Azi am luat, fără nici un efort, prima carte din colecţia «Jules Verne», editată de Adevărul. E la fel cu cea cumpărată de tata în urmă cu 40 de ani. Doar că e în ţiplă, pentru protecţie. Tata a cumpărat o mare parte din colecţie cu «pile» şi şpagă, ca să-şi bucure copiii. Eu o iau acum, fără efort deosebit, o dată cu ziarul Adevărul sau de la librăria de lângă cinema «Patria», pentru a înlocui volumele vechi şi şifonate de atâtea mâini prin care au trecut. Fiindcă eu şi frate-miu împrumutam cărţi. Pe vremuri, copiii citeau, adolescenţii citeau, adulţii citeau. Desigur, nu existau zeci de televiziuni şi computer. Dar chiar dacă există acum, o carte e o carte! N-am să pot să citesc niciodată un roman pe net. Şi am să-mi învăţ şi nepoţii să simtă mirosul tiparului şi plăcerea atingerii foii de hârtie ce te aruncă într-o lume ce devine a ta. Am să le povestesc cât de greu cumpăram o carte bună, ce şmecherii făceam ca să fac rost de ultima apariţie. Deocamdata, le fac biblioteca.
Voi vă amintiţi cum v-aţi umplut rafurile cu cărţi?
7 păreri la “Rafturile cu cărţi”
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
La mine pe blog poţi vedea colecţia completă a operelor lui Jules Verne, ediţia epocii de aur.Niţel şifonate, dar în stare bună. De unele am făcut rost din talcioc, dar ce contează, am cu ce mă mândri… :)Eu nu prea am dat împrumut cărţile. Singura carte care am dat-o împrumut a fost „Cel mai iubit dintre pământeni”, tot din epocă…. 🙂 Eram la „vînătoare” de cărţi cu un prieten şi ne-am nimerit într-o librărie unde avea el o pilă. A venit doamna şi ne-a întrebat discret dacă nu dorim celebrul roman al lui Marin Preda. Bineînţeles că noi deja scoteam banii până să confirmăm … 🙂 Dar cam aşa rostuiam pe vremea aia cărţi bune : cu pile, cunoştinţe , relaţii şi mult noroc.
Dar parca ni-s dragi amintirile astea despre cărţile noastre, nu-i aşa? Eu, cand iau o carte din biblioteca, doar ce o deschid şi îmi amintesc de unde şi cum am cumparat-o…
Asa e, in trecut cumparam carti cu pile. La Libraria Lumina in Dorobanti era o masa pusa la intrare unde scoteau din cand in cand cateva carti care dispareau instantaneu. Mai tarziu cand te imprieteneai cu doamnele ti se pastrau. SI mai aveam si o prietena de familie care lega carti la Casa Scanteii si primeam si eu. Miroseau a cerneala si uneori nu reusea sa imi aduca si coperta sau mi le lega acasa cu sfoara.
Am avut insa multe pe care le-am citit de la Biblioteca liceului.
Da, aşa e.Când mai deschid câte o „vechitură” îmi revin automat în faţa ochilor multe amintiri, nu neaparat legate de cartea rspectivă… 🙂
Multe cărţi bune le cumpăram la pachet cu „maculatură”. Recent am descoperit în sectorul rezervat celei de-a doua categorii o carte cu un autor surpriză: Ioan Mircea Paşcu, ex ministrul apărării… 🙂 O carte pe teme militare, dar împănată cu citate din gândirea lu tovarăşu… 🙂
Andra, acum sunt orase in Romania unde nu mai exista o librarie!
Adi, grije mare de cartea aia! Are filonul istoric, de cum au trecut unii de la o epoca la alta.