„Nu-i mare pierdere un om, știu bine,
Dar acest om în limitarea sa
A fost fanaticul fără rușine
Ce însuși nu credea că va ceda.
Îmi cer iertare pentru toate-acestea,
Și-ngenunchind în templu colectiv,
Vă dau asigurarea, nu doar vestea,
Că voi tăcea mereu, fără motiv.
(fragment din poezia ”Prea răul simptom”, scrisă de Adrian Păunescu în 1981 și apărută în volumul Poezii cenzurate)
Am deschis cartea la întâmplare, după ce am aflat că poetul a fost internat de urgență, în stare foarte gravă, la spitalul Floreasca. Medicii spun că are insuficiență hepatică, renală și cardiacă. Se stinge? Pronosticul e rezervat, dar numai Dumnezeu știe când robul său Adrian Păunescu ”va tăcea mereu, fără motiv”
A fost un poet talented dar si-a murdarit constiinta cantand osanale familiei Ceausescu. DUmnezeu sa-l ierte.
Astfel de veşti, mă paralizează… 🙁
Erika, nu a murit, doar starea lui e critica.
A fost poetul adolescentei noastre, prin CENACLUL FLACARA
singura speranta a tinerilor din perioada comunista
noi am avut incredere in el, eram siguri ca este un om corect, pe noi tinerii nu ne-a dezamagit cu nimic,
am participat la toate spectacolele Cenaclului din oras, oameni talentati,
Adrian PAUNESCu a cautat talente, a gasit oamnei speciali, dar nimic nu este vesnic, nici macar prieteniile,
Este unul din cei mai talentati poeti ai nostri, nu trebuie sa apreciem decit poetul minunat
va doresc numai bine si dvs si domnului ADRIAN PAUNESCU