Ziaristii de la „Cronica romana” nu sunt platiti de 8 luni

Ajunsi la capatul rabdarii, jurnalistii si personalul tehnic de la cotidianul „Cronica romana” au inceput sa transmita catre colegi din presa mailuri sau sa dea telefoane, in speranta ca vor gasi un loc de munca sau vor fi ajutati financiar ca sa supravietuiasca. Din noiembrie 2010 nu sunt platiti de patronul pe care cei mai multi dintre angajati nu-l cunosc.

Ultima leafa, pe octombrie 2010, le-a fost data in aprilie 2011, cand li s-a promis ca lucrurile se vor regla. Calmarea spiritelor a venit din partea redactorului sef Iulian Badea care, la un moment dat, spun sursele din redactie, le-a spus angajatilor ca patronul a investit in niste case si ca abia cand va reusi sa vanda din ele, atunci isi vor primi si ei banii. Oamenii sunt disperati si multi spun ca sunt hotarati sa reclame la ITM situatia, fiindca se tem ca nu le-au fost platite nici darile catre stat (pensia, somajul si sanatatea).

Peste tot in presa sunt probleme legate de criza, s-au facut restructurari, s-au taiat lefuri, si in alte parti mai se intarzie salariul, dar nicaieri 8 luni! „Daca am pleca acum, n-am mai primi nici un leu, asa cum au patit alti colegi care au demisionat acum cateva luni”, mi-a spus un angajat CR. Lucrurile-s complicate…

23 de păreri la “Ziaristii de la „Cronica romana” nu sunt platiti de 8 luni

  1. IOANA RADU

    ACUM SE VA VEDEA SOLIDARITATEA CONFRATILOR DIN PRESA DAR LA NOI ROMANI ESTE O VORBA (MIE NU MI SE POATE INTAMPLA) .HAIDETI CU MIC CU MARE SA FACEM CEVA PT.ACESTI OAMENI MACAR SA LE ARATAM CA NE PASA DE EI

  2. infoInSSider

    Sunteti convinsa ca informatia este reala? Aţi verificat-o din mai multe surse asa cum prevede minima deontologie jurnalistica? Oricine ar putea arunca pe piata informatii „pe surse” care sunt, din pacate, foarte departe de realitate.
    Si acum, pentru stiinta dumneavoastra, intarzieri salariale exista, dar nici pe departe, la nivelul pe care „sursa dvs vi l-a dezvaluit”. Exista institutia demisiei ptr. toti cei nemultumiti, ca si cea a recuperarii pejudiciului, daca se constata, in instanta.

  3. Simona Ionescu Autor articol

    Informatia verificata. E reala. Dar dv, cu deontologia-n băţ, ati gasit bani sa le dati jurnalistilor macar sa isi mai ameteasca viata?

  4. anaf

    au datorii de 86 milioane RON la bugetul statului .
    asa ca 6 luni fara salarii = praf in ochi.

    sursa: anaf.ro

  5. IOANA RADU

    Doamna sau Domnule infoInSSider aveti dreptate cu institutia demisiei dar noi care am plecat de anul trecut nici pana -n ziua de azi nu am incasat salariile, de asta ce spuneti sau pe noi ne-ati uitat ?sa intelegem ca vati luat salariile si fraierii muncesc pt. voi? Sa intelegem din comentariul tau multe sau nimic?

  6. infoINSIDER.ro

    @IOANA RADU – Felicitari pentru atitudine – „ACUM SE VA VEDEA SOLIDARITATEA CONFRATILOR DIN PRESA” – Intr-adevar, despre asta este vorba – lipsa de solidaritate intre jurnalistii de rand!

  7. teodor

    Stiu sigur CAS-ul platit. O spun din interior. Problema la Cronica Romana e lipsa de unitate, frica de cineva pe care nu il vezi la fata si care se intituleaza patron si director

  8. Simona Ionescu Autor articol

    Solidaritate in raportul cu paronul nu poate exista decat la sindicat. Sau prin mediatizarea situatiei unor confrati, asa cum am facut si eu, pentru a afla de la altii ce solutii exista pentru iesirea din acesta criza.

  9. IOANA RADU

    Draga thedor da AI DREPTATE tu stii cel mai bine daca tot lucrezi sau ai pe cineva in cadrul redactiei cronica romana . Toata lumea care a comentat subiectul spune altceva decat tine.Sa intelegem ca tu spui adevarul si ceilalti nu? Oare acei oameni sunt p….. sau au uitat ca siau incasat salariile?Cumparele niste lecitina sa tina minte .Ok te las ca mi se face rau cand vad cum iti aperi sefii.

  10. vasile oana

    Are dreptate Simona Ionescu, intrebati la casa presei libere la saifi de ce a plecat redactia cronica romana de acolo cate datorii ne-au lasat de cand nu au mai platit acolo/ Domnule Iulian Badea spuneti cate datorii aveti la saifi ? De ce ati plecat din casa presei libere? Cititi d-le Iulian Badea ce datorii are firma la care este patron d-l Razvan Sindilaru . -Teodor esti sigur ca au platit CAS-UL ? -Ioana Radu din ce spui ai lucrat acolo,de ce nu dai in judecata patronul sa-ti recuperezi salariile restante?(daca am inteles bine) -Unde lucrez eu situatia este asa : un colectiv unit ,un sef intradevar sef care lupta pt noi angajatii si un director general (pe romaneste super) care tine cu noi .POATE INTR-O ZI VA VOI INVITA SA VEDETI CU CE DRAG MERGEM NOI LA SERVICI .Nu avem salarii mari dar date la timp .

  11. vasile oana

    FRATILOR MERGETI LA UN POST TV. POATE VA PRIMESTE CAREAVA SI CHEMATI PARTILE IMPLICATE IN ACEST CONFLICT FATA IN FATA SI VEDETI UNDE ESTE DREPTATEA, IAR NOI CITITORII VOM AFLA ADEVARUL SI ATUNCI VOM COMENTA.

  12. iulia

    Dati-i in judecata? Din gura e usor de zis… Cu ce bani? Poate fac avocatii voluntariat?! 🙂
    Demisionati, plecati… Unde?
    Faceti-va singuri un ziar… Cu ce?

  13. vasile oana

    FRATILOR DE LA CRONICA ROMANA ATI LUAT SALARIILE ?NUMAI ZICE NIMENI NIMIC TOTUL SA STERS . MA ASTEPTAM LA O POZITIE DIN PARTEA PRESEI DAR NIMIC .OARE DE CE TELEVIZIUNILE NU FAC UN REPORTAJ SA-L DEA PE POST/ VA DAU EU RASPUNSUL : PT . CA NU SUNT EI IN LOCUL VOSTRU,SA VEZI ATUNCI CE GALAGIE FACEAU DAR NU INTERESEAZA PE NIMENI DE VOI .EU NUMAI SCRIU CA SCRIU DEGEABA . VA DORESC SA VA RECUPERATI TOATE SALARIILE RESTANTE DAR CU ASA ATITUDINE NU VETI REUSI IN VECI VECILOR .

  14. lexa

    Draga iulia, ne intrebi din ce bani? ne dai tu bani cu imprumut si alatura-te noua pentru o romanie mai buna. daca nu vrei inseamna ca te complaci in situatia in care esti. eu una m-am cam saturat sa stau la mana unor sefi incompetenti care se dau mari ca stiu si ei sa scrie un articol si gata e redactor sef la nu stiu ce ziar. tipa, face ca toate animalele cand el nu stie sa trimita nici macar un mai sau sa dea un print la un doc, ce sa mai vb ca nici macar un doc nu stie sa faca. cat sa stam la mila unui sef ca asta care minte?

  15. vasile oana

    BUNA SEARA ,MAI ATI LUAT SALARIILE?
    SAU LA REVEDERE PA STATI CA PROSTI CA O SA VI LE ADUCA MAMA DE ACASA OARE CHIAR TOTI AVETI ,DIN CE TRAI ? DIN CATE SE VEDE DA ATUNCI NU VA MAI PLANGETI STATI ASA CA VA ESTE BINE .VA SPUN LA REVEDERE AM ALTE TREBURI MAI IMPORTANTE DE FACUT DECAT SA STAU SI SA MA GANDESC LA VOI PANA LA URMA NU MERITATI ACEST EFORT CA CINEVA SA SE GANDEASCA LA VOI STATI CA POATE VINE CINEVA SI VA ADUCE BANII.

  16. Pingback: Simona Ionescu » Ziaristii de la Cronica romana si statul, inselati de patron

  17. Pingback: Simona Ionescu » Bogdan Hossu ne va aduce turisti belgieni, iar patronul Cronicii romane e somat sa plateasca jurnalistii

  18. adicuta

    Nu cred ca se consuma Sindilaru din cauza datoriilor la stat. Sunt una din victimele acestui …nu stiu cum sa-l numesc.Am fost angajat la mai multe firme pe care le conduce si m-am ales cu trei dosare penale fara sa port vreo vina.Daca vreti mai multe amanunte ….aveti adresa mea de email.

Lasă un răspuns