In a doua zi de Craciun fetei mele, Sandra, i-a venit chef de aventura. Cica sa tragem o raita prin centrul istoric al Bucurestiului, in drumul spre «Carul cu bere», acolo unde-i place ei sa mearga cand are pofta sa se rasfete. Avand in vedere ca nu mai traversasem Lipscanii de ani de zile, am zis ca merita si ochii nostri de ziaristi sa vada ce mai e pe acolo, ce s-a facut, ce a ramas de izbeliste. Normaaaalll, cam totul e de izbeliste! O farama de oras al nimanui. Ca nu mai stii daca e responsabil primarul sectorului 3, Negoita, sau primarul general, Sorin Oprescu. Lipscani, Selari, Covaci etc mi s-au parut strazi ramase ca dupa bombardament: cladiri parasite, cladiri prabusite si arse, cladiri demolate…Ici-colo, la parterul lor, cafenele si bistrouri cochete, ba chiar restaurante cu staif si bucatarie exotica. Cate un chelnar statea in fata usii si te imbia sa intri in localul gol, unde, cu siguranta ai fi fost «clientul nostru, stapanul nostru». Mi-au placut la nebunie firmele vechi, ramase pe cladiri de dinainte de 1989: Metalo-casnice, ICL Textila1, Nichelarie, Electro-casnice, Mase plastice…
Exista inca, pe Lipscani, Centrala Librariilor…Incredibil! Am facut un reportaj aici prin 1992-1993, cand s-a dorit desfiintarea (ii ziceau descentralizare!), iar librarii amenintau cu greva. Pana la urma, s-a renuntat la idee, dar de-a lungul timpului au disparut de prin toata tara librarii. Stiu ca la Medgidia nu mai e niciuna. Ei bine, Centrala asta de pe Lipscani era de acum 17 ani atat de subreda de nu credem ca va mai sta cineva acolo atata timp. Sa va mai spun si de imensa si superba cladire in care, la parter, functioneaza Teatrul de Comedie, ca e lasata sa se scorjeasca fara ca proiectul de reconditionare a imobilelor din zona sa inceapa de aici? Na, ca v-am spus!
Am ajuns si la «Carul cu bere». Lume multa, abia am gasit in crama o masa pentru doua ore, cand urma sa fie preluata de cei care o rezervasera. Nu va mai zic si ce am mancat, ca va ploua-n gura. Hai, doar unul din deserturi (au fost doar doua, dar am gustat din ele cu totii, ca n-am rezistat!): para fiarta in vin, cu o tarta cu inghetata de vanilie alaturi. N-am mai mancat vreodata, dar e de vis! Important de stiut: 45 de lei de cap de mesean, mancarea si o haba de bere.
Aici, la «Carul cu bere», am auzit si o poveste incredibila din decembrie 1989. Cica in Bistrita Nasaud, singura victima impuscata la Revolutie a fost singurul magar din oras! Cel mai autentic magar, adus la garnizoana armatei de la Craiova, fiindca nu peste tot se putea urca pe munte cu calul. Cum in noaptea de 22 s-a dat consem militarilor sa traga in tot ce misca si nu raspunde la parola, un soldat a descarcat mitraliera in nevinovatul patruped, pe care-l apucase plimbatul prin tufisuri si nici ca raspundea la parola ceruta de catana speriata ca i-au picat teroristii pe cap. M-as fi asteptat ca animalului sa i se ridice in Bistrita Nasud macar un momument (eh, suna bine – Monumentul Magarului!?), insa cica Nu. Sunt, in schimb, in oras magari cu certificate de revolutionari.

Am revazut aseară, la OTV, un reportaj realizat de spanioli cu Nicu Ceauşescu, când era închis la Jilava. Şi mi-am amintit de perioada aceea, când noi, ziariştii, încercam să aflăm cât mai multe despre «copiii dictatorului», personaje cunoscute publicului doar din zvonurile colportate de securişti. Nicu Ceauşescu părăsit de soprana Daniela Vlădescu. Nicu Ceauşescu, un om cult. Poveste de dragoste cu o tânără avocată (Aurora, parcă), care îi ducea pachete la puşcărie. Scandal, când tinerei i-a fost respinsă iubirea. Ne-a adus o sumedenie de bileţele, corespondenţa dintre ea şi Nicu, prin care dovedea cât a cheltuit ea pentru ai face bărbatului viaţa mai uşoară în închisoare. Apoi, Nicu Ceauşescu, bolnav de ciroză. Internat în spital, sub pază militară. Avocata Paula Iacob cerea insistent eliberarea deţinutului, pentru a fi tratat în străinătate. O comisie medicală a dat verdictul: Nicu e grav bolnav, are polipi esofagieni, şi se impune un tratament de urgenţă. Profesorul dr. Vladimir Beliş, preşedintele comisiei medicale, a fost suspectat, acuzat că vrea să-l facă scăpat pe fiul dictatorului. Prin 1995, justiţia l-a eliberat. Într-o zi, însă, inevitabilul s-a produs. Nicu Ceauşescu internat, de urgenţă într-o clinică din Austria. Hemoragie internă, cuplat la aparate. Era sfîrşitul lui septembrie 1996 când vestea ne-a sosit în redacţia de la Evenimentul zilei: Nicu Ceauşescu a murit. Fix de diagnosticul pus de prof. Beliş şi colegii săi. Aducerea sicriului în ţară, înmormântarea…De tot, inclusiv de plecarea şi spitalizarea la Viena, s-a ocupat George Copos. Nu a vrut să se ştie.

I-am promis Luciei Verona ca, dupa ce am povestit atat despre Revolutia mea din ’89, voi scrie si despre cum ar fi fost viata mea daca nu intervenea rasturnarea dictaturii si a comunismului. O fac tot pe fuga, ca mai toate scrierile mele din ultima luna.
Pai, in primul si in primul rand, daca n-ar fi fost Revolutia nu mi-as fi putut realiza visul meu de adolescenta de a deveni jurnalist. Nu eram membru de partdi, deci nici o sansa ca sa fiu admisa la „Stefan Gheorghiu”. Probabil ca rugineam in acelasi centru de calcul din Drumul Taberei, pana ieseam la pensie. N-ar fi fost chiar un chin, fiindca aveam colegi minunati cu care imparteam carti bune, cumparate cu spaga, poezii de-ale Anei Blandiana sau texte semnate Ars Amatoria, copiate cu grija, si am fi comentat cu haz, in fiecare dimineata, texte imbecile aparute in oficiosul Scanteia, e drept! – cu oarecare inconstienta ca am fi putut fi parati de vreun informator la Partid! Probabil, insa, ca si informatorul nostru era mai destept decat al altora, fiindca niciodata n-a avut de suferit vreunul dintre noi pentru toate mascarile pe care le debitam la adresa tampitilor care ne conduceau.
Daca n-ar fi fost Revolutia, probabil ca as fi terminat de achitat apartamentul, cumparat la bloc, in anul 2000, asa cum scria in contract. L-am achitat in 1992, cu un salariu de la Tineretul liber. Apoi, doi ani mai tarziu, l-am schimbat pe o casa la curte. Si asa am putut avea si eu coltisorul meu de verdeata si gratarul de weekend.
Copiii mei, daca ar fi facut o facultate, sigur se casatoreau inainte de a o termina, ca sa prinda o repartitie de job cat mai aproape de casa si, evident, pentru prioritate, m-ar fi facut rapid si bunica. N-am fi pupat niciunul concedii in Grecia sau oriunde altundeva in Europa, n-am fi mancat oricand aveam chef Toblerone, pui la rotisor, muschiulet de vita sau ce am fi avut chef si n-am fi baut cafea-cafea decat daca aveam prieteni piloti sau angajati in „comertul socialist”. Doamne, si cate n-am fi avut… Dar si cate ne lipsesc inca… Of, sii ce camarila s-a instalat in locul celei a lui Ceausescu…Si n-ar trebui sa fie asa!

Dacă vă interesează noi mărturii despre ce s-a întâmplat cu Ceauşescu după ce a fost împuşcat, citiţi aici! Este vorba de un serial. Eu şi colegul meu Claudiu Vălimăreanu am stat de vorbă cu unul dintre soldaţii care au participat la înhumare, în 30 decembrie 1989. Este singurul participant civil care a acceptat să vorbească despre asta, după 19 ani! El susţine că sicriul lui Ceauşescu nu se află în mormântul la care se pun flori acum! Iar episodul 2 il puteti citi aici!

PS. Mai târziu revin cu un text despre noutăţi de la mine din trust, inclusiv despre «mişcările de trupe» dinspre Libertatea spre Adevărul sau Click!

Ei cum si-or fi petrecut Craciunul anul acesta? Acum 19 ani erau sub lumina reflectoarelor, iar in fata fostului Senat tancurile asteptau ordinul de retragere. Incepuse sa fulguiasca in Capitala, ca si azi. Unii isi plangeau mortii, altii il serbau pe Sfantul Stefan.

L-au prins pe cel care a aruncat cu „30 de arginti” in Ion Iliescu, la Cimitirul Eroilor. E un barbat, leat cu tzinta. Are 71 de ani. Acum, la ora 10.00, era la Sectia 1 Politie, dadea explicatii scrise. Nu el aruncase cu banii, in cimitir. El aruncase cu ouale, in aceasta dimineata.  Zice ca asa i-a venit, sa arunce cu monedele alea, pardon ouale. Ca au murit copii la Revolutie. Iar politistii zic ca doar l-au amendat, conform legii 61. Iliescu spune ca e vorba doar de injurii. Monede, oua, injurii… ce mai conteaza, valva sa fie. Caz incheiat.

 21 decembrie 1989. Asa l-am trait. Si ne-a adus o noua viata.

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/c4xkYr-YNxo" width="425" height="350" wmode="transparent" /]

21 decembrie 2008.  Am intrat in Cartea Recordurilor. Dupa 19 ani!
[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/RAMlf_EnJWw" width="425" height="350" wmode="transparent" /]

21 decembrie 2009. ??? Ce va urma la 20 de ani? Ce mama naibii  ne-a zis Brucan, ca am uitat perla?

Inca o data s-a confirmat ca revolutiile isi devoreaza copiii. Ion Iliescu a fost batut cu monede si huiduit la depunerea de coroane in Cimitirul Eroilor Revolutiei. Maine se implinesc 19 ani de la aducerea lui triumfala in fata romanilor si prezentat ca inlocuitorul lui Ceausescu. Ion Iliescu, Liderul despre care se vorbea la Europa libera ca despre posibilul salvator al tarii! De 19 ani incoace, insa, „simbolul” Ion Iliescu a fost devorat sistematic, infatisandu-ni-se astazi ca un biet pensionar batut cu monede de cativa fosti revolutionari abulici, daca il acuza acum pe liderul lor ca el ar fi dat ordin sa se traga dupa 22 decembrie 1989.

Nemultumirile in ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu pot fi multe, proportional cu greselile comise de acesta, dar cand „fiul revolutiei” devine victima jocurilor politice ale adversarilor, din hoit „devorat” se transforma iar in „erou adulat”. E o meteahna specifica romanilor.

În urmă cu 19 ani, la Timişoara era deja a doua zi de Revoluţie declanşată la casa pastorului Tockes. Astăzi, toată lumea pare că a uitat de chestia asta. Nici măcar de la subredacţia din Timişoara n-am primit o ştire, o ştiruţă că s-ar întâmpla ceva pe acolo. Nu că ar fi musai să se comemoreze cu fast, să plângă şi pietrele, dar o vorbă pentru morţii aceia, parcă ar fi trebuit. Până şi ungurii lui Tockes, atât de preocupaţi de jocul politic al lui Băsescu şi Boc, au uitat să ne spună că de la «al lor» a pornit vijelia în 15 decembrie 1989. Uitarea e, însă, o stare normală, aşa că trebuie să acceptăm, fără furie, că a început să se instaleze în minţi şi inimi.