Într-un interviu acordat publicaţiei Mother Mom, jurnalista Liz Claman de la Fox News a vorbit despre cât a contat faptul că este femeie în cariera sa: ” Uite care e treaba: nu m-am simţit niciodată tratată diferit din cauza sexului mei! Fiecărui director de ştiri cu care am lucrat de-a lungul carierei mele nu i-a păsat dacă sunt bărbat, femeie sau girafă. Ei doar vroiau să ştie: poţi obţine povestea, subiectul?”.

Cum stă treaba la noi, în redacțiile unde se produc ziare quality sau tabloide?

Din 1991 și până prin 2003-2004, situația era exact ca aceea descrisă de Liz Claman. Jurnaliștii erau angajați sau promovați, în funcție de cât erau de capabili să obțină informații despre problemele care preocupau societatea, precum și dacă erau capabili să producă subiecte în exclusivitate.

De ani buni încoace, angajările se fac pe bază de cv sau de recomandări. Promovările în funcții de șefi de secție, editori etc se fac, in general, după criterii subiective, de genul cât de prieten e cu superiorul direct. In presa noastra de azi, rar de tot tinerii jurnalisti descopera mentori sau oameni cu experinta dispusi sa-i invete meserie. In general se simt demotivati, iar cei mai talentati si ambitiosi dintre ei sfarsesc sa capituleze intr-un anonimat cvazi-impus. La americani, insa, sistemul functioneaza de zeci de ani si tot de atâți ”povestea” e cea care vinde produsul.