Cazul Omar Hayssam și de ce prefer filmele de comando

Ion Cristoiu spunea că declaraţiile politicienilor „trebuie studiate cu creionul în mână”, sugerând că o analiză pe text e cel mai nimerit lucru dacă vrei să înţelegi cât mai exact mesajul. A fost una din lecţiile pe care le aplicam ori de câte ori aveam de pătruns în tainele unui caz ca „Aducerea în ţară a lui Hayssam”. Iar acum suntem în faţa acestei poveşti cu terorişti şi spioni, cu oameni politici ce ne transmit prin intermediul camerelor de luat vederi informaţii trunchiate.
Jurnaliştii vor să afle toate amănuntele,pentru că publicul vrea să înţeleagă. Secretele, însă, au fost şi sunt încă bine păzite, autorităţile statului vrând să protejeze planul unei operaţiuni ce ţine de siguranţa naţională. Nici măcar nu s-a spus dacă fugarul a fost adus din Siria, din altă ţară sau s-a întors singur în România, iar SRI i-a luat urma. Revăzând textele declaraţiilor făcute vineri, 19 iulie, de către preşedinte, premier şi ministru de interne am constatat că niciunul dintre ei nu a spus, „cu subiect şi predicat”, că Omar a fost adus din Siria. Doar scăpările lui Victor Ponta au lăsat loc de concluzii. http://www.gryphynmedia.com

Urmărind frazele „cu creionul în mână” am văzut, din nou, că în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale nu se se spune nicăieri că Omar Hayssam ar fi adus din Siria şi nici nu se precizează când s-a petrecut acest lucru. Se scrie doar că sirianul a fost predat Poliţiei de ofiţeri ai instituţiilor statului.
„În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe, desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”.
Premierul, interpelat de jurnaliști, a fost prins pe picior greşit în aceeași dimineaţă. Nu cunoştea, probabil, textul anunţului făcut de Preșidenţie şi nici cât ar fi trebuit să dezvăluie presei. „În ultimele luni am fost tot timpul informat de către instituţiile competente asupra posibilităţii de a fi adus (Hayssam)în ţară. Am avizat şi aprobat sprijinul logistic pe care Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne l-au dat pentru ca această operaţiune legală să se desfăşoare. Am fost, evident, tot timpul informat şi când s-a plecat spre Siria şi când s-a întors”, a făcut precizări premierul. A mulţumit şi ofiţerilor din servicii – SRI şi SIE, dar a scăpat şi o informaţie ce a generat disculpări din partea ministrului Apărării. A vorbit de un avion militar: „Ar fi fost extrem de periculos să avem scurgeri de informaţii şi meritul instituţiilor implicate şi a celor care au ştiut – că nu au comunicat decât după ce avionul militar a aterizat la Bucureşti”. A fost singurul fir care a făcut legătura lui Omar cu Siria.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a fost de o prudenţă maximă, expediind în câteva fraze scurte toată acţiunea de recuperare a sirianului:„Nu vă pot preciza nici ora la care a fost adus în ţară, nici modalitatea în care s-a derulat operaţiunea. Nu cunosc niciun element. Dar chiar dacă le-aş cunoaşte, tot nu vi le-aş putea da”.
Adevărul e că, fiind vorba de o operaţiune delicată de recuperare a unui sirian condamnat pentru terorism, de ce nu luăm această informaţie ca atare şi ne pierdem vremea să facem scenarii ca să aflăm de unde, în ce fel şi fix de către cine a fost adus ticălosul care, cot la cot cu o gaşcă de politicieni, a jefuit statul?! Dacă preşedintele, şefii serviciilor secrete, miniştrii Apărării şi Internelor s-au ridicat la nivelul omologilor lor occidentali în gestionarea acestui subiect, de ce presa română îl abordează la nivel dâmboviţean? Eu n-am suficientă imaginaţie ca să-mi închipui cum reprezentanţi de la cel mai de sus nivel al statului român ar fi înscenat răpiri şi ar fi scos ţap ispăşitor un personaj ca Omar, aşa cum perorează câţiva jurnalişti pe tv şi în ziar! Prefer „proastele” filme americane de comando şi informaţia probată!

Lasă un răspuns