Ciprian Chirvasiu, prietenul meu, poetul și ”Profesorul de limbă moartă”

Mi-e foarte greu să scriu despre Ciprian. Ciprian Chirvasiu, poetul nostru ziarist, unul dintre cei mai buni colegi si prieteni pe care i-am avut din 1990 încoace, când ne-am întâlnit în redacția de la Tineretul liber. Doamneee, ce reportaje scria omul ăsta! Și cum și-a marcat el destinul cu primul volum de versuri, ”Profesorul de limbă moartă”, pe care l-am publicat, parțial, înainte de apariția cărții, în revista Student Party…pentru curaj! Apoi, anii nebuni de la Evenimentul zilei, când am făcut o echipă pe cinste…

Am fost ca frații. Ne-am sprijinit, ne-am bucurat si am suferit in problemele vietii, am lucrat ani de zile împreună aplecați la câte un ziar, am școlit tineri, ne-am pus vietile pe tavă când ajungeam la un hop sinistru, ne-am certat, ne-am împăcat… Doamneee, ce l-am mai certat pentru căderile lui, când se încăpățâna să nu iasă din prăpastie!!! Și ce rău îmi pare acum, când văd că timpul lui a fost atât de scurt… 54 de ani, din care ultimii 13-14 plini de frământări, deziluzii și neîmpliniri.

Iar azi, 13 iulie 2018, Ciprian a pus un punct gros, de final, poemului din sufletul lui. Cred că și de pe patul de spital, ne-a făcut un semn prietenos cu mâna și a alunecat lin, ca să nu deranjeze, pe tunelul luminos al Altei Lumi. Și-a luat cu el cărțile nescrise, pasărea poetului și-a înmuiat ciocul în sângele care îi inundase creatorului creierul și ne-a scris în numele lui un ultim ”Adio, prieteni, să nu mă plângeți căci uneori oamenii mai și mor!”. Cu siguranță știa că Tedi și Ana, copii săi, nu vor înțelege asta și, cu siguranță sufletu-i zbuciumat a trepidat încă o dată ca în zilele acele în care trebuia să-și facă datoria de tată și nu putea.
Nu am să pot merge la înmormântarea lui, la Schitu Golești. Voi aprinde candela, însă, și-i voi șopti: Prieten drag, TE-AI pierdut și TE-AM pierdut, puteai să strigi încă o dată Ajutor!

Dumnezeu să te aibă în pază, Om Bun!

UZPR se reorganizează. Prima întâlnire a jurnaliștilor, după puciul intern

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) se reorganizează. Nu am putut participa la ultima ședință, însă, pentru informarea jurnaliștilor, reproduc textul postat pe site-ul Agenției amosnews.ro. Precizez pentru jurnaliștii care nu știu că UZPR este singura organizație profesională care activează de 28 de ani și care s-a implicat în apărarea drepturilor jurnaliștilor.

Vineri, 8 septembrie 2017, în Amfiteatrul 1 al Academiei de Științe Economice a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, convocată statutar de președintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, la data de 29 iulie a.c., adunare care a îndeplinit cvorumul și la care au participat, pe lângă cei mandatați, peste 120 de membri, preocupați de problemele Uniunii. În expunerea sa, Președintele a respins cu argumente convingătoare și documente oficiale toate afirmațiile denigratoare, defăimătoare aduse Uniunii în ultima perioadă de un grup care a încercat să destabilizeze Uniunea, care cuprinde aproape 1800 de membri.

Printr-o primă hotărâre, Adunarea Generală Extraordinară și-a manifestat sprijinul și susținerea pe mai departe a președintelui în funcție, Doru Dinu Glăvan. De asemenea, Adunarea a hotărât excluderea celor care s-au făcut vinovați de uzurparea de calități oficiale, de confiscare prin rapt sediului, a însemnelor Uniunii și a paginii web, de lansare în media a unor atacuri incalificabile împotriva președintelui Uniunii. În final, Adunarea Generală Extraordinară a ales noile organe ale Uniunii — Consiliul Director, Comisia de cenzori, Comisia de atestare profesională și Comisia de Onoare, Disciplină și Arbitraj.

Între cei prezenți la Adunarea Generală Extraordinară s-au aflat remarcabile personalități ale vieții jurnalistice și culturale naționale, precum Neagu Udroiu, Nicolae Dan Fruntelată, Octavian Știreanu, Octavian Andronic, Dan Constantin, Paul Dobrescu, Lucia Popescu Moraru, Smaranda Livescu, Ioan Erhan, Ion Andreiță, Ovidiu Ioanițoaia, Coca Cozma Teohare, Corneliu Vlad, Geo Raețchi, Șerban Cionoff, Mircea M. Ionescu, Valeriu Pricină, Gheorghe Văduva și mulți alții.

Comunicatul UZPR despre noile masuri îl puteți citi aici

Mircea Marian scrie despre Dan Voiculescu cu gandul la Dan Adamescu!

Rade ciob de oala sparta!  Mircea Marian, care a plecat val-vartej de la EVZ la ziarul condamnatului Dan Adamescu pentru o suma substantiala, da dovada de maxima libertate de expresie si de o conduita de ziarist cum rar intalnesti in breasla (exceptandu-l evident, pe  propagandistul Malin Bot!). Din ”celula presei” lui Adamescu unde acum vreo doua zile se plangea in cor, intr-un amplu articol, ce nedreptate ii fac judecatorii patronului gabjit de DNA, Mircea zgarie cu mult curaj in usa trustului lui Mihai Gadea si Mircea Badea. Excitat, scrie pe facebook:

”Mă bucur că am greșit scriind că comisia de la Rahova va recomanda eliberarea lui Voiculescu :)) So sorry!!! S-a amânat pentru vreo zece luni. Până atunci, omul strânge ban pe ban, muncește la atelierul pușcăriei, poate plătește și `prejudiciul`, adică banii furați.
Sau poate îi vinde pe Gâdea și Badea”.

Ei bine, am facut exercitiul ”rade ciob de oala sparta”, am lasat cacofonia ”deontologului” (ca acum nu-i mai corectez textele!) si am inlocuit numele lui Dan Voiculescu cu Dan al lui  Mircea Marian, plus mici amendamente, ca sa pastram realitatea. A iesit o stire in concordanta cu modul duplicitar de a fi al autorului :

”Mă bucur că am greșit scriind că comisia de la Rahova va recomanda eliberarea lui Adamescu :)) So sorry!!! S-a amânat pentru vreo zece luni. Până atunci, omul strânge ban pe ban, muncește la atelierul pușcăriei (ca doar s-a tratat in clinica privata), poate plătește și `prejudiciul`, adică banii furați (de la Astra).
Sau poate îi vinde pe X și Bot.”

Istoria dosarului de spălare de bani a lui Traian Băsescu

Traian Băsescu a scris pe pagina sa de facebook istoricul dosarului penal care i-a stopat candidatura la Primăria Capitalei. E bine de văzut cum a funcționat justiția în cazul fostului președinte! Toată ”lucrarea” a pornit de la plângerea depusă la Parchetul General de Mugur Ciuvică.

Scrie Traian Băsescu:

Doar pentru corectă informare,
a. 02.02.2012 – Dl. Ciuvică face plângere la PICCJ pentru pretinsă spălare de bani;
b. 25.02.2012 – REZOLUȚIE de neincepere a urmăririi penale a PICCJ;
c. 03.07.2012 – Dl. Ciuvică face plângere la PICCJ faţă de rezoluţia de neincepere a urmării penale;
d. 22.08.2012 – REZOLUȚIE de respingere a plângerii domnului Ciuvică;
e. 25.09.2012 – Dl. Ciuvică face plângere la ICCJ împotriva rezoluţiilor PICCJ;
f. 01.09.2012 – ICCJ solicită PICCJ tot dosarul de anchetă a plângerii domnului Ciuvică;
g. 09.05.2013 – HOTĂRÎRE a ICCJ prin care se respinge plângerea domnului Ciuvică;
h. 06.05.2015 – Ordonanţă a Procurorului General al PICCJ prin care se dispune redeschiderea dosarului;
i. 15.04.2016 – Sunt înştiinţat de PICCJ că sunt suspect pentru spălare de bani.
Convingerea mea este că cele două REZOLUȚII ale PICCJ și HOTĂRÂREA ICCJ sunt corecte.
Dacă nu aș fi devenit suspect cu cîteva zile înaintea începerii campaniei, cu certitudine aș fi candidat pentru funcția de Primar General al Capitalei.
Așa însă, am luat decizia să nu candidez pentru că nu pot să-mi neg cei zece ani de mandat la Cotroceni.
Îmi doream tare mult pe de o parte să reiau proiectele Capitalei. Îmi doream să ajut PMP-ul în obținerea unui rezultat foarte bun la locale. O voi face implicîndu-mă în campanie.

Vizita lui Klaus Iohannis la cireșii înfloriți

Participarea președintelui Klaus Iohannis la Summitul Securității Nucleare de la Washington n-a stârnit vreun mare interes în mediul diplomatic de acolo, însă ne-a arătat nouă că la nivelul Administrației Prezidențiale lucrurile cam scârție când e vorba de pregătirea unei vizite de nivel înalt.
Glumele făcute pe rețelele de socializare sau în presă pe seama ținutelor Primei Doamne sunt doar pentru amuzamentul general! Altceva înseamnă, însă, o vizită prezidențială acasă la cel mai puternic partener, unde șeful statului numit România nu a reușit să obțină nimic altceva decât o porție de mâncare lângă amfitrion și ceilalți 50 de lideri mondiali!

Nu sunt un jurnalist specializat în politică externă, dar experiența în profesie îmi dă posibilitatea să văd cu ochiul liber acolo unde lucrurile sunt alandala, conțin fisuri și merită discutate. Comentariul unui specialist în limbajul non-verbal al președintelui Obama, apărut pe siteul Huffington Post (pe care îl găsiți azi și în pagina de politică a EVZ), mi-a atras atenția și mi-am zis că merită aruncată o privire și dincolo de informarea oficială asupra subiectului legat de vizita președintelui Iohannis în SUA. Mărturisesc că m-a incitat mai ales faptul că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a obținut cam ce a vrut la Summitul de la Washington: s-a văzut și s-a fotografiat cu Barak Obama, a obținut 335 de milioane de dolari de la SUA, convorbiri cu vicepreședintele Joe Biden și secretarul de stat John Kerry și a avut bilaterale cu premierul Olandei și cu președintele Poloniei. Continuă să citești

Dan Tapalagă, tehnocratul odelor, vrea să-l cucerească și pe premierul Cioloș

Bărbătușul îndrăgostit de picioarele Primei Doamne, într-un moment în care simțea nevoia unei ancorări, recidivează. Extazul orgasmic e provocat, de data aceasta, de nominalizarea premierului. Niște laude mai grețoase n-am citit de pe vremea ziarelor comuniste. M-au șocat de-a dreptul, mai ales că, doar cu vreo trei ore înainte, mă încondeia cu mârșăvie, mizând pe faptul că nimeni nu se va duce să verifice un interviu publicat cu vreo trei săptămâni în urmă. Continuă să citești

Casele președinților României, de la Iliescu la Băsescu

Niciun fost șef de stat nu a avut o situație locativă clară. În ultimii 25 de ani, România a avut trei președinți aleși prin vot popular, care și-au încheiat mandatele. La plecarea de la Palatul Cotroceni s-a creat mereu o problemă: unde vor locui cei care au condus țara? Așa s-a întâmplat și în 1996, când Ion Iliescu(foto) a pierdut alegerile, ca și în anul 2000, când Emil Constantinescu a trebuit să se mute din vila de pe strada Pangratti, ca și acum, când RAAPPS îi oferă lui Traian Băsescu tot felul de locuințe, pe care SPP le respinge din considerente de protecție.

Scandalul e în floare, dar așa a fost și în urmă cu ani, în cazurile Iliescu și Constantinescu.


Românii au uitat ingineriile, iar unii realizatori TV propagă în spațiul public neadevăruri, încercând prin asta să lovească în Traian Băsescu. Adevărul este că nici foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu nu au avut o situație clară locativă, însă statul, prin clasa politică de la putere, a găsit soluții pentru a le oferi case și privilegii firești pentru calitatea pe care au avut-o.

Ce prevede legea

Probleme de natură juridică au existat până la apariția Legii 1214 din 2001, cea care i se aplică acum fostului președinte Traian Băsescu(foto2). Ion Iliescu a devenit proprietar cu ajutorul combinațiilor lui Viorel Hrebenciuc și al Ordonanței premierului Nicolae Văcăroiu, iar Emil Constantinescu a stat în chirie până când a apărut legea care să-i permită RAAPPS să-i dea o vilă decentă și pe placul fostului șef al statului. Am să reamintesc fiecare caz în parte, fiindcă l-am auzit pe Mihai Gâdea vorbind, fără nicio minimă documentare, despre lucruri întâmplate când el navea nicio treabă cu presa.

Legea 1214 din 2001 spune că un fost președinte are dreptul la o locuință de protocol cu destinația de reședință, care să cuprindă un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, unde să fie încadrați un consilier și un secretar, pentru care să plătească statul. Fostul președinte trebuie să mai primească o indemnizaţie de 75% din indemnizaţia de președinte, un autoturism spre folosință, precum şi pază şi protecţie permanentă de la SPP. Demnitarul își va plăti utilitățile: gazul, energia electrică, apa, canalizarea și telefonul. Aceste ultime aspecte sunt cele care au contat mereu când foștii șefi de stat și-au exprimat opțiunile pentru imobile, după ce SPP s-a pronunțat cu privire la asigurarea pazei acestora.


Iliescu, de la vila naționalizată, la cea servită de Hrebenciuc

Fostul preşedinte Ion Iliescu stă într-un apartament mare dintr-un imobil din cartierul Primăverii, pe strada Moliere. Apartamentul vecin a fost cumpărat de una dintre gărzile sale de corp. Casa, situată chiar în apropierea unor unități speciale ale Jandarmeriei și SPP, e păzită zi și noapte, din 1996 și până azi.

Cum a obținut Iliescu locuința? Revoluția l-a prins într-o vilă din apropierea Statuii Aviatorilor, în postură de chiriaș. La un moment dat, foștii proprietari, deposedați abuziv de statul comunist, și-au revendicat casa. Complicațiile locative de acest gen au intervenit și în viața altor lideri și politicieni ai PDSR (actualul PSD). Așa se face că, spre sfârșitul anului 1996, când oamenii lui Iliescu au simțit că vor pierde puterea în favoarea lui Emil Constantinescu, premierul Nicolae Văcăroiu a emis o Ordonanță prin care chiriașii își puteau cumpăra locuințele. Viorel Hrebenciuc, șef al Secretariatului General al Guvernului, a semnat în perioada august-noiembrie 1996 peste 50 de ordine speciale prin care apropiații PDSR au achiziționat de la RAAPPS locuințe luxoase, situate în cartierele Primăverii și Dorobanți, la prețuri cuprinse între 1.000 și 15.000 de dolari.

În articolele scrise în acea perioadă, am consemnat că Ion Iliescu și-a cumpărat apartamentul din strada Moliere cu 55 de milioane de lei. Curtea de circa 1.000 mp i-a fost dată în proprietate, printr-un act administrativ, de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, în perioada mandatului său, deoarece fostul președinte Ion Iliescu nu era proprietar și pe terenul din jurul imobilului. După apariția legii, în 2001, Iliescu a beneficiat de toate facilitățile prevăzute pentru un fost șef de stat.


Apartamentul lui Iliescu din Primăverii, singurul președinte proprietar FOTO: LIBERTATEA

Voiculescu s-a ales și el cu o casă de la RAAPPS

Printre VIP-urile politice și sponsori ai partidului lui Iliescu, care apăreau pe lista lui Hrebenciuc, s-a numărat și Dan Voiculescu, pe atunci lider al Partidului Umanist Român (PUR), azi deținut la Rahova pentru tunul de la ICA. Spre deosebire de cei care au beneficiat de câte o hotârâre specială a SGG, semnată de Hrebenciuc, ultimii 6-7 inși de pe listă au obținut casele prin sentințe civile. Probabil pentru a fi siguri că nimeni nu-i va deposeda vreodată de ceea ce le-a dat RAAPPS- ul. Patronul de la Crescent și Antene a achiziționat un apartament în imobilul din Șoseaua Kiseleff nr.22, de 224 mp, cu suma de 70.000 de dolari, prin sentința civilă 5100 din anul 2001. Voiculescu a făcut o afacere bună, fiindcă apartamentul era sub prețul pieței, iar astăzi o asemenea locuință are valoare de cel puțin patru ori mai mare. Cu ceva ani în urmă, însă, Dan Voiculescu a vândut-o, evident tot în câștig.


Emil Constantinescu vinde la bloc și ia vilă în Kiseleff

În timpul mandatului său de președinte, Emil Constantinescu era proprietarul unui apartament la bloc, în cartierul Pajura, însă a locuit într-o vilă de lângă Televiziune, ocupată ulterior de Mircea Geoană. Înainte de a fi schimbat din funcție de Traian Băsescu, Constantinescu a vândut apartamentul de la bloc și a declarat că a dat banii celor doi copii, ca să-și cumpere ei locuințe.

Nici el și nici colaboratorii lui n-au fost pe fază ca să asigure un cadru legal pentru drepturile de care să beneficieze un fost președinte, dar s-a ocupat de aceasta noua putere pesedistă, instalată în anul 2000, cu premierul Adrian Năstase ca șef al Guvernului. Astfel că, până la apariția legii în 2001, Emil Constantinescu(foto) și soția sa au acceptat o locuință cu chirie în Cotroceni, în zona Bisericii Elefterie. Chiria a fost plătită de stat, ca și secretarul personal.

Când a fost întrunit cadrul legal, fostul președinte și soția lui s-au mutat într-o vilă frumoasă pe o stradă situată în apropiere de Șoseaua Kiseleff. Acolo vor locui până la sfârșitul vieții, în calitate de chiriași cu drept de folosință gratuit.

Și președintele Klaus Iohannis, deși are în proprietate șase case, la sfârșitul mandatului va primi, conform legii, dreptul de a locui într-o vilă a RAAPPS, cu birou aferent și păzit de sepepiști.

Articol apărut în EVZ din 28 ianuarie 2015

Despre arestarea lui Adrian Sârbu și „necazurile” unor politicieni

Am trecut de o săptămână a robelor și cătușelor. Adrian Sârbu, omul care a creat televiziunea comercială în România, care a scos țara în stradă atunci când a vrut, mogul media care a creat și a format primele vedete tv a picat în cătușele procurorilor pentru o inginerie evazionistă, de tipul Al Capone.

Elena Udrea  a fost, de departe, pivotul principal al moriștei DNA-SRI-Presă.

Doi deputați UDMR au fost condamnați definitiv pentru că și-au angajat neamurile la birourile lor parlamentare, iar un al treilea, nepotul liderului Marko Bella, a fugit la Budapesta și se bucură de protecția premierului Ungariei, Viktor Orban. Degeaba au avizat colegii parlamentari cercetarea udemeristului, acuzat de corupție, fiindcă deputatul Marko a găsit ușor drumul spre și peste graniță, fără să-l oprească cineva.

Câțiva baroni locali, șefi de consilii județene ori primari, s-au plimbat și ei la DNA Central pentru niște”mizilicuri” de acte de corupție, mutând vremelnic atenția de la mărturiile sau denunțurile lui Dorin Cocoș, Alina Bica, Ana Maria Topoliceanu, Gabriel Sandu, Dinu Pescariu și alții.

Videanu a trecut ca un meteorit prin furcile procurorilor și celula polițiștilor, iar Varujan Vosganian ne-a scandalizat cu lacrimile și sărurile lui contra leșin sau pro Divinitate. Am încheiat respirația corupției cu plecarea lui Miron Mitrea către Poarta Albă. Urmează o altă săptămână de foc, probabil.   O săptămână, o lună, o veșnicie pe care aș vrea-o altfel, măcar pe ici, pe colo.

Aș vrea să nu mai aud la tv atâtea minciuni și dezinformări care frizează o minimă inteligență, spuse de personaje cu prea multe bube-n cap ca să apară ”pe sticlă”, ne mai vorbind de credibilitatea lor. Aș vrea ca un psiholog fără de clienți la cabinet să-și câștige bănuțul din altă parte decât de la televiziunile unde e invitat ca să joace un rol care otrăvește mințile oamenilor mai puțin informați. Nici pe ”domnul profesor”, cu rang de ministru cândva, nu-l mai pot asculta dându-și cu părerea despre tot și toate, înfierând corupția și ”relații nepotrivite” , atâta vreme cât i-am citit corespondența (dată publicității) cu o jună adoratoare-adorată, pe care o învăța cum să-și facă deconturi fictive din banii publici în schimbul unor alinturi pubere.

Aș vrea să nu mai văd un fost ministru, cercetat penal, că vorbește de corupția altora și mi-ar plăcea ca măcar unul dintre jurnaliștii de la Antena3 sau RTV, acolo unde personajul prestează cel mai des, să-i taie macaroana întrebându-l de ce s-a lăcomit. Ar crea uimire, poate, dar le-ar crește cota de profesionalism și de credibilitate jurnalistică.

Ce să mai zici de un avocat, fost polițist, care și-a dat măsura profesionalismului la arestările de la mineriada din 1990, iar acum se dă revoltat de cum își fac treaba instituțiile din lanțul justiției și preamărește democrația! Sau, despre două doamne din politica noastră care au iubit, au trădat , au nefericit soții, iar acum, ingenue și pufoase aruncă săgeți de moralitate și insinuări cât cuprinde către Elena Udrea!Despre moralitate ne țin lecții, seară de seară, și câțiva jurnaliști care și-au clădit averi substanțiale apelând la rețelele mafiote pe care le incriminează pe micile ecrane, ba unii ne dau și lecții de presă, uitând că ziariștii din redacțiile de unde au plecat le știu bine ”pedigriul”.

Multe sunt de spus despre anomaliile care ne pigmentează viața publică și multe năzuințe am avea fiecare despre normalitate. Mie mi-ar plăcea,  spre exemplu, să vad un clip cu președintele nostru în genul celui făcut de Obama, devenit viral pe internet, la care nimeni să nu râdă fiindcă ar fi carghios. Am putea să-l suportăm pe Klaus Iohannis strâmbându-se în oglindă sau exersând citirea discursurilor?

O Românie fără tiriplici și politicieni de doi bani s-ar plictisi?

Articol apărut  și în EVZ din 17 feb.2015

Cazul Salitră și misterioasa sa moarte – confirmări după 20 de ani

Câteodată confirmările unor fapte vin în timp. Atunci bănuielile inițiale, neclaritățile sau reținerea că te afli în fața adevărului capătă alt sens și altă valoare, dar mai ales produce satisfacția că ceea ce era uitat sau ascuns a ieșit la iveală. Declarația dată la DNA de Nicolae Dumitru, patronul de la ”Niro”, a adus în atenția publicului un nume – Constantin Salitră și un accident rutier cu multe semne de întrebare care, chiar de la producerea lui, în 1995, s-a bănuit a fi un asasinat.
Dezvăluirile făcute procurorilor de Nicolae Dumitru, la 20 de ani de la moartea lui Salitră, omul care a înființat Complexul ”Europa” de la marginea Bucureștiului, sunt pentru mine și alți câțiva colegi care au lucrat în anii 90 la Evenimentul zilei o continuare a poveștii afaceristului care a construit un imperiu financiar imediat după revoluție și a suspectei sale morți. Fiica din prima căsătorie a lui Costantin Salitră era, la acel moment, reporter la Evenimentul zilei, într-una din secțiile pe care le coordonam.

Investigațiile noastre s-au izbit, la un moment dat de un zid: anchetatorii au exclus orice provocare deliberată deși tirul ieșise de pe  un drum lateral în șoseaua principală exact când jeepul lui Salitră venea cu viteză. N-a avut nicio șansă, nici el, nici femeia de lângă, despre care unii spuneau că-i era secretară, alții iubită. A fost unul din elementele care, mediatic, au condus tragedia spre o altă pistă.

Familia patronului de la ”Europa” s-a închis în tăcere, iar autoritățile de atunci au pus batista pe țambal, negând toate informațiile obținute de ziariști, ”pe surse”, cu privire la firma căreia îi aparținea tirul care provocase accidentul, dar și despre luptele subterane care se duceau pentru a-l deposeda pe Salitră de afacerea care-l transformase în ”primul milionar al țării”. Asociatul lui, fost vecin de bloc, Nicolae Dumitru, s-a retras, urmând să-și facă propria afacere. Rămăseseră să patroneze comerțul de la ”Europa” soția numărul doi a lui Salitră și nou asociatul Nicu Gheară.

Cine era Constatin Salitră? Probabil că nici procurorii care anchetează acum dosarul Microsoft și au înregistrat depoziția lui Nicolae Dumitru nu știu prea multe despre acest om de afaceri, dispărut într-un misterios accident  de circulație. Povestea lui de ascensiune și dispariția bruscă, lăsând în urma lui o mare avere, seamănă cu cea a lui Dinu Patriciu.

Salitră a fost milițian. Maior. A lucrat la Direcția Economică a Inspectoratului General de Miliție. De trecutul lui este legat episodul descoperirii averii în bani și bijuterii a celebrului Ștefănescu-”Bahus”, cel cu vinurile contrafăcute, avere ascunsă într-un butoiaș expus în vitrina magazinului situate pe Calea Griviței, în apropiere de Podul Grant. Tot de acest episod, susțineau foști colegi de-ai maiorului, se leagă și plecarea lui din Miliție, în anul 1985, fiindcă cineva băgase mânuța în aurul confiscat. A intrat în Baroul București și acolo l-au prins evenimentele din decembrie 1989. Nu a fost niciodată șef la ”Pașapoarte”, așa cum s-a scris în aceste zile.

Într-o Românie eliberată de comunism și de clica lui Ceaușescu, Salitră a fost printre primii oameni care s-au aruncat în afaceri. A deschis un magazin tip consignația, de haine și antichități, în zona Pieței Matache. A fost o nebunie! Bucureștenii se înghesuiau să cumpere tot ce alții scoteau de prin case și aduceau spre vânzare în magazinul ”Europa” a lui Salitră. Apoi a început să aducă marfă din Turcia și din China. Afacerea mergea strună, a mai deschis un magazin. Când Salitră a făcut primul milion de dolari, prin 1992-93, a devenit știre de presă. Următorul pas a fost crearea Complexului ”Europa”. Dar aici au început problemele. Cineva râvnea la afacera lui cu chinezii. Ceea ce ziariștii intuiau, dar n-au putut scrie la modul concret din lipsa probelor,  transpare clar, acum, din declarația patronului de la ”Niro”, Nicolae Dumitru:

”Bittner Alexandru, pe parcursul acelei prime discuții ce am avut-o cu el (n.r. 2003), mi-a dat de înțeles în mod explicit că este foarte puternic. Mi-a adus două argumente pe care mi le aduc aminte, respectiv, un prim argument era legat de faptul că un fost asociat de-al meu, Salitră Constantin, ar fi murit într-un accident în ianuarie 1995, tirul implicat în accidentul acela fiind închiriat la acel moment de către Bittner Alexandru, iar un al doilea argument era legat de faptul că datorită influenței lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oraș chinezesc pe o parcelă de teren ce aparținea de parcul IOR. În fapt, argumentele lui Bittner Alexandru erau foarte puternice pentru mine pentru ca ambele momente la care facea referire m-au afectat foarte mult.”

Pentru noi, ziariștii, este o explicație a faptului pe care nu l-am înțeles în 1995: de ce polițiștii, foști colegi ai lui Constantin Salitră, nu au vrut să spulbere toate suspiciunile care planau asupra morții unuia de-al lor.

Articolul a apărut în EVZ din 26 ian.2015

Presa, ca o prada, in anul 2014

Nu trebuie sa va spun eu, jurnalist, ca presa trece prin cea mai grea criza din ultimii 24 de ani. Cand o societate nu are o economie care sa duduie, nimic nu merge ca lumea. Iar presa o strangi in menghine, o imputinezi, cu instrumente financiare. Nu-i nevoie de cenzura. Va amintiti de „o haina in plus” a lui Ceausescu? In Romania de dupa el, guvernele democratice au facut in asa fel incat oamenii si-au inchis de bunavoie caloriferele si si-au pus o haina in plus, ca sa supravietuiasca unor costuri mult prea mari in raport cu salariu sau cu pensia. Continuă să citești