Iată cum l-a lăudat Cristoiu pe Zelea Codreanu! (VIDEO)

Am văzut emisiunea ”Profesioniștii” a Eugeniei Vodă cu Ion Cristoiu chiar în seara în care a fost difuzată. Nu mi s-a părut nimic de condamnat la episodul ”Corneliu Zelea Codreanu” deoarece știu că, ori de câte ori maestrul abordează un subiect de istorie, are în sertarele minții o documentare extraordinară, care multora lipsește. De fapt, chiar Ion Cristoiu spune că a citit, studiat și xeroxat 24 de dosare din arhiva Siguranței despre Zelea-Codreanu. Și nu a făcut nici o apologie a legionarismului, fascismului și nici măcar a lui Corneliu Zelea Codreanu în intervenția sa, adică motivul pentru care, zilele trecute, a apărut scrisoarea semnată de mai mulți intelectuali ce-l pun la zid pe Cristoiu pentru opiniile sale.

Nu am scris nimic despre subiect deoarece nu aveam înregistrarea fragmentului din emisiune condamnabil. Și, exact așa cum am învățat ani de zile de la Ion Cristoiu, dacă nu ai proba mai bine taci. Iată că fragmentul respectiv a apărut pe Youtube, așa că oricine își poate forma o opinie dacă jurnalistul care conduce revista ”Historia”, singura publicație de gen accesibilă marelui public, l-a ridicat în slăvi pe Zelea Codreanu și mișcarea legionară!

Ion Cristoiu și Eugenia Vodă despre Corneliu Zelea Codreanu

6 păreri la “Iată cum l-a lăudat Cristoiu pe Zelea Codreanu! (VIDEO)

  1. Lilick

    Ei, acolo, un mic elgoiu :):

    « Eugenia Voda : Te-ai indragostit de Zelea Codreanu? Ti-a cazut cu tronc, citind ?

    Ion Cristoiu : Da, pentru ca nu am gasit nimic din ce fac politicienii de acum si politicienii interbelici. N-a facut compromisuri, n-a fost corupt… »

    Cel mai bine e sa citim comentariile de sub filmulet. Majoritatea sunt pe linia: Cristoiu a fost echidistant. Si se incheie cu „Traiasca Legiunea si Capitanul!”

  2. Simona Ionescu Autor articol

    Lilick, eu nu pot crede ca daca iti exprimi opinii bazate pe documente si pe studierea lor, poti fi catalogat ca unul care vrea sa ridice in slavi nustiuce personaj sau, mai rau, ca ii faci propaganda. Eu daca spun ca imi place declaratia lui basescu in legatura cu o anumita tema, sau a lui Tariceanu, sau a lui Crin etc, etc, nu trebuie sa se interpreteze ca sunt fanul unuia sau altuia. Cristoiu nu a vorbit despre legionari in general si chiar a avut o pozitie transanta fata de Horia Sima. Deci comentariile…sunt comentarii si atat! Pentru mine, la fel cu alea de tipul „pe vremea lui Ceausescu era mai bine”.

  3. Bibliotecaru

    Este exact motivul pentru care îmi place domnul Ion Cristoiu, chiar şi atunci când nu sunt de acord cu domnia sa. Este printre puţinii oameni care înţeleg că istoria înseamnă fapte şi nu „filoane care ne avantajează” versus „filoane care nu ne avantajează”. Nu poţi studia la nesfârşit numai ceea ce ştii de la început că se pliază pe teoria care-şi convine.

    Astăzi în numele democraţiei există voci „care luptă pentru democraţie” şi care doresc interzicerea doctrinei comuniste (probabil că ar fi necesare şi nişte arderi de cărţi în piaţa publică, după modelul nazist).

    Domnul Cristoiu are plăcerea adevărului. Este firesc ca după ce citeşte doi ani de zile documente despre un subiect să intre în conflict cu cei care au auzit, la un moment dat al vieţii, pe cineva vorbind 5 minute despre subiectul Zelea Codreanu.

    Eu mi-aş dori ca toate aceste documente de arhivă să fie accesibile, în mod liber, în spaţiul internet. Din păcate, deşi de ani de zile încerc promovez această realitate simplă, politicieni nu reuşesc să înţeleagă că istoria se va pierde dacă nu va fi accesibilă tuturor astăzi (peste 50 de ani cantitatea de informaţie va fi prea vastă pentru a mai conta istoria României), în afară de promisiuni vagi… nu am cules nimic.

  4. Daurel

    Ion Cristoiu are dreptate, insa nu-i foloseste; mitologia este mai puternica…
    Chiar Eugeniei Voda ii este frica sa puna anumite intrebari…
    Nu-i vorba numai despre anumiti intelectuali, ci de aproape toata Biserica Ortodoxa Romana…

  5. Pingback: Am revenit în sfârșit! | Blogul lui Nea Costache

Lasă un răspuns