Sunt sigură că oricare dintre voi aţi păţit, măcar o dată, ceva neplăcut când aţi fost în vreun spital din România. Probabil că vi s+au întâmplat şi lucruri frumoase, de apreciat, fiindcă avem şi medici de excepţie, buni profesional şi cu grijă faţă de bolnavi. Eu am întâlnit astfel de doctori. Şi aş vrea ca toţi să fie aşa, pentru că toţi au depus acelaşi jurământ când şi-au ales profesia, pentru că plătim lună de lună o sumă de bani ca să avem spitale şi policlinici, pentru că avem nişte drepturi ca pacienţi şi nici un medic nu are dreptul să refuze să trateze sau să-şi bată joc de un om bolnav.

De ce spun toate acestea?! Pentru că am trăit o experienţă nouă în familie, când am constatat personal ce se întâmplă când un bătrân are nevoie de asistenţă medicală. Totul s-a petrecut ieri, la spitalul „Sf. Ioan” din Capitală, condus de un fost ministru al Sănătăţii, dl profesor Ciocâlteu, iar pacientul era socrul meu, în vârstă de 88 de ani. Nici înainte de intâmplarea pe care am să o relatez, nici după, nu am pus piciorul în spitalul acesta. Aveam însă o imagine bună despre dl Ciocâlteu, pe care l-am avut invitat în studioul Tele7abc pe când lucram cu odygAnca Fusariu (1997) şi ştiam că unitatea pe care o conduce este un spital specializat pentru pacienţii de vârsta a III-a. Deci nu mi-am pus nici o problemă atunci când, la începutul săptămânii trecute, Salvarea l-a dus spre internare acolo, cu probleme cardio şi un gen de atac de panică. Soţul meu a fost prezent la spitalul „Sf. Ioan”, mergând cu maşina personală  în spatele ambulanţei şi cu mare greutate a trecut de bodyguardul de la intrare ca să vorbească puţin cu personalul medical. Ne-am zis că e un lucru bun, că bătrânii, unii senili, sunt atent supravegheaţi. Silviu a lăsat în fişă numărul lui de telefon, pentru orice fel de situaţie. Tatăl are, totuşi, 88 de ani! Continuă să citești →