Evenimentul zilei se prabuşeşte. Până unde? Martie 26, 2009
Posted by Simona Ionescu in : Viata de ziarist , trackbackDe mai mult de o luna, criza a venit sa mature redactiile. Tot ce a fost in plus, tot ce nu a produs beneficiu a fost atins de restructurare. La unele trusturi de presa mai putin, la altele mai mult. Viata jurnalistilor s-a complicat al naibii, la fel ca si a romanilor. Zilnic, primesc cate un telefon de la fosti colegi care acum isi cauta de lucru. Din pacate, n-am un raspuns favorabil. In Adevarul Holding totul se inscrie intr-un plan perfect, cu bugete stricte si cu o organigrama completa. Doar cand pleaca un om, e inlocuit cu un altul.
Cutremurul cel mare se produce acum la Ringier, trustul pentru care am lucrat 10 ani. Pacat. Deja cateva bloguri au abordat si au dat stiri despre subiect, anuntand ca circa 40 de oameni raman fara job. Ce a generat aceasta concediere masiva de la Evenimentul zilei? Lipsa de performanta manageriala. Sefii n-au stiut sa pastreze si sa creasca un brand, zic acum multi dintre jurnalistii Evz. N-as putea sa-i contrazic, fiindca asa scrie si la manual: «Nu exista angajat prost, ci sef prost!».
Despre ce se intampla la Evz, va las sa cititi textul ce va aparea maine in Adevarul si Click!, o analiza a unui coleg din departamentul “Media”.
Cutremur la Ringier România! @ „Evenimentul zilei” dă afară 40 de oameni @ „Libertatea” pierde poziţia de lider deţinută din 2003 @ „Capital” se pregăteşte de disponibilizări
Primăvara vine cu veşti foarte proaste pentru o mare parte din ziariştii români. Trustul elveţian de presă „Ringier Romania”, editorul ziarelor „Evenimentul zilei” şi „Libertatea”, dar şi al săptămânalului „Capital”, se cutremură din temelii. După închiderea cotidianului gratuit „Compact”, la începutul acestei luni, 40 de angajaţi de la „Evenimentul zilei” vor fi chemaţi astăzi de conducerea trustului pentru a fi anunţaţi că nu mai este nevoie de serviciile lor. Disponibilizările survin în urma unei prăbuşiri accentuate a cotidianului atât în ceea ce priveşte cifrele de vânzări, cât şi încasările din publicitate. Cu o medie de 44.000 de ziare vândute pe ediţie în decembrie 2008 (potrivit cifrelor furnizate de BRAT), „Evenimentul zilei” se află la cele mai scăzute cifre din istoria sa, mult în urma „Jurnalului naţional” şi a liderului cotidianelor de calitate, „Adevărul”, care domină piaţa de profil încă din luna octombrie a anului trecut.
„Click!” trece în faţa „Libertăţii”
Nici alte publicaţii deţinute de elveţieni la Bucureşti nu se simt prea bine. „Libertatea”, fostul lider naţional din punct de vedere al vânzărilor, a pierdut această poziţie în lunile februarie şi martie 2009, în favoarea cotidianului „Click!”, conform unor cifre încă neoficiale. Oricum, cu o medie de vânzări pe ediţie de 208.000 exemplare în decembrie 2008 (cifră certificată de BRAT), tabloidul „Libertatea” se află la cel mai scăzut nivel din anul 2003 încoace (vezi graficul alăturat)! Căderea faţă de decembrie 2007, de pildă, este de 14%, şi faţă de decembrie 2006 de 23% în tiraj net vândut pe ediţie! Aceste scăderi constante de vânzări, combinate cu pierderea primei poziţii în piaţă stârnesc îngrijorare la Ringier în legătură cu veniturile din publicitate şi aşa afectate de criza globală. În disperare de cauză, Ringier a început o campanie în paginile „Libertăţii” care-şi asumă locul 1 în piaţă, dar pe baza cifrelor din ianuarie – decembrie 2008. Când vor fi disponibile, cifrele de pe primul trimestru al anului 2009 vor anula mesajul acestei campanii începute în pripă.Nici săptămânalul „Capital”, fostul lider al publicaţiilor de business din România, nu se mai poate lăuda cu o poziţie solidă. Cu 30.800 de ziare vândute pe ediţie în luna decembrie 2008, „Capital” înregistrează o scădere de aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007.Angajaţii Ringier România, din ce în ce mai puţini, identifică doi vinovaţi de situaţia dezastruoasă a trustului: Marius Hagger, directorul general elveţian, şi aghiotantul său, Claudiu Şerban, director general adjunct, deşi cei doi arată cu degetul spre criza economică gravă care nu ocoleşte presa românească.
PS. Imi pare extrem de rau de Evz, pentru ca a fost ziarul unde am facut cea mai adevarata presa, unde exista un Ion Cristoiu in mare verva creativa, pentru ca e ziarul de care ma leaga amintiri nemaipomenite, unde am lucrat cu jurnalisti ce azi conduc gazete sau sunt in stafful redactional. O sa povestesc, din cand in cand pe acest blog, despre perioada boema a «Bulinei rosii». Cand am plecat de acolo, la 15 aprilie 1997, tirajul era de peste 250.000 de exemplare. Nu a fost mentinut si niciodata depasit.
PS1 – Peste toate acestea, aflu de pe blogul Madalinei ca, peste cateva zile, se implinesc 180 de ani de presa romaneasca. Cate crize o fi traversat… si uite ca a rezistat!


Comments»
Eu le-am scris la Cotidianul in comentarii, de cand au inceput campania mediatica pro Basescu, ca propaganda duce la piederea credibilitatii, in consecinta la pierderea cititorilor si in final si a publicitatii, care-i legata de tiraj ca “marca de scrisoare”.
Publicatile care renunta la informare si accepta sa beneficiaze de sponsorizare pentru a face manipulare, mai devreme sau mai tarziu se uzeaza si dispar.
prabusirea asta…
stii care e diferenta intre unu care pica de la etaju 6 si unu care pica de la etaju 1?
daca scapa cu viata, schilozi sunt amandoi, Trexel. Ar trebui sa facem distinctia doar daca picarea e un accident sau simti ca se prabuseste etajul cu tine si atunci incerci sa-ti iei niste masuri preventive, fie pentru a evita caderea, fie a face aterizarea mai usoara.
Gheorghe,
sunt multi oameni, inclusiv jurnalisti, care nu inteleg ca presa din ziua de azi, de pe tot mapamondul, inseamna continut, marketing, publicitate, difuzare. Una faceam in 1995, altceva in 2000, altceva in 2009.
ala care cade de la 6 zice aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa *booom*
ala de la 1 zice *booom*, aaaaaaa
oricum bine zici tu cu preventivu. da cine stie dinainte ca pica? macar ala de la 6 ar trebui sa intrevada riscu si sa ia masurile
“Asta e viata”.. Si prin asta am spus totul.. Trebuie sa tineti cont in analizele voastre si de parerea mea..
abia astept sa vad cifrele BRAT! daca e click! pe primul loc, Felicitari! daca e doar click de duminica, e cam de kko toata fudulia asta ca libertatea-i pe locul 2… ca sa nu spun cata lipsa de etica si profesionalism ar trada
Georgel,
nu e doar Click de duminica. Asteapta cifrele BRAT pe februarie si martie si vei vedea. Deocamdata, cele invocate de Libertatea sunt pe luna decembrie 2008. De ce e fudulie cand consemnezi rezultatele muncii tale?!
doamne fereste! nu am zis ca e fudulie un lucru real. chiar am specificat ca daca aceste date sunt reale meritati felicitari. dar daca cifrele BRAT indica doar o crestere a ziarului de duminica e fudulie… pentru ca batalia mare se da pe tirajele in care intra publicitate. nu poti spune ca esti ziarul nr 1 daca editia de duminica e mai vanduta decata concurentei…
daca cifrele acelea va situeaza pe primul loc meritati, atat voi cat managementul, mai mult decat felicitari. oricum ati facut performanta, pentru ca sunteti pe pozitia a doua in conditiile in care aveati concurenta cand ati lansat ziarul