Vanghelie e la mâna „blondei de la Apărare”

Ups! A cam încurcat-o „primarele care este” după ce s-a descoperit afacerea cu monumentul-cavou din cimitiru Belu. N-o fi ştiut el că a aparţinut familiei Lahovary, dar au ştiut alţii şi cum au aflat, pac! cu reclamaţia. Acum se cercetează afacerea cu tranzacţia, să se vadă ce implicaţie are şi Administraţia Cimitirelor că totuşi, cât o fi el de Vanghelie, nu putea să-şi îngroape ruda acolo de capul lui! Iar fiindcă în poveste e vorba de mormântul unui Erou al Războiului de Independenţă – generalul Iacob Lahovary, pe fir a intrat şi „blonda de la Apărare”, Georgiana Gabriela Voicu, şefa Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor din cadrul MApN.

8 păreri la “Vanghelie e la mâna „blondei de la Apărare”

  1. Bibliotecaru

    Tare cred eu că până la urmă cineva va traduce „Much Ado About Nothing” în „Много шума из ничего” şi cu asta basta. Nu că-i iau apărarea domnului Vanghelie, dar nici nu pot să nu observ că lumea s-a trezit că acel Cavou e monument după ce a fost vândut. Habar nu aveam de cavoul Lahovary, nu ştiam că este făcut de un arhitect celebru şi nici nu ştiam că adăposteşte osemintele celebrului Lahovary despre care ştiam doar că a dat numele unei străzi, pieţe, colegiu… şi, evident, Casa Lahovary (tot de Mincu făcută, pentru Iacob Lahovary, ghinăral al armiei române şi de două ori ministru al apărării) din str. Ioan Movilă, astăzi spital, sau aşa ceva, sufocată de o clădire răsărită alături, cu două etaje mai mare, şi fără o legătură prea mare cu stilul neoromânesc. Aş mai adăuga şi că starea clădirii nu este tocmai OK.

    Iată însă că Bufetul de la Şosea, clădire făcută tot de Mincu (în stil neo-românesc) este bine întreţinută şi foarte aproape de forma iniţială.

    Până la urmă le vrem în paragină aceste clădiri sau refăcute?

  2. Simona Ionescu Autor articol

    Biblio, n-am insistat pe subiectul tranzactiei in sine, crezand ca lucrurile sunt deja cunoascute. Dar e bine ca ai deschis discutia, fiindca din puncte de vedere legal, primarul Vanghelie nu are de ce sa se teama. Stiu cum se fac astfel de trnzactii care, gresit se numesc „cumparare” sau vanzare”. Cavoul acela a fost concesionat familiei lui Vanghelie de catre cei care il detineau cu acte. Fiindca in Romania nu de vand locuri de veci. Ca primarul sau familia sa au platit fostului detinator, asta e alta poveste. AU platit, insa, la Administratia Cimitirelor o taxa legala de concesiune, iar aceasta a intocmit noile acte pe numele familiei lui Vanghelie. Si cu asta basta. De ce n-au avut grija cei de la departamentul condus azi de „blonda de la Aparare”, e o intrebare la care asteptam raspuns. Eu am dat aici un semnal si astept ca jurnalistii care se ocupa acum de domeniu sa continue subiectul, pentru aflarea adevarului.

  3. Simona Ionescu Autor articol

    Fanel, raspunsul de mai sus te va lamuri si pe tine de ce n-o sa pateasca Vanghelie nimic. El chiar a stiut legea, dar a profitat de nepasarea unor institutii ale statului.

  4. Bibliotecaru

    Eu aş mai adăuga şi marea întrebare către cei care au sărit în sus cu mândrie patriotică, de ce nu se îngrijeşte nimeni ca acel cavou să arate a monument? L-au lăsat cu toţii în paragină, şi familia Lahovary, şi Statul Român, şi toţi cei care vroiau să fie scuturaţi de istoria monumentului, până s-a „împutrezit” de tot, şi când a ajuns la Vanghelie au sărit în sus că-i patrimoniu.

    După cum cunosc eu România, tare am impresia că trebuia să ajungă la altcineva şi acel altcineva se răzbună pe Vanghelie cel mai iute de mână.

  5. Simona Ionescu Autor articol

    Biblio, putem spune ca Vanghelie l-a pus in valoare si ne-a amintit ca Lahovary nu-i doar o piata sau o statie de autobuz!

  6. Pingback: Simona Ionescu » Vanghelie îşi scoate ruda din cavoul Lahovary

Lasă un răspuns