Ne desparte distanța Cluj-București, așa că interviul a fost făcut pe mess. Când Mihnea Măruță m-a sunat ca să-mi propună un dialog despre presa tabloidă și relația cu colegii de la ziarele ”quality”, nu mi-a fost teamă că-i voi supăra pe unii cu răspunsurile mele, ci să nu mă confrunt cu vreun blocaj in fata albului ferestrei de la mess. Adică să-mi lipsească spontaneitatea, să tastez greu și să-l fac pe interlocutor să-și piardă răbdarea, fiindcă eram la prima experiență de acest gen. N-a fost cazul și interviul a curs șuvoi, ca și când ne-am fi aflat față în față. Doar degetele au obosit pe tastatură. Vineri după-amiaza, Mihnea a publicat dialogul nostru pe site-ul Impactnews.ro. Redeau si eu, acum, o parte din el și vă invit, dacă sunteți interesați de lumea presei, să-l citiți tot.

Scrie Mihnea Măruță:

Ideea mi-a venit în 3 mai, de Ziua Libertăţii Presei: deşi facem parte din aceeaşi breaslă, ştiu foarte puţine despre viaţa colegilor de la cotidienele tabloide. Ziariştii din presa generalistă, aşa-zisă „quality”, nu comunică mai deloc cu cei din presa de „cancan”: Primii se cred superiori, pentru că scriu despre lucrurile grave ale vieţii; ceilalţi îşi văd de efemeridele lor, hrănindu-se cu succesul de la tarabă.

M.M.: Printre jurnaliştii de presă “quality” există un soi de dispreţ profesional faţă de cei de la tabloide. Invers e valabil?

Simona Ionescu: Cu prima parte sunt de acord, pentru că am întâlnit-o des în discuţii, mai ales în comentariile anonime de pe bloguri. Despre partea a doua îţi spun clar că nu e valabilă. Cei de la tabloide au lucrat, în majoritatea cazurilor, la ziare quality. Contrar a ce se crede, nu oricine poate face un tabloid. Un ziarist care trece de la un ziar serios la tabloid are nevoie de o lungă perioadă de acomodare, când trebuie să înveţe din ce unghi să abordeze ştirea. Tabloid nu înseamnă doar monden. Cred că de aici trebuie să începem discuţia.

M.M.: Văd că foloseşti şi tu formula „ziar serios”. Tabloidul e neserios? 🙂

– Ar fi trebuit să pun ghilimele, probabil, pentru că şi tabloidul, pe secţiunea lui de actualitate, de social, ba chiar şi pe o oarecare secţiune politică – cea care consemnează ştirile importante – este un ziar absolut serios.

M.M.: Din ce unghi sunt abordate ştirile la un tabloid?

– Jurnalistul de la tabloid, ca şi cel de la un ziar popular, caută întotdeauna să scoată în evidenţă, măcar prin titlu, senzaţionalul ştirii, al evenimentului sau al declaraţiei unui personaj. Foarte importantă, la tabloid, este şi imaginea. Dacă la un ziar quality e de ajuns o poză oarecare pentru un reportaj sau o anchetă sau un interviu, la tabloid, dacă n-ai fotografie, n-ai nimic. În rest, regulile jurnalistice trebuie respectate, iar marile exagerări, sancţionate.

M.M.: O să ne întoarcem la senzaţional, dar mai înainte vreau să aflu cum îţi alegi oamenii. Să zicem că un tânăr bate la uşa redacţiei să devină ziarist de tabloid. Există vreo caracteristică specială după care te uiţi?

– Categoric, da. Tânărul jurnalist trebuie să dea dovadă de creativitate. Dacă nu o are, nu va şti să abordeze un subiect pentru tabloid. Jurnalistul de la „quality” are o misiune mai uşoară în a-şi alege subiectele (agentţii de presă, comunicate oficiale etc). Cel de la tabloid trebuie să se gândească ce va „vinde” mâine, ce n-ar avea concurenţa şi cum îşi va surprinde cititorii. Altă caracteristică a unui jurnalist de tabloid este limbajul facil în care trebuie să-şi transmită mesajele.

M.M.: Teoretic, şi la „quality” e căutată creativitatea. Eu mă gândeam dacă nu te uiţi şi după tupeu…

– Să-mi dai şi mie exemple de nişte subiecte creative în presa quality din ultima săptămână! Poate că nu le-am sesizat eu! Cât despre tupeu, acesta trebuie să fie în bagajul oricărui jurnalist. Poate lipsi, eventual, celui care lucrează pe domeniul Cultură, deşi câteodată e necesar şi acolo pentru anumiţi interlocutori! Apropo, ai mai auzit sau citit vreo anchetă în domeniul cultural? Şi, Slavă Domnului, să ştii că ar fi marfă! Mi-amintesc de perioada în care lucram la „Evenimentul zilei” – perioada Cristoiu, cam ce anchete jurnalistice pe domeniul cultural publicam! Erau Simona Vărzaru, Urania de astăzi, sau Răzvan Vasilescu, Petrică Porea… făceau lucruri absolut remarcabile. Păcat că Google nu exista pe vremea aceea să fi păstrat în memorie ceea ce am făcut atunci. Cred şi azi că ar fi fost un reper pentru tinerii jurnalişti.

M.M.: Deci tu zici, în subtext, că presa quality ar avea de învăţat de la tabloide la capitolul „inventivitate”.

– Nu neapărat că ar avea de învăţat. Dar presa quality, dacă vrea să vândă, poate aborda din unghiul ei orice subiect care este tratat şi într-un tabloid. Şi, trebuie să recunoaştem, a şi început să o facă! Totul e să nu tabloidizeze subiectul, pentru că atunci îşi va enerva publicul. Am mai spus-o o dată, când am plecat de la „Libertatea” la „Click!”: reţeta e ca a unei mâncări. Depinde ce pui în oală, cum dozezi cantităţile şi ce gust dai în final, fiindcă reţeta e aceeaşi. Apoi contează modul în care o asezonezi şi o prezinţi clientului. Ştim amândoi, şi acum ştie şi publicul, că presa e o marfă! Depinde de noi cum o vindem!

M.M.: Ce li se pare cel mai greu tinerilor care intră într-o redacţie de tabloid?

Restul interviului îl puteti citi aici!