Îl cheamă Vlad Niculescu și e din Satu Mare. Absolvent de medicină în 2010, a reușit să înceapă o nouă viață și o carieră în domeniu într-o clinică din Germania.

Vlad Niculescu s-a destăinuit într-un interviu pe care l-am descoperit pe site-ul Hello Satu Mare!, interviu din care medicii află cum pot ajunge să muncească în Germania, iar noi, pacienții, descoperim cam de ce tratament am beneficia într-o clinică de acolo. Merită să dezbatem subiectul și să dăm mereu și mereu semnale boșilor ce conduc sistemul nostru sanitar.

Reporter: Ţi-au fost recunoscute studiile din ţară fără probleme?

Dr. Vlad Niculescu: Da, am avut norocul să termin o facultate cu prestigiu în Europa, Iuliu Haţieganu, din Cluj.

Care sunt diferenţele dintre spitalele de aici şi ce e acolo?

Cer-Pământ! Din toate punctele de vedere.

Ca şi personal medical, din punctul meu de vedere este o mare diferenţă. În România poţi să fi medic rezident câţiva ani şi să nu fi intrat într-o operaţie. Aici e cu totul altfel. Dacă vrei să înveţi te ajută toţi, de la medici la asistente. Nimeni nu îţi pune piedici să înveţi, dimpotrivă, te ajută să progresezi deoarece ţinta lor este să ajungi un medic cât mai bun, asta aduce bani şi prestigiu spitalului. Din prima săptămână intri în operaţie, te pun să faci câte ceva, să ajungi să ştii tot.

Apoi ca şi mod de lucru, diferenţa mare este că sistemul sanitar este cu ani lumină mai dezvoltat decât la noi. Pornim de la casa de asigurări care plăteşte tot, nimeni nu este constrâns în vreun fel de bani. Medicii fac absolut tot ce le stă în puteri pentru a fi de folos oamenilor, proceduri, aparatură, medicamente, deoarece nu se pune problema ca serviciile să nu fie plătite pentru asiguraţi. Este o mare diferenţă asta! În plus, servicii complete şi pacienţi mulţumiţi înseamnă cash în visteria spitalului, deci toate cadrele medicale îşi dau silinţa ca totul să meargă brici.

Ne poţi da exemple concrete de tratament?

Da. Vă spuneam că eu mă ocup acum de partea de reabilitare după accidente vasculare unde oamenii rămân cu probleme, paralizii, defecte de coordonare etc. Omul ajunge aici, este consultat, întrebat care este obiectivul lui, spre exemplu cineva doreşte să poată merge din nou cu un picior. I se spune clar: Din punctul nostru de vedere ai X% şanse de reuşită, sau între X şi Y% şanse în funcţie de. Tratamentele se fac sub toate formele, totul într-un program specific de reabilitare pentru fiecare pacient, de la exerciţii fizice, aparate cum doar în Star Trek am văzut, roboţi care îl ajută să-şi mişte membrele etc.

Apoi, dacă omul doreşte să se reîntoarcă în câmpul muncii, fiecare pacient are parte de un tratament specific pentru munca la care se întoarce. De exemplu un tâmplar se ocupă de tâmplărie, unui arhitect i se pun la dispoziţie planşe, face desene, totul foarte în amănunt studiat şi analizat în cadrul tratamentului, sunt grupe de ergoterapie, au instrumente de lucru din orice meserie la care te-ai putea gândi.

Cu asta ne-ai demoralizat de tot. Cred că e suficient ce-am auzit

Da, aş dori să mai spun totuşi un lucru. Acasă, un medic primar trebuie să-şi drămuiască 7 perechi de mănuşi pe lună, având 20 de pacienţi sau mai mulţi pe zi. Îşi pune mănuşi sau nu, în funcţie de gradul de contagiozitate al pacientului pe care îl consultă. E strigător la cer!

Aici lucrurile astea sunt necontorizate. Mănuşi, seringi, branule… astea sunt consumabile. Eu ca şi nou venit, am cabinetul meu propriu şi nu mă întreabă nimeni ce şi cât am consumat, pe ce şi din ce motiv. Să vă mai spun o treabă. Orice pacient care ajunge în clinică şi este internat, este întrebat ce medicamente ia acasă, de inimă, de stomac sau ştiu eu ce mai ia omul. Pe tot timpul spitalizării acestea îi sunt administrate şi aici dar din partea spitalului, nu trebuie să vină cu ele de acasă, indiferent ce medicamente ar fi. Este cu totul alt nivel.

Interviul integral îl puteți citi pe site-ul ziarului online Hello Satu Mare! Merită.