Dacă presa reduce motoarele şi nu continuă campania pornită din cauza incendiului de la Giuleşti, nimic nu se va schimba in profunzime în sistemul sanitar. Bebeluşii arşi au declanşat cutremurul in sistem şi i-a pus la treabă pe toţi cei răspunzători de sănătatea publică. Se pun senzori de fum în saloane, se fac controale amănunţite, se renovează şi se fac presiuni să se dea drumul la angajări în spitale, fiindcă totul se duce de râpă. De acolo, din cer, bebeluşii veghează. EI sunt, acum, salvatorii noştri. Iar presa e datoare să nu abandoneze subiectul „Sănătate” în favoarea palmei prezidenţiale de la „Cireşica” sau a posibilei arestări a lui Dan Diaconescu.
Am tot fost întrebată de ce nu scriu nimic despre „smetia” aplicată de Traian Băsescu avocatului Chititc. Răspund acum pentru toată lumea: pentru ca nu am probe! Declaraţia lui Dan Chitic trebuia consemnată de presă (aşa cum s-a făcut), dezbătută, însă atât. Dar nu poţi să spui cu certitudine ca avocatul a fost lovit.
Azi dimineaţă a murit la Satu Mare o femeie de 23 de ani în urma unor complicaţii survenite după o cezariană. Toate măsurile astea-s ca nişte frecţii la un picior de lemn. Pentru rezultate viabile, de durată, ar trebui reformat întreg sistemul sanitar.
Mi se pare corect, Simona!
Presa o să facă din „smetia2” ce-a făcut şi din prima. Măcar acolo era un film. O dovadă. Care s-a…dovedit discutabilă şi aia, dacă aşa a vrut preşedintili nostru!
Aici e cuvântul unui tip+nevastă contra enşpe martori oculari care unii n-au văzut nimic, alţii au văzut clar că nu i-a dat-o. Până-n seară (adică cel mult 3 zile) avocatul Chitic se va face vinovat, pe lângă prietenie cu SRS, de cine ştie câte alte grozăvii. Poate a dat el primul, poate era mangă, poate e pedofil şi violator în serie, poate are o reţea de comerţ cu carne vie… şi să fie mulţumit dacă scapă doar cu-atât!
Acarul Paun. O condamnati la moarte, dar cine pedepseste pe cei vinovati de moartea anuala a miilor de copii din spitalele noastre, cine raspunde de genocidul fara precedent asupra acestui popor nenorocit, cine e vinovat de vietile distruse datorita sutelor de mii de desponibilizari? Desigur, de toate aceste grozavii sunt vinovati acarul Paun si asistenta de la Maternitatea Giulesti!
Parca asa se punea problema si la procesul Ceausestilor!?!