Primul om cu care am interacţionat în biroul de la „Tineretul liber” a fost Felicia. Dactilografa. Ea îmi preluase ştirile prin telefon, timp de o lună de zile cât durase concursul pentru posturile de reporter. Eram câteva zeci de candidaţi pentru un post la „Eveniment” şi unul la „Sport”. Ne hingheriseră zdravăn mai marii redacţiei de atunci şi, pe măsură ce trecea vremea, ne selectau după materialele trimise şi publicate. La final, am câştigat eu şi Florin Firică, care optase pentru departamentul „Sport”, condus în acea vreme de cronicarul Vasile Căbulea, un bun prieten al lui Cristian Ţopescu. Dar sa mă întorc la Felicia. Era pionul de bază în secţie, fiindcă, în afara Silviei-documentarista (câţi dintre ziarişti au habar că într-o redacţie, în loc de „google” exista un om?), ea era mereu acolo. Felicia mi-a indicat primul scaun unde să mă aşez, ea mi-a făcut prima cafea, mi-a arătat unde e biroul redactorului şef Ştefan Mitroi, al directorului general, Gabriel Năstase, unde e bufetul şi care e „procesul tehnologic” al unui articol. Scris cu pixul de către ziarist, dat ei pentru dactilografiere, corectat de ziarist, apoi dus articolul „curat” şefului de secţie.
Cu Gabi Inoan, cel ce avea să-mi devină primul şef la secţia „Eveniment”, mă văzusem de câteva ori, când am dat probe de scriere. Documentasem articolul şi trebuia să-l scriu cu pixul „la biroul cel gol”. Vreo două bucăţi mi le-a aruncat la coşul de gunoi. Dar mi-a spus de ce şi unde ar trebui să corectez. Astăzi şefii nu mai au obiceiul ăsta. Fie nu-şi bat capul, fie nu se pricep, fie aplică modelul (extrem de uzitat) „arată-i că eşti stăpân şi că nu face nimic bine”. Marea majoritate procedează aşa. Iar reporterii sau redactorii nu evoluează. Întâlneşti unii care au 5-6 ani de presă, dar ai crede că sunt juniori. Eu pot spune că am fost o norocoasă. Mie mi-au picurat din tainele acestei meserii toţi şefii cu care am lucrat în primii ani: Gabi Inoan, redactorul şef Ştefan Mitroi, nea Vasile Căbulea, veteranul şef de la „Sport” care (fiindcă lucram cu toţii într-un birou mare) ne şcolea şi pe noi, ăştia mai tineri. Apoi, după o reorganizare a redacţiei, am avut în jur tot oameni de la care am avut ce învăţa: Aurel Perva, noul redactor şef, Cornel Ostahie, redactorul şef adjunct, Sorin Ovidiu Bălan, şeful „Reporterilor speciali”, secţie unde ajunsesem după o muncă asiduă de un an şi jumătate, timp în care tocisem pragurile tuturor secţiilor de poliţie şi procuraturilor din Bucureşti, başca primării şi alte instituţii.
Am început cu Felicia, vreau să închei tot cu ea acest episod. Nu de alta, dar ea a fost, involuntar, persoana care mi-a spulberat un mit despre o bună parte a ziariştilor vechiului regim. „Un mit”, fiindcă mereu mi-am dorit să ajung la „Casa Scânteii” şi să scriu la o gazetă, iar pentru mine oamenii de acolo erau cei mai cei. Ei, bine, când Felicia m-a rugat să o ajut şi să-i dictez manuscrisele pe care le avea de bătut la maşină, stupefacţia a fost totală. Erau jurnalişti cu „Ştefan Gheorghiu” care scriau „î-mi”, „sau” când trebuia „s-au”, „îş” în loc de „îşi”, iar despre pluralul cu doi de „i” nici nu mai pomenesc. Felicia le dactilografia corect manuscrisele. „Ei, tu, sunt obişnuită, de atâţia ani…”, îmi spunea.
Mai târziu, când maşinile de scris au dispărut din redacţii, Felicia a învăţat să lucreze pe computer. Ziaristele şi ziariştii x sau y, semianalfabeţii de care ziceam, n-au învăţat să scrie româneşte. Şi au dispărut în neant.
Va urma.
14 păreri la “Despre primii mei şefi din presă”
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Pingback: Re: my dear friends (3) : Alex Mazilu – Daily Photo Blog
Foarte frumos, Alex. Multam!
Pingback: SMS « OmulFaraChip
Simona…..trecut-au anii:)
parcă a fost vis….sau ce?
muuulte poveşti din presă, cu bune şi cu rele; de le-ar înşira cineva pe toate (pe cât se poate), bun manual de jurnalism ar ieşi.
spor în toate cele!!
Exceptional articol! Multumesc de amintire, uitasem ca asa am inceput multi dintre noi… Dar cativa ne-am pierdut pe drum, n-am mai avut rabdare sa vedem semianalfabetii care se pierd in neant…Primul meu sef nu mi-a dat voie un an de zile sa scriu „la gazeta”…era de o acuratete si de o exigenta inspaimantatoare; pe-atunci il uram de moarte, azi ii multumesc si nu doar lui…La vremea aceea, cand mi-am vazut, dupa atata amar si truda, prima oara numele in ziar, mi-au dat lacrimile de emotie… Astazi, orice purtator de pix scrie si semneaza ce si cum ii tuna dupa doua saptamani de la angajare.
Multumesc inca odata!
e haios cum semianalfabetii nu invatau nimic nici cind isi vedeau textul tiparit, scris corect. oare nici unul n-a avut curiozitatea sa afle unde se faceau ‘reparatiile’: la dactiolografa sau la corectura?!
Felicitari pentru personajul Felicia, si Feliciei in sine, desigur.
Mare surpriza si o si mai mare placere! SINCER! Aminitirile acestea nu se uita, mai ales ca presa era altceva la acea vreme. Abia astept sa citesc un nou episod, de Tineretul liber si de ziaristii de acolo fiind legate cele mai frumoase momente din cariera mea de jurnalist.
Te pup, Florin.
Florin, iti dai seama ce placere imi face mie sa rememorez acele momente, sa revad cu ochii mintii chipurile noastre, asa cum eram atunci… Doamneee, si ce ne-au muncit pana ne-au semnat angajarile! Tu iti amintesti ca noi sa ne fi certat sau se ne fi incordat muschii intre noi cu orgolii nemasurate? Acu’ asa e moda.
Amorena, ma bucur ca ai poposit aici. Mi/ar placea ca fiecare dintre voi sa completati cu amintirile voastre acei ani in care noi am invatat meserie la „firul ierbii”, cum se zicea printre ziaristii de pe „Sport”. (Vezi, Firica la ce mi-a folosit viata cu voi in coasta, tu, Comaroni, Lucian Oprea, nea Cabulea?)
Sper sa fii bine, Amorena, si sa mai treci pe aici.
Dana, stiau unde se fac „reparatiile”. Si, din cand in cand, mai veneau la Felicia cu o savarina de la bufet sau cu o cafea. Ca peste tot, si in meseria asta sunt si unii nechemati, dar care se strecoara ca niste umbre.
Simona, cum sa nu ma bucur si eu ca te-am citit?:)
am început la evz, un soi de documentare, ascultam radio-urile puse de Ion Cristoiu, apoi social cu Blebea , muzică la Revenco, teren noaptea pentru Bulina albastră (creier împrăştiat pe şoselele patriei, spitale, IML cu Ninja etc.), am prins dactilografele, primele computere – şcoala noastră de bătut tastele:) – , primele urlete de şefi, mai bine nu-mi amintesc greşelile unora, ci doar meseria învăţată de la profesioniştii veritabili, care ştiau elegant cum să te pună la treabă, primele patalamale care ţineau loc de legitimaţii, perioadele lungi de probă, prima semnătură , primii oameni pe care am avut iluzia că-i ajut, apoi primele mondenităţi -Şarpele Roşu cu Dinică, Iordache , cârciuma Teatrului Naţional…ehehe…eram mică şi fraieră şi mă visam ziaristă:)
am să scanez unele „dovezi” 🙂
TOATE BUNE ŞI ŢIE, Simona, vă urmăresc de la distanţă pe toţi cei cu care am lucrat prin redacţii în vremuri mai…umane, parcă mai frumoase…
ps-felicitări pentru campania cu copiii
stai ca voi ajunge si la perioada aceea, Amorena. Cand ziaristii stiau sa fie si prieteni, chiar si fara „timbildinguri”!
am trait „prin reprezentanti” vremurile acelea !
indemnati si pe alti colegi sa vorbeasca si despre cele bune de „pe vreeemeeeaaa nooooaaaastraaa” !!!
Succes in cariera !
elena
p.s.: va rog sa-mi dati o adresa de e-mail a lui corneliu ostahie-cosmin (daca nu va deranjez prea mult, la adresa mea : soulbrain2001@yahoo.com)
va multumesc din suflet !
Citind simt ca mai traiesc…Ma intreb insa:mai dureaza mult? Si daca moartea vine (si sigur vine) va lua cu ea si ce trebuie sau ar trebui sa dispara ?Nu avem perfectiune fiindca nu o apreciem si nici nu o dorim.Sintem inca niste crogmagnon in acest an 2011(!) nu vrem sa ne scuturam de paduchii politici , ii toleram cu buna stiinta,ne guduram pe linga ei fiindca asta ne este firea Nu avem conduita,coloana vertebrala…Sintem atit de slugarnici,fuduli,vaicariciosi.Nu credem in nimic,insa cind trecem pe linga vreo biserica,ne sar minile din coate sa fim vazuti sau ne rugam:da Doamne sa nu ma prinda! Unde, cind, in ce fel,numai noi stim.Sintem niste secaturi ce nu vrem sa traim corect ,ci numai din pomeni.