După moartea poetului Adrian Păunescu, am vrut să-i iau un interviu fiicei sale secrete. Deschisese deja proces, fiindcă dorea să fie recunoscută oficial ca descendentă a tatălui ei, considerat cea mai pregnantă figură a literaturii noastre din 1940 încoace. L-am cunoscut cu Adrian Păunescu după 90, am stat de 2-3 ori de vorbă, iar într-un an (1997) am sărbătorit Crăciunul ascultând și cântând colinde împreună cu dânsul și cu Ana-Maria, cu Tatiana Stepa și Andrei Păunescu, în redacția unui ziar la care lucram. Îi cunoșteam destul de bine biografia, iar poveștile unor amici despre întâlnirile și întâmplările Cenaclului Flacăra mi s-au părut fascinante. Din toate aceste motive mi-aș fi dorit un lung dialog cu fiica secretă, apărută brusc în lumina reflectoarelor.
Știam că Andreea Bîrlea este grefier la tribunal și, deși intuiam că nu va vrea să vorbească cu presa, am făcut încercarea. Nu m-a respins. Ne-am întâlnit și am discutat în micuța încăpere de la tribunal. O femeie frumoasă și deșteptă, purtând clar amprenta genetică a tatălui. Doar clocotul poetului, tumultul său verbal îi lipsesc. Mi-a refuzat interviul și m-a rugat să nu public nimic din dialogul nostru, fiindcă abia demarase procesul și nu vrea să-și supere frații. Delicatețea explicațiilor ei și sinceritatea cu care-și pusese o parte a sufletului pe masă m-au făcut să-i promit că dialogul nostru va rămâne doar într-un sertar al minții, până când va sosi momentul să poată povesti despre relația ei cu un tată celebru și antamat unei alte familii. E o decizie greu de luat de către un jurnalist, când simte că subiectul ar arde hârtia fiindcă-i așteptat de public, însă am luat-o!
Am continuat să vorbesc, din când în când, cu Andreea Bîrlea la telefon. Își ducea mai departe, cu discreție, acțiunea în justiție și își vedea de viața ei aromată de iubirea imensă pentru cele două fiice. De curâd, telefonul ei mi-a ars sufletul. M-a sunat ca să-mi spună că și-a încălcat promisiunea de a-mi va acorda primul interviu și să mă roage să nu mă supăr pentru decizia ei. Colega mea de la revista Tango, talentata jurnalistă Alice Năstase o convisese să ridice vălul amintirilor acolo unde și tatăl ei o făcuse, cu puțin timp înainte de moarte. Poate că, dacă Andreea ar fi făcut altă alegere, orgoliul meu de gazetar s-ar fi simțit rănit și mi-aș fi reproșat că n-am depus tot efortul ca s-o conving să accepte să public eu secretele vieții sale. Alice și revista Tango a fost, însă, alegerea cea mai bună, iar interviul e de notă maximă. Vă recomand să-l citiți pe net, însă, dacă vreți să vedeți și poze deosebite, așteptați să apară revista pe piață!
Una din poeziile de dragoste închinate de Adrian Păunescu mamei Andreei, iubita lui ascunsă, a fost pusă pe muzică de Vali Sterian. Am semnalat-o și atunci când nu-i știam istoria, v-o ofer și acum, ca un talisman de suflet. E superbă!
Iluzia unei insule
Diseara-i plecarea in insula mea
Trasura de nuc te asteapta la scara
Ia-ti haine mai groase si nu-ntarzia
Caci cainii politisti s-ar putea sa apara
Nu-ti face probleme, birjarul e mort
Si caii sint morti si trasura e moarta
Fugim fara martori in nu stiu ce port
In insula mea la cinci capete sparte
Nu-ti face probleme, birjarul e mort
Si caii sint morti si trasura e moarta
Acolo vom creste copii monstruosi
Lachei de metal si de mizga vor rade
Povesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi
Tic-tac telegraful, cadavrele ude
Vom trage trei filme color de deochi
Si le vom trimite in lume de-a randul
Ca sigla batandu-le cate un ochi
Al patrulea ochi pentru casa pastrindu-l
Vom trage trei filme color de deochi
Si le vom trimite in lume de-a randul
Nu-ti face probleme – e mijlocul verii
E mijlocul iernii, ciudata poveste
Iar cand vei urca e-n zadar sa te sperii
Trasura ca moarta parandu-ti ca este…
E numai iluzie, dincolo-s eu
Te-astept cu faclii 4600
Zadarnic te sperii ca ninge mereu
Ca strajile drumului fumega mute
E numai iluzie, dincolo-s eu
Te-astept cu faclii 4600
Hai vino si urca si spune ceva
Birjarul e mort, are sange pe carja
Te-astept fara martori in insula mea
Port haine de nuc, sunt aproape o birja
Si daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o
Sa stii ca in insula mea totusi sunt
Movila celui mai proaspat mormant
Intinde piciorul si calca-l, iubito
Si asta e totul pe care diseara
Fantoma trasuriï asteapta la scara.
Ascultați aici și melodia lui Vali Sterian!
Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi, si pe textier si pe muzician!