Stiti care-i pacatul?! Ca cei tineri, copiii nostri nu-si vor mai bucura sufletul cu acte de creatie romanesti, cu talentul acestor actori care dispar unul cate unul. TVR nu-i popularizeaza suficient, nu exista o zi de Telecinemateca sau de teatru care sa le deschida copiilor gustul pentru acte artistice. Nici pentru generatiile tinere de actori nu se face nimic. Mediatizare, zero. Doar in salile de teatru descoperi ca se mai nasc actori! Filmul e si el la pamant. Trist.
Dupa Ilarion Ciobanu, marele actor fara studii, iata ca si colosalul actor ajuns actor din intamplare (picat la medicina…) Stefan Iordache ne paraseste.
Trist inceput de toamna…
Dumnezeu sa-i ierte!
Nu am să încep iar cu faptul că idolii societăţii nu sunt oamenii de artă, ci fotbaliştii. Nu am să mai spun iar că fiecare astfel de pierdere mă dezrădăcinează. Nu am să spun nici tradiţionalul „Dumnezeu să-l ierte!” pentru că nu am văzut păcat la acest OM, poate aş îndrăzni să spun „Dumnezeu să-l aplaude!”.
Mă gândesc doar că şi acesta este un rol într-un serial fără sfârşit şi, din când în când, măria sa Actorul va trece nevăzut printre noi, după ce aplauzele se vor fi stins, până la următorul spectacol, următoarea amintire, până ce următorul copil ce va vedea pentru prima dată De ce trag clopotele Mitică? sau Cel mai iubit dintre pământeni… De fiecare dată când un mare actor de scenă moare, simt şi părerea imensă de rău cu cineva nu a filmat, dacă nu oficial, măcar şi pe ascuns, expertiza actoricească, astfel încât să beneficieze de ea şi cei ce ne vor urma. Aş vrea să nu se ajungă la…
Cât de rău sună… Ioana Pavelescu, mama Mariei Marinescu…
Era un banc, nul dintre acele bancuri triste.
Într-o întreprindere, toată viaţa era legată de Sile de la Sculărie. Era un personaj la care toată lumea făcea referire, toată lumea vorbea cu respect despre el, la bătrânul Sile se duceau toţi când aveau o problemă. La un moment în întreprindere vine preşedintele României însoţit de preşedintele Americii. Muncitorii simt că se întâmplă ceva important la ei în întreprindere şi sunt ieşiţi toţi să vadă ce se întâmplă, care pe geamuri, care pe la uşii. Doi muncitori privesc şi tac filosofic, din când în când cu pauze de, nţ, nţ, nţ… şi apoi scuipă în colb. În sfârşit, unul dintre ei se exprimă cuprins de avântul revelaţional:
– Auzi băi Aurele, dar ăia doi de lângă Sile de la Sculărie… cine sunt măi?
Întreb şi eu deci, cine e Maria Marinescu. Mi se va răspunde poate, competent, păi aia care a fost măritată cu Ion Ion. Evident, Ion Ţiriac este tatăl lui Ion Ion, pentru a închide ciclul monden.
@Simona
Pur si simplu splendid ce si cum ai scris. Foarte emotionant. Citind am simtit cum s-a instalat in inima ta, patrunzand prin ochii tai de pustoaica.
Dumnezeu sa-l ierte!
Dumnezeu sa-l odihneasca-n Pace. Din ce in ce mai multe personalitati se sting.
Frumoasa amintire ai, Simona…Chiar ca esti norocoasa.
Nici nu am stiut cum sa-i zic…Actorul, Maestrul, lordul….nici nu stiu. Cred ca pur si simplu Stefan Iordache. Numele lui spune totul.
Astazi incep scolile si dascali striga cataloagele, acolo sus in ceruri si Dumnezeu striga catalogul si cand ajunge la litera „i” Domnul striga un pic mai tare „Iordache ,Iordache Stefan” din spate ii raspunde o voce tremuranda :”Prezent!”
mă înclin.
” A fost un mare actor” ,se incheie discursurile de ramas bun ori de cate ori ramanem mai saraci. Cat de usor ne este sa la recunoastem valoarea atunci cand numai sunt …
Artistul roman condamnat la mizerie eterna uitat in gaurile negre provocate de „liberalizarea pietei” si batjocorit de cei pentru care valoarea a fost inlocuita cu nonvaloarea, profesionalismul cu prostitutia , bunul simt cu nesimtirea generalizata.Nu se pomeneste nimic despre ultima perioada a vietii sale , despre viata artistului roman iesit de pe scena care se zbate la limita supravietuirii in mizeria contemporana.Cei care au tinut constiinta nationala vie in perioada bolsevismului comunist sunt in continuare lasati sa traiasca si sa moara in mizerie.In ultimii doi ani au murit cateva din varfuri incontestabile ale teatrului si filmului romanesc.
Conditia lor de viata era jalnica.
Timp in care propovaduitorii comunismului si criminalii securitatii duc o viata confortabila cu pensii de sute de milioane.
Stefan Iordache traia la limita saraciei impreuna cu sotia care recunoaste intr-un interviu recent ca erau nevoiti sa vanda cate un tablou sa poata supravietui .De medicatie si ingrijirea medicala precara , ridicata la grad de performanta de catre repetentul de la Sanatate , nu are rost sa mai pomenesc, Romania se afla inca in stadiul de dezvoltare al lumii a treia.Un presedinte iresponsabil , un guvern corigent si neperformant care se lauda odata la 3 luni cu cresterea PIB(pe cheltuiala capsunarilor) si a pensiilor de doi poli.
O bataie de joc la nivel national pe care amaraciunea si speranta continua sa o mascheze.
D-zeu sa-l aiba in pace pe Stefan Iordache, a plecat la mai bine dintr-o lume mizerabila care l-a dezgustat in ultimii ani.
Nu numai pe el, pe noi toti cei care gandim si judecam realitatea asa cum este.