4 păreri la “Cine baga microfoane in pereti?

  1. Bibliotecaru

    De ce sub acoperire?
    Este foarte probabil să existe un serviciu tehnic în care să lucreze oameni absolut obişnuiţi. Cei care pun microfoane nu au de ce să fie vinovaţi de ceva, nici cei care ascultă, transcriu, sau mai ştiu şi eu care sunt procedurile în astfel de momente, se pare, eterne în România. Blamabili sunt cei care iau hotărâri că astfel de ascultări sunt necesare atunci când nu sunt necesare.

    Doamnă Simona Ionescu,
    Pentru că tot am ajuns la această dimensiune a discuţiei, li pentru că-mi pare că e şi un mic cutremur…
    Sunteţi ziarist şi vă provoc la un demers de jurnalist, chiar dacă astăzi tabloidizarea informaţiei nu prea mai deschide portiţe pentru lucruri extrem de serioase.

    Eu aş fi curios câte dintre cererile autorităţilor spre judecători, pentru arestări preventive, mandate de reţinere, montare de microfoane, camere video, ascultări telefonice… sunt respinsă pentru că judecătorul nu crede că este cazul.

    Justiţia cere procurorilor să ceară aprobarea unui judecător în astfel de cazuri.

    Şi acum provocarea. Puteţi să obţineţi de la autorităţile române, pe baza legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, o statistică (pe câţiva ani, dacă se poate) care să spună aşa „Total cereri ascultări telefonice, total aprobate, Total respinse” sau „Total cereri percheziţie, Total aprobate, Total respinse”… şi aşa mai departe. Sunt tare curios cum este relaţia dintre procuror şi judecătorul care semnează aceste acte.

    Personal, ca cetăţean, am impresia că rolul unui judecător a devenit inutil pentru că acesta nu respinge nici măcar 1% din cereri. Puteţi verifica? Vă daţi seama ce tiraj înseamnă dacă descoperiţi că judecători semnează „ca primarii” astfel de cereri, fără să verifice dacă ele sunt justificate sau nu?

    nota bene
    Am verificat şi această cerere a statistici nu se încadrează în articolul legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public care permite respingerea cererii. În concluzie, dacă această informaţie nu se oferă de către autorităţile române, este o încălcare a legii.

    Chiar sunt curios cât de puternică este presa în România, că în divorţuri află şi cel mai mic tatuaj în care este îmbrăcat Bodo (vorba cântecului). Nu ştiu, suntem cu un picior în groapă ca naţiune şi ne ţine cu sufletul la gură câte plângeri a făcut dl. Columbeanu (cel puţin 10 ziarişti de teren se ţin scai după mister Columbeanu). Haideţi să dăm atenţie şi la subiecte mai importante pentru această ţară.

Lasă un răspuns