Ştiaţi că într-un singur an, lună de lună, prin trei secţii de oncologie pediatrică din trei spitale bucureştene îşi trăiesc chinul vieţii şi al morţii peste 200 de copii şi adolescenţi?  Alte câteva sute sunt internaţi prin spitalele din ţară. Opriți-vă puțin să-i cunoașteți!

În urmă cu 10 luni, în noiembrie 2009, am lăsat anchetele şi evenimentele zilei de o parte (uf, după 19 de ani de presă cotidiană!)  şi am demarat un proiect umanitar cum nu s-a mai făcut până acum în presa românească. Veţi găsi suficiente amănunte pe net despre această campanie căreia mi se pare că i-am ales un nume frumos : DIN INIMĂ PENTRU COPII.

De 10 luni, ziarele Click! şi Adevărul de seară vă spun poveştile triste ale acestor copii care au nevoie de noi toţi ca să trăiască. Cancerul îi doboară doar pe cei diagnosticați prea târziu sau ai căror părinţi nu ştiu sau nu găsesc resurse să lupte. Micuţii sunt viteji si, chiar dacă nu înţeleg de ce sunt bolnăviori, ştiu că trebuie să stea în spital, ca „nenea” sau „tanti” doctor să-i vindece. Îşi iau porţia de chimioterapie sau de citostatice – unii sunt operaţi, iar mulţi dintre ei supravieţuiesc. Pleacă acasă după două săptămâni sau o lună – dacă „au noroc”. Chiar şi fără un picior sau o mână, fără un rinichi, fără păr, fără gene şi sprâncene. Dacă nu au noroc din prima, stau cu lunile în spital. Cei care rezistă cu anii au deja două domicilii, unul fiind spitalul. Şi uite, aşa se face că din lumea noastra mare, plină de necazuri mici, am nimerit în lumea lor mică, plină de necazuri mari. Sunt două lumi pe care ne stăduim să le întrepătrundem, într-un gest de solidaritate creştină. Suferința lor naște iubirea noastră.

Fiți buni şi împreună hai să ajutăm copiii fără copilărie!

În acestă dimineață mă duc la Fundeni cu trei televizoare color, fiindcă singura bucurie a acestor copii, ”deținuții spitalelor” – cum le zic eu, sunt desenele animate. O să vă povestesc și am să vă arăt poze.