Liviu Ciulei, Regele regizorilor

Istoria teatrului romanesc va consemna: 24 octombrie 2011, s-a stins intr-un spital din Germania, actorul, regizorul, scenograful si profesorul Liviu Ciulei. S-a stins Regele regizorilor, am zis unii dintre noi, mai mult sau mai putin contemporani cu acest mare maestru al teatrului ultimilor 60 de ani. Plecarea lui la Dumnezeu si mediatizarea personalitatii sale au fost estompate de aniversarea unui alt Rege – Mihai de Romania. Cei care au amintiri cu Liviu Ciulei i-au adus omagiul inimii si gandului.

Primele mele amintiri despre Liviu Ciulei sunt legate de filmul „Valurile Dunarii”, urmarit in anii copilariei la televizorul Rubin.

Intai am fost atrasa de imagini, de scena sarutului cu Irina Petrescu (cand tata ne punea sa inchidem ochii, fiindca la 6-7 ani n-aveam de ce urmari scene pentru adulti), de muzica diafana ce parca se scurgea odata cu Dunarea. Mai tarziu – fiindca an de an ni se servea acest film – mi-amintesc cum tata ii spunea mamei ca „iar o sa vedem „Valurile Dunarii” pentru ca madam Ceausescu crede ca seamna cu Irina Petrescu, mai ales in scenele cand poarta batic. Si-i place si personajul filmului”.

Pe Liviu Ciulei mi-l amintesc in interviuri de televiziune. Avea un discurs ce te fascina. Mi-l amintesc cum lucra cu actorii de la Bulandra. TVR-ul, daca cotrobaie in arhive, ne poate da filmul repetitiei la piesa „Furtuna” a lui Shakespeare.Deosebit…

Imi amintesc filmul Padurea spanzuratilor. Atunci am auzit, cred, prima oara de Festivalul de la Cannes.

Imi amintesc cum susoteam ca prea ii da mana libera tanarului Florian Pittis in a baga soparle de soparle impotriva regimului in piesele in care juca. Liviu Ciulei era director. Apoi, a aparut piesa Revizorul si cenzura sau Securitatea si-au facut datoria. Regizorul Ciulei a fost interzis. Apoi a plecat din tara.

Ultima amintire legata de Liviu Ciulei e la cimitirul Belu. De curand, i-am vazut acolo cavoul familiei. Pe tata, arhitect, il chema tot Liviu Ciulei. Oare trupul Regelui regizorilor va fi adus in tara si inmormantat la Belu?  Deocamdata nimeni n-a anuntat.

Lasă un răspuns