Cum s-o fi spânzurat de calorifer, beată-criţă, jurnalista Cristina Verona?

Moartea jurnalistei Cristina Verona, fost corespondent de presă a unor agenţii străine, inclusiv ataşat ONU, va rămâne pentru mulţi o moarte suspectă. Cei care au cunoscut-o nu cred în varianta anchetatorilor, iar publicul a perceput că s-a pus prea repede un verdict bazat doar pe un minimum de probe. Reiau o parte din textul scris în urmă cu câteva săptămâni, fiindcă acum a apărut o altă informaţie importantă, din sfera medicilor legişti: Nu mama Cristinei avea alcoolemia de 2,3 la mie, ci fiica, bătrâna Elena Pârvulescu având doar 0,85!

Cazul fostului director al FMI, Dominique Strauss-Khan,  a aratat că, daca ţi se cunosc obiceiurile, frustările, mediul în care te mişti şi slăbiciunile, în jurul tău se poate construi orice scenariu. Iată câteva lucruri care vor rămâne mereu incerte:

–         Cu câteva luni înainte de tragedie, câinele Cristinei, Rita, a murit. Toţi cei din jurul ei au cunoscut acest lucru, fiindcă femeia a fost foarte ataşată de căţelul care, într-un fel, îi păzea casa.

–           Atacul de panică şi plânsul de o zi şi jumatate, relatate de o vecină a mamei din Drumul Taberei poate că nu a fost manifestarea unei depresii, aşa cum au spus poliţiştii. Poate Cristina a fost ameninţatăde cineva.

–         Jurnalista şi-a schimbat cu o zi înainte de moarte statusul de pe Face Book, anunţând că se află într-o relaţie. Era o măsură de a se proteja, de a anunţa că nu e singură?

–          Cristina Verona a reclamat la Poliţie, pe 30 iunie, că i s-a furat identitatea pe net, adică cineva îşi facuse cont cu datele ei, dar acest aspect a fost relatat trunchiat de poliţişti şi prezentat ca o dovadă a nebuniei jurnalistei

–         Dupa cinci zile de la deces, când pielea cadavrelor era crăpată de parcă ar fi existat tăieturi de cuţit, e imposibil ca legiştii să descopere posibile echimoze sau vânătai provocate de o eventuală imobilizare a Cristinei pentru punerea ei într-un laţ si spânzurarea de calorifer. (Nu e nici o fabulatie, imaginatie filmografica sau de roman politist. În anii 1992-1993, am scris despre o crimă comisă în acest mod de o femeie, într-un apartament din Bucuresti. Câţiva ani mai târziu s-a dovedit că ucigaşa era criminal în serie.)

–         De ce n-au reacţionat imediat anchetatorii, când în presă a apărut informaţia (considerată acum falsă) că mama omorâtă era mai beată decât fiica ucigaşă şi sinucigaşă?

–         Cât de uşor sau greu îi poate fi unei femei, beată criţă (2,3 la mie) să se spânzure cu un cablu de calorifer?

6 păreri la “Cum s-o fi spânzurat de calorifer, beată-criţă, jurnalista Cristina Verona?

  1. vasi

    Eu o singura nelamurire am: cum apara catelul casa, intr-un fel? In ce fel? Si in ce fel nu o apara?
    In rest, totul e clar. Ba am raspuns si la ultima intrebare: nu cred ca i-a fost usor. Dar a reusit.

  2. Simona Ionescu Autor articol

    Vasile, când ai un câine în apartament, prezenţa oricărui necunoscut e auzită de vecini. Pentru că animalul latră. Hoţii, de exemplu, nu sparg apartamentele în care se găsesc câini.

  3. renata

    Mi-e teamă într-o zi o să aflăm că cineva s-a omorât plasând o puşcă cu lunetă la vreo mie de metri distanţă, apoi a folosit un declanşator artizanal şi s-a sinucis. Psihologul de serviciu o să declare că suferea de o dedublare a personalităţii şi se vedea pe el, sine, se, şi în postura de lunetist şi în cea de ţintă.
    Probabil că femeia aceasta şi mama ei au fost ucise. Dar e mult mai comod să închizi cazul astfel.

    Câinele nu e „decisiv”. Dacă în casă intră un cunoscut care e prieten cu câinele, e posibil să nu facă atâta scandal. Mai depinde şi de câine. Unii căţei ştiu, simt, că stăpânul lor urmează să fie în pericol, alţii se uită senini cum e tranşat, dacă li s-a dat un os de ros.

  4. Simona Ionescu Autor articol

    Renata, noi avem caini si, crede-ma, nu exista persoana, chiar dintre rude, sa nu fie latrata atunci cand e la usa! Ca, apoi, comportamentele animalului se diferentiaza, e altceva…

  5. Nae

    🙂 Noroc de faptul că înainte de tragedie a fost lichidat câinele Rita ! Păi vă daţi seama că s-au prelevat doar două probe pentru alcoolemie şi s-au încurcat între ele, dar dacă se preleva şi de la câine, cum se mai stabilea care ce alcoolemie a avut.
    Mă rog, cazul are tainele lui, dar şi autorităţile şi-au dat în petec.

  6. Simona Ionescu Autor articol

    :)) In secolul asta se poarta sinuciderile! Cred ca si cainele s-a sinucis, fiindca a mirosit ce va urma…

Lasă un răspuns