Ce repede se apropie septembrie, cu jalba demisiei în băţ! Dacă Emil Boc s-o mai fi amăgit că Traian Băsescu va sări peste termenul impus remanierii guvernului, iată că apare nărăvaşul de Cristi Preda şi-i trânteşte una astronomică de i-a băgat până la gât în metafore pe toţi miniştri!
”Problema e că Emil Boc pare să vrea să ne convingă de faptul că poate ajunge cu o bicicletă pe Lună şi noi va trebui să-i spunem că trebuie un alt instrument, un alt vehicul, pentru a ajunge la obiectivul pe care ni-l asumăm cu toţii şi anume ieşirea României din criză”, afirmă fostul consilier prezidenţial, actual europarlamentar PDL Cristian Preda într-un interviu acordat RFI.
Ce să mai comentezi?! Sunt curioasă, însă, dacă, atunci când l-a auzit pe colegul său portocaliu jucându-l în metafore, a aruncat aceleaşi vorbe cu care l-a etichetat pe Victor Ciutacu – „Derbedeul dracului!” Poate o să aflăm, dacă tot l-au chemat pe metaforic, „pe timp de vară”, la judecata de la partid.
Victore, ai legătura!
Mă cam îndoiesc că metafora ar fi fost aceeaşi, oricât ar vrea Preda nu e atât de genial precum Ciutacu 😆
Crina, uite ca la asta nu m-am gandit! Dar Boc o fi atât de genial incât să găsescă altă expresie?
Am postat niste intrebari la subiectul despre fata care a scris un scenariu despre o prostituata si Cristi Tabara…nu stiu daca le-ati citit…daca ati avea o adresa personala de mail as putea s ava scriu mai multe
Cititorule, te rog f mult trimite-mi un mail pe simona.ionescu@click.ro si iti raspund imediat.
Preda-i un smecher care joaca bine pe muzica lu’ Base. Iar Boc e un bou.
Deci pozitionarea in spatiu a „fratelui” am nimerit-o, Victore! Dar bou pe bicicleta…si pe luna?!!! Asta-i mai metafora decat metafora lui Preda si Videanu!
Stimata dna Ionescu
am gasit pe internet urmatorul articol referitor la cazul Cristian Tabara. Abia aseara mi-a atras atentia acest subiect pe care l-am ignorat complet, fiind concentrata pe cazul Madalina Manole.
Sincer nu cred in veridicitatea acuzatiilor formulate de Alina Nustiucum, in prezent reporter la acces direct si fosta reporter la acasa tv sau protv ….
Va rog studiati si dvs urmatorul articol de la aceasta adresa de internet: http://www.ziarulnational.com/stiri/La-zi/1280509244-Alina-Bodnaru-vrea-s-l-trimit-pe-Tab-r-n-luna-de-miere-la-pu-c-rie .
Sincer pe mine m-a ingrozit. Am incercat sa gasesc profilul fetei pe hi5 si fotografiile+comentariile mentionate in articol, dar cred ca intre timp profilul a fost sters. Este posibil insa ca autorii articolului mentionat pe site-ul ziarul national sa aiba ceva screen shoot-uri cu profilul de hi5 al Alexandrei. Informatiile il pot ajuta pe Cristian Tabara in demonstrarea adevarului. Daca informatiile din articol sunt reale, atunci chiar ca ar trebui sa intervina autoritatea tutelara, iar aceasta reportera ale carei reportaje extrem de macabre se gasesc pe internet pe site-ul acasa tv, chiar ar trebui decazuta din drepturile parintesti.
Este inadmisibil ca unui copil – la 12 ani este inca un COPIL oricat de nubila sau dezvoltata ar parea – sa i se permita de catre mama asemenea comportamente si un asemenea mod de intelegere a vietii. Iar daca mama o foloseste pe aceasta fetita in scop de razbunare pe Cristian Tabara, ei bine, numai MAMA nu se poate numi aceasta fiinta careia nu-i pot spune femeie, pentru ca as jigni femeile din Romania.
Trei mostre cu reportajele acestei Alina Bodnaru si subiectele abordate de ea le puteti vizualiza aici:
http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-un-reporter-al-emisiunii-a-inceput-o-ancheta.html
http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-cazul-copilului-torturat-si-ucis-de-asistenta.html
http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/exclusiv-imagini-socante-martiriul-unui-inger-s-a-intamplat-in.html
PRIVITI SI DVS SI APRECIATI.
EU APRECIEZ CA NU ESTE POSIBIL CA INTR-UN REPORTAJ – EU NU STIU DACA A FOST DAT SI LA TV LA POSTUL RESPECTIV PENTRU CA NU MA UIT PE ACEST CANAL MIZERABIL DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE – SA FIE PREZENTATE IMAGINI ATAT DE SOCANTE CU COPILUL AUTOPSIAT FARA NICI-UN MESAJ DE AVERTIZARE MACAR.
Dupa vizionarea acestor materiale, incercati si dvs, ca si mine dealtfel, sa va faceti o parere asupra persoanei Alina Bodnaru si in lumina acestor informatii.
Cu stima
Angelina
Scuze pentru faptul ca mesajul de mai sus este off topic.